Comisia pentru învățământ a Senatului a aprobat majorarea salariilor personalului didactic auxiliar

08.03.2017 |
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Comisia pentru învățământ a Senatului a aprobat majorarea salariilor personalului didactic auxiliar

„Personalul auxiliar din grădinițe și școli nu a beneficiat de mărirea de salariu de 15 la sută acordată pentru pedagogi, profesori universitari și personalul didactic auxiliar din învățământul superior. Ordonanța de Urgență a Guvernului, avizată favorabil de către Comisia Senatului pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, este menită să repare această situație inechitabilă. De mărirea de salariu prevăzută de actul normativ respectiv ar beneficia 53.000  de persoane, va crește salariul portarilor, a personalului din bucătării, a dădacelor, a asistentelor și a personalului care asigură curățenia în instituțiile de învățământ, în funcţie de calificarea și gradul angajaților.UDMR a votat în favoarea actului normativ”, a explicat senatorul UDMR, Novák Csaba Zoltán, în urma ședinței de marți, 7 martie a Comisiei Senatului pentru învăţământ.

Senatul este prima Cameră vizată privind acest proiect de lege, iar Camera Deputaților va fi cea decizională.

„Comisia a avizat, azi, favorabil încă un proiect de lege, modificarea unui articol din Legea Educaţiei din 2011 care reglementează activitățile școlare menite să ajute elevii în alegerea unei profesii. Această modificare ar face posibil ca instituțiile de învățământ să poată semna contracte de parteneriat cu instituții comerciale private pentru ca elevii și studenții să poată încerca diferitele profesii în practică. Conform Legii Educaţiei, cu ocazia orelor de dirigenție sau alte activități didactice, școlile pot oferi sprijin pentru elevi în alegerea unei cariere. Amendamentul care a ajuns în Comisia pentru învățământ a Senatului vizează acest articol din lege”,  a spus senatorul de Mureș, Novák Csaba Zoltán, care a adăugat că Senatul este Camera decizională în cazul acestui amendament. 

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.