MDLPA: plăți de peste 95 milioane lei, pentru investiții realizate prin PNDL

MDLPA: plăți de peste 95 milioane lei, pentru investiții realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, astăzi, suma de 95.628.742,74 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 197 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 9.269.182,02 de lei pentru 25 obiective, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate facturi în valoare de 86.359.560,72 de lei pentru 172 de obiective.

Situația plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA. În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Lucrări Publice, Programul național de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți.

pe aceeași temă

Hírlevél