Discursul liderului grupului UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila, rostit la Congresul Partidului Național Liberal

17.06.2017 | Actualitate politică
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Discursul liderului grupului UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila, rostit la Congresul Partidului Național Liberal

Stimați colegi, Vin în fața dumneavoastră pentru a vă aduce salutările Uniunii Democrate Maghiare din România, salutul președintelui Uniunii, al domnului Kelemen Hunor, și a vă transmite mesajul comunității maghiare din România.

În ultimii 27 de ani, UDMR a fost un pilon de stabilitate în viața politică din România și de multe ori am avut ocazia să colaborăm cu Partidul Național Liberal, atât la nivel central, cât și la nivel local. Am parcurs împreună acești ani de democrație, cu bune și cu rele. Am fost alături de dumneavoastră în momentele în care Partidul Democrat, iar după aceea Partidul Național Liberal, a dorit să intre în familia europeană a Partidului Popular European. Conlucrăm la proiecte politice pe teme care ne leagă atât la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cât și la nivelul Parlamentului European.

Doamnelor și domnilor,

Au trecut de la Revoluție mai bine de 26 de ani. 26 de ani în care am trăit perioade pline de energie, dezvoltare, speranță și perioade care ne încrețesc și astăzi frunțile. Astăzi, avem o democrație care dă în fiecare zi noi și noi teste și nu întotdeauna putem să spunem că trecem cu brio testul dat. Avem mai mult de două decenii și jumătate de democrație, dar încă Proclamația de la Timișoara nu este acceptată și implementată.

Avem o democrație în care separația între puterile statului nu este în totalitate garantată.

Avem o democrație în care conceptul de nediscriminare și de implicare a societății încă nu este în totalitate acceptată.

Avem o democrație în care putem spune că, de multe ori, deciziile cele mai importante pentru statul român nu sunt luate de decidenții politici, indiferent dacă vorbim de o majoritate politică sau de o minoritate politică.

Avem o democrație în care, uneori, simțim de-a dreptul lipsa unei majorități sau a unei opoziții puternice și orientate pe proiecte publice reale și importante.

Avem o democrație în care a guverna cu ordonanțe de urgență este o normalitate.

Avem o democrație în care conceptul de subsidiaritate este întotdeauna marginalizat de o tendință puternică de centralizare.

Avem o democrație în care integrarea europeană pentru noi, de foarte multe ori, înseamnă acceptarea fără dezbatere a deciziilor din partea Uniunii Europene, o democrație care nu dorește să fie, realmente, parte din conturarea celor mai importante decizii europene.

Și avem o democrație în care foarte mulți înțeleg că respectarea drepturilor minorităților etnice nu este un fundament al statului de drept, o democrație în care acceptarea fără echivoc a acordurilor și convențiilor internaționale și europene pentru protejarea minorităților etnice, deci protejarea diversității culturale și entice, nu este prezentă.

Sistemul educațional, sistemul administrativ, sistemul de sănătate, justiție, încă trebuie să facă pași importanți ca să vedem implementate chiar și legile actuale adoptate de Parlamentul României cu privire la drepturile minorităților.

Mă bucur că familia noastră politică europeană, Partidul Popular European, începând cu rezoluția aprobată la Bonn în anul 2009 și continuând cu adoptarea noului statut PPE la Congresul de la București, militează pentru o abordare europeană integrată și coerentă de susținere a drepturilor minorităților naționale.

În România, noi ne confruntăm la ora actuală cu câteva probleme majore legate de comunitatea noastră și știm că aceste probleme pot fi rezolvate numai prin dialog și colaborare într-un spectru larg politic, atât la nivel central cât și la nivel local. Nominalizez aici situația imposibilă în care a ajuns Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureș, dar nu trebuie să trecem nici de acțiunile Prefecturii județului Mureș prin care se dau jos tăblițele de străzi bilingve, sau chiar amenzile judecătorești pentru că folosim simbolurile etnice, sau renaționalizarea Colegiului Miko din Sfântu Gheorghe, sau neimplemetarea Legii Educației cu privire la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.

Știu că, prin dialog politic, prin decizii concrete și abordare europeană a acestor probleme, putem ajunge la rezultate foarte bune pentru România. Noi credem că dezideratele minorității maghiare și drepturile pentru care ne luptăm nu lezează cu nimic drepturile majorității ci, dimpotrivă, aceste deziderate sunt în beneficiul tuturor cetățenilor acestei țări.

Asta ne-a lăsat moștenire Declarația de la Alba Iulia adoptată în anul 1918. Ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională a proclamat următoarele:

”1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.”

(…)

Stimați participanți la Congresul PNL!

România are nevoie de o forță politică puternică de dreapta, care știe să reprezinte în deciziile politice naționale oamenii de dreapta. Avem nevoie de o forță politică de dreapta puternică care știe să militeze pentru statul de drept. Statul de drept care este foarte bine definit de Consiliul Europei. Democrația românească are nevoie de Partidul Național Liberal ca un partid puternic, care indiferent dacă este la guvernare sau în opoziție știe să lupte pentru valorile europene.

Uniunea Democrată Maghiară din România, ca reprezentant politic al unei comunități de 1,2 milioane de suflete, va fi întotdeauna o platformă politică bazată pe dialog. Indiferent dacă în viitor veți fi în opoziție sau la guvernare, indiferent dacă noi suntem în opoziție sau la guvernare reiterăm crezul nostru, că trebuie să avem dialog între noi spre binele țării și spre binele comunităților pe care le reprezentăm, atât la nivel național cât și la nivel local.

Mulțumindu-vă pentru invitația adresată nouă, vă urez din partea Uniunii Democrate Maghiare din România succes la lucrările Congresului.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.