La propunerea UDMR, Senatul a votat, astăzi, în favoarea unui sistem de medicină primară mai accesibil

La propunerea UDMR, Senatul a votat, astăzi, în favoarea unui sistem de medicină primară mai accesibil

„Medicina de familie trebuie să fie accesibilă tuturor cetățenilor, chiar și în localitățile unde, în prezent, nu există cabinet medical”, a declarat, astăzi, liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, cu privire la proiectul de lege adoptat de Camera superioară a Parlamentului care prevede posibilitatea deschiderii unor puncte secundare de lucru pentru medicii de familie, în localitățile unde nu există cabinet medical de familie.  

„În mediul rural, lipsa medicilor de familie este acută, există sute de localități fără cabinete de medic de familie”, a atras atenția şi deputatul UDMR, Vass Levente, inițiatorul proiectului de lege, secretar al Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaților a Parlamentului. Acesta a adăugat că modificarea legislativă propusă de UDMR ar veni în soluționarea acestei probleme, având în vedere că prevede posibilitatea ca autoritățile locale să înființeze cabinete medicale în care un medic de familie dintr-o altă localitate va putea acorda asistență medicală primară, timp de cel puțin zece ore pe săptămână.

Decizia finală în cazul acestui proiect de lege va fi luată de Camera Deputaților, urmând ca actul normativ să intre în vigoare după un eventual vot favorabil și promulgarea de către șeful statului. Astfel, medicii ar putea încheia, în prima jumătate a anului viitor, contractele necesare cu Casa de Asigurări şi îşi vor putea începe activitatea în localitățile în care în prezent nu sunt, sau nu vor fi, datorită pensionării, medici de familie. 

pe aceeași temă

Hírlevél