UDMR: Imaginea internațională a României a fost afectată în urma atitudinii pe care a avut-o față de Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc

UDMR: Imaginea internațională a României a fost afectată în urma atitudinii pe care a avut-o față de Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc

Includerea Mărțișorului pe lista reprezentativă UNESCO a Patrimoniului cultural Imaterial al Umanităţii nu poate absolvi România de greșeala pe care făcut-o în cazul Pelerinajului de la Șumuleu Ciuc. Au trecut cinci ani de când, la inițiativa președintelui UDMR, Kelemen Hunor, Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc a fost nominalizat pe lista Patrimoniului cultural Imaterial al Umanității UNESCO, iar atitudinea pe care o constatăm de atunci, în privința patrimoniului nostru cultural, este de neconceput. Pelerinajul de la Șumuleu de Ciuc este cel mai mare pelerinaj catolic, nu numai din România, ci din Centrul și Estul Europei, prin urmare ar merita, pe bună dreptate, ca România să susțină prin toate eforturile includerea acestuia pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Este inadmisibil faptul că, în 2016, reprezentanţii Ministerului Culturii din România nu au susţinut iniţiativa includerii pelerinajului pe lista UNESCO, ba chiar au mulţumit pentru respingerea acesteia. În momentul în care un reprezentant oficial al României transmite unui for internațional că nu este de acord cu o propunere formulată de propria țară, este vorba de mult mai mult decât sentimentele unora față de maghiari: este vorba de prestigiul țării la nivel mondial”, a declarat, miercuri, senatorul UDMR, Novák Csaba Zoltán, vicepreședintele Comisiei parlamentare UNESCO, în discursul său din ședința de plen a Senatului, în cadrul căreia a fost apreciată includerea Mărțișorului în patrimoniul UNESCO.

Cu această ocazie, senatorul UDMR, Novák Zoltán, a reamintit gestul României prin care a împiedicat includerea pelerinajului pe lista patrimoniului mondial.

 

Senatorul UDMR a atras atenția, totodată, că în raportul elaborat de Comitetul Consultativ al Consiliului Europei se remarcă faptul că România nu a sprijinit includerea pelerinajului de la Șumuleu Ciuc pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. 

„Ultimul raport al Consiliului Europei privind aplicarea Convenției-cadru pentru protecția minorităților demonstrează că imaginea internațională a României a fost afectată în urma atitudinii pe care a avut-o față de pelerinajul de la Șumuleu. De aceea, suntem încrezători că vom putea pune capăt discriminării împotriva tradiției noastre religioase cât mai curând posibil", a subliniat Novák Csaba Zoltán.

De asemenea, senatorul a atras atenția asupra unei scrisori pe care a adresat-o Ministerului Culturii, ca membru al Comisiei UNESCO, și  la care nu a primit încă niciun răspuns referitor la lipsa de susținere a acestei cauze atât de importante pentru comunitatea maghiară.

Senatorul UDMR a mai adăugat că, reușita României, ca Mărţişorul să fie inclus în lista reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Imaterial al Umanităţii, este un lucru de felicitat și un exemplu de urmat.

Această frumoasă tradiție culturală a Balcanilor și a Europei de Est a devenit un obicei comun al comunităților locale în spațiul intercultural al Transilvaniei. Așa cum Mărțișorul a devenit în multe locuri parte integrantă a culturii locale, mai există și alte fenomene, obiceiuri culturale și religioase care, chiar dacă provin de la o anumită comunitate etnică sau religioasă, cu timpul au devenit o valoare de necontestat. Din această categorie face parte și Pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, pelerinaj care se leagă de ordinul Franciscan stabilit în Șumuleu și care a fost atestat în diferite documente  de la mijlocul secolului al 15-lea. La Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc participă anual credincioși din Ungaria, Slovacia, Austria, Germania sau chiar și din Australia. De la un eveniment al unei comunități etnice și religioase, pelerinajul a devenit o parte integrantă a vieții din Transilvania. De aceea, atitudinea discriminatorie a României față de valoarea noastră culturală este neînțeles pentru noi", a spus Novak.

 

pe aceeași temă

Hírlevél