Poziția UDMR privind îndepărtarea indicatoarelor bilingve cu denumirile străzilor în Târgu Mureș Fotó: Foto: Boda L. Gergely

Poziția UDMR privind îndepărtarea indicatoarelor bilingve cu denumirile străzilor în Târgu Mureș

Considerăm că prefectul județului Mureș a comis o ilegalitate, un abuz în serviciu și și-a depășit cu mult atribuțiile atunci când a somat primarul municipiului să îndepărteze plăcuțele cu denumirile în limba maghiară a străzilor, fără să fi avut vreun temei juridic relevant pe care să îl invoce în notificarea sa.

După cum se știe, în urmă cu o săptămână, Primăria municipiului Târgu Mureș a demarat o acțiune de îndepărtare a plăcuțelor cu denumirile străzilor în limba maghiară și ordonat schimbarea celor bilingve de pe strada Gheorghe Doja cu indicatoare exclusiv în limba română. În perioada zilelor libere, acțiunea a fost suspendată.

Organizația municipală a UDMR a protestat și a cerut explicații  în scris din partea Prefecturii, referitor la acest demers. În cazul în care prefectul nu își retrage cu dispozițiile efect imediat, conducerea centrală a Uniunii are în vedere reacții ferme în acest sens.

Solicităm pe această cale prefectului să dea curs cererii noastre justificate, să își retragă dispozițiile ilegale și să facă posibilă reamplasarea indicatoarelor bilingve cu denumirile străzilor în Târgu Mureș.

 

Prezidiul Executiv UDMR

08 iunie, 2017

pe aceeași temă

Hírlevél