UDMR: Trebuie create garanții legislative pentru folosirea limbii materne în domeniul sănătății

UDMR: Trebuie create garanții legislative pentru folosirea limbii materne în domeniul sănătății

„România nu a implementat, încă, prevederile Chartei Limbilor Regionale sau Minoritare, asumate prin semnarea documentului în anul 1995. Dacă și-ar fi respectat angajamentele, atunci cazuri  precum cel al elevei din județul Covasna nu s-ar fi întâmplat. Tocmai cu acest scop, UDMR a depus, azi, un nou proiect de lege la Camera Deputaților prin care solicită punerea în practică a prevederilor Chartei. Cerem ca, în unitățile administrativ-teritoriale în care ponderea cetățenilor minorităților naționale este de peste 20 la sută din numărul locuitorilor sau numărul lor este de cel puțin 5.000, în instituțiile care oferă servicii sociale și medicale personalul încadrat să fie vorbitor și al limbii respectivei minorități naționale. Acest lucru ar însemna, așa cum prevede și Charta limbilor regionale, ca, pe lângă unitățile sanitare și în instituțiile care oferă servicii sociale – centre de copii, cămine de bătrâni – personalul de specialitate să fie cunoscător al limbii minorității respective”, a afirmat deputatul UDMR, Kerekes Karoly, inițiatorul proiectului de lege înregistrat, azi, la Camera Deputaților.

Deputatul UDMR, Bónis István, membru în comisia de sănătate a Camerei, a declarat că, în ultima perioadă, „UDMR a adresat numeroase interpelări și întrebări ministerului de resort cu privire la măsurile planificate în vederea evitării, pe viitor, a cazurilor precum cel al elevei din Covasna”.

„Însă nu am primit decât răspunsuri evazive, lipsite de aspecte concrete, motiv pentru care am decis că este necesară inițierea unui nou proiect de lege”, a spus deputatul.

Bónis István a reiterat faptul că, în procesul legislativ al Camerei Deputaților, există în acest sens și o altă o inițiativă anterioară a UDMR, referitor la care grupurile parlamentare ale Uniunii au solicitat guvernului un nou aviz în luna februarie, deoarece fosta coaliție social-liberală a retrimis proiectul în Parlament, cu propunere de respingere.

Cu toate acestea, la solicitarea UDMR, actualul guvern tehnocrat  nu a trimis încă noul aviz cu privire la proiectul de lege.

Kerekes Károly consideră că este inadmisibil ca, într-o instituție medicală sau socială, pacientului să îi fie lezat sentimentul de siguranță doar pentru că nu vorbește corect limba majorității.

Rolul UDMR este de a crea cadrul legislativ necesar prin intermediul căruia pot fi împiedicate incidentele de tipul celui petrecut în cazul elevei din Covasna”, a precizat deputatul UDMR adăugând: ”Ne dorim doar ca respectarea drepturilor noastre să nu fie lăsată la voia întâmplării, ci obligațiile asumate de România să fie incluse în sistemul juridic autohton”.

 Din câte se cunoaște, ca rezultat al sesizării depuse de UMDR,  CNCD a confirmat că a fost vorba despre un act de discriminare etnică în cazul fetei maghiare care a fost umilită de personalul medical al Spitalului de Pediatrie din Cluj, pentru că nu vorbea corect limba română. Prin urmare, CNCD a decis amendarea spitalului clujean cu 2.000 lei, respectiv a medicului curant cu 1.000 lei.

pe aceeași temă

Hírlevél