Împreună pentru dezvoltare durabilă” – întâlnire regională la Miercurea Ciuc

Împreună pentru dezvoltare durabilă” – întâlnire regională la Miercurea Ciuc

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului a organizat în data de 28 noiembrie 2017, Seminarul Regional “Împreună pentru dezvoltarea durabilă”. Evenimentul a avut loc în Regiunea 7 - Centru, în Miercurea Ciuc, la Hotel Fenyő, și face parte dintr-o serie de întâlniri regionale pe care departamentul și-a propus să le organizeze în fiecare dintre cele 8 regiuni ale României.

Împreună pentru dezvoltarea durabilă este conceptul gândit de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă într-o ambițioasă încercare de a reuni la masa discuțiilor toți actorii importanți implicați în acest vast domeniu, deoarece, Dezvoltarea Durabilă are ca unul dintre obiective reducerea inegalităților dintre regiunile țării, iar acest lucru se poate realiza doar printr-o strânsă colaborare dintre București și regiunile țării. La evenimentul din 28 noiembrie au fost prezenți prefecți, președinți de consilii județene, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate din regiunea Centru, reprezentanți ai societății civile care au adus în discuție necesitatea revizuirii Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă și modalitățile de implicare a implementării acesteia. De asemenea s-au dezbătut subiecte legate de dezvoltarea durabilă în Regiunea Centru în contextul dezvoltării regionale, Rolul autorităților locale în dezvoltare durabilă și conceptul smart-city, ecoturism - instrument pentru dezvoltarea durabilă, dar și politica de mediu reactivă vs. politica de mediu proactivă.

László Borbély, Consilier de Stat și Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a prezidat sesiunea de dezbateri, iar intervenția lui a fost legată de implementarea Agendei 2030 la nivel global, demersuri UE și naționale până la momentul actual: ,, Este foarte importantă dimensiunea regională. În primul rând că pe baza experienței acumulate am observat că fiecare regiune are profilul ei specific, că sunt probleme începând cu domeniul turismului și terminând cu posibilitățile economice de infrastructură și specificitățile lor. Este foarte important că am pornit, din câte văd eu, cu un anumit mod de gândire, un fel de schimbare de paradigmă a ceea ce înseamnă a gândi pe perioadă durabilă și sustenabilă. Acest lucru ar trebui să-l continuăm pentru că este această fază de explorare, după aceea vine faza mult mai dificilă care cuprinde revizuirea strategiei și implementarea acesteia. Si atunci venim, sper, cu unele sugestii de nuclee regionale și locale de dezvoltare durabilă, cu oameni care să fie devotați acestui domeniu. Să încercăm să includem în nomenclatorul de meserii meseria de expert în dezvoltare durabilă, ceea ce nu există acum. 2018 va fi un an important la nivel global și la nivelul Uniunii Europene, pentru că atunci se va finaliza un raport și un document de referință privind implementarea Agendei 2030. Prioritatea României va fi legată de dezvoltarea durabilă și implementarea Agendei 2030,  acesta este unul dintre motivele pentru care a fost înființat acest departament”, a mai declarat László Borbély.

Despre Agenda 2030: Agenda 2030 a fost adoptată în anul 2015, în cadrul lucrărilor summit-ului ONU de la New York. Prin acest document, ONU a oferit o agendă universală cu obiective clare și cuantificabile. Agenda 2030 include un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) şi un plan de acţiune pe următorii 15 ani, pentru eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităţilor, a injustiţiei şi protejării planetei până în anul 2030. Amploarea Agendei 2030 și natura aspectelor pe care le vizează presupune un grad ridicat de coerență și coordonare a politicilor sectoriale. Astfel, Guvernul României și-a asumat implementarea acesteia la cel mai înalt nivel politic, înființând, prin Hotărârea Guvernului nr. 313/2017, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

pe aceeași temă

Hírlevél