Deputații și senatorii UDMR Mureș nu renunţă la scăderea pragului de folosire a limbii materne de la 20 la 10 la sută

06.10.2017 | Actualitate politică
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Deputații  și senatorii UDMR Mureș nu renunţă la scăderea pragului de folosire a limbii materne de la 20 la 10 la sută

UDMR nu poate fi de acord cu afirmația că România este statul model în ceea ce privește rezolvarea situației minorităților, în timp ce  în Parlament, fără dialog și dezbateri de fond,  majoritatea a respins o modificare de lege care ar clarifica în mod rezonabil drepturile minorităților naționale de folosire a limbii materne - au declarat  deputații și senatorii de Mureș la conferința de presă comună  susținută la Târgu-Mureș.

Deputatul  Csép Éva Andrea a apreciat că se întâmplă foarte rar ca, anterior votului în plen,  să se decidă în timpul lucrărilor în comisiile de specialitate, fără un dialog real, fără deschidere spre compromis și propuneri de îmbunătățire a unei inițiative de legi. „Însă, în mod regretabil, astfel s-a întâmplat şi în cazul proiectului de lege depus de UDMR, care modifică legea administrației publice locale nr. 215/2001.  UDMR a fost deschis la dialog, dar majoritatea românească s-a izolat, nu a fost nicio intervenție constructivă sau inițiativă de modificare nici în comisia juridică, nici în Comisia pentru Administrația Publică și nici în cea pentru Drepturile Omului și, la votul din plenul Camerei Deputaților, pe lângă deputații UDMR doar un singur deputat și-a exprimat sprijinul. Atitudinea reprezentanților minorităților naționale  este de neînțeles: au respins propunerea noastră fără argumente fondate,  iniţiativă care ar aduce schimbări pozitive și în viața comunităților lor.   În opinia noastră, prin această poziție au abandonat minoritățile naționale” – a declarat Csép Éva Andrea.

Deputatul UDMR, Vass Levente a spus că în România  trăiesc 87 de mii de maghiari în unități administrativ-teritoriale în care, potrivit prevederilor legale actuale, nu este obligatorie asigurarea folosirii limbii materne, deoarece ponderea cetățenilor maghiari nu ajunge la 20%: la Cluj-Napoca, Brașov, Arad, Baia-Mare și cetățenii maghiari reprezintă o pondere importantă din populaţia acestor zone, însă aplicarea drepturilor privind folosirea limbii materne nu este obligatorie din cauza pragului prea scăzut de utilizare al limbilor minorităților naționale. „În județul  Mureș 7132 cetățeni maghiari ar beneficia de efectele scăderii pragului la 15 respectiv 10, numărul acesta reprezentând 1,3 la sută a populației județului. Asigurarea drepturilor de folosire a limbii materne ar deveni obligatorie în Sighișoara, Batoș, Fărăgău, Nadeș, Răstolița și Vânători.  Amendamentul UDMR ar sprijini comunitățile din diasporă să-și ducă traiul în locul natal, spre a  clădi viitorul localității împreună cu românii, sașii și romii.”

Senatorul UDMR din județul Mureș, Császár Károly, , a declarat că UDMR nu va renunța la  eforturile în vederea rezolvării problemei cu pragul de folosire a limbii materne de la 20 la 10 la sută. „Ceea ce am cerut în acest proiect de modificare legislativă este în concordanță cu prevederile acordurilor internaționale ratificate de România. Decizia Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și raportul  Comitetului de experți care a evaluat situația  aplicării convenţiilor Chartei europene a limbilor regionale sau minoritare şi recomandă statului Român reconsiderarea pragului de 20 la sută în ceea ce privește folosirea oficială a limbilor minoritare în administrație. Senatul va fi camera decizională în cazul acestui proiect legislativ. Noi vom fi în continuare deschiși la dialog și vom afirma din nou că majoritatea română nu va avea nimic de pierdut din scăderea acestui prag. În timpul votului din Senat majoritatea va avea ocazia să demonstreze că toleranța față de minorități nu este doar o expresie lipsită de conținut”, a arătat senatorul Császár Károly.

Senatorul Novák Csaba Zoltán  a declarat:  „Azi comemorăm cei 13 generali pașoptiști executați la Arad, care au luptat și au murit pentru libertate, victime ale unei puteri care nu a ştiut să accepte dorinţa de libertate a popoarelor, având convingerea greşită că prin tot ce dă altora, ea însăşi rămâne cu mai puţin. În această zi nu trebuie să uităm de importanța dialogului. Acum 150 de ani Casa Habsburgilor nu a fost deschisă la dialogul cu luptătorii revoluției, cu minoritățile care trăiau pe teritoriul monarhiei. Nici măcar cu minoritatea română de atunci nu a vrut să poarte un dialog, deși românii au sprijinit monarhia austriacă în lupta împotriva maghiarilor. UDMR va continua să sprijine această inițiativă. Propunerea de modificare legislativă urmează să ajungă pe ordinea de zi a Senatului, unde vom încerca să aducem noi puncte de vedere în dezbatere, și să afirmăm clar, că propunerea noastră, nu va lua nimic de la majoritate, sporirea drepturilor minorităților nu va afecta niciodată în mod negativ drepturile altora”.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.