Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor înaintea votului pentru moțiunea de cenzură

10.10.2019 | Actualitate politică
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor înaintea votului pentru moțiunea de cenzură

Stimată doamnă prim-ministru,

Stimate domnule președinte al Camerei Deputaților, stimate domnule președinte al Senatului,

Stimați colegi senatori și deputați, 

Situația politică este relativ simplă dar noi, politicienii, o complicăm peste măsură. Dacă am reuși să o privim cu ochii unui cetățean simplu sau dacă am sta puțin deoparte, doar atât cât este necesar să vedem lucrurile dinafară, am ajunge foarte repede la o concluzie firească. Pe deoparte, se vede foarte clar că acest guvern nu mai are resursele interne necesare, nici profesionale nici politice, nu mai are combustibilul necesar pentru a continua guvernarea. Este inutil să mai încercăm, nu se văd premisele unei guvernări bune, care ar trebui să fie scopul, singurul scop al oricărei guvernări.

Nu este și nu trebuie să fie înțeles că ar fi ceva personal, însă pur și simplu constatăm că acest guvern, această guvernare s-a epuizat. Apropo de încărcarea bateriilor: doi ani și jumate noi am încercat să încărcăm bateria uzată al acestui guvern, dar degeaba sunteți energofagi dacă folosiți energia în scopuri mai puțin bune.

Dacă guvernul nu reușește să impună respectarea legislației în vigoare, este clar că nu mai are forța necesară să guverneze. Cealaltă posibilitate că nu ar dori respectarea legii nici nu merită discutată, fiindcă sunt convins, ne bazăm doar pe  bunul simț și nici nu ne putem imagina că executivul ar încuraja nerespectarea legii. Desigur, semnele epuizării sunt mult mai numeroase. Acum v-am dat doar un singur exemplu.

Pe de altă parte, după ieșirea ALDE de la guvernare, s-a schimbat compoziția politică a guvernului, dar nici majoritatea nu o mai are acest guvern rămas într-o formulă nevalidată de parlament. Dacă vrem să respectăm legea fundamentală și regulile care călăuzesc funcționarea unui stat democratic, - și noi credem că orice om are obligația de a respecta aceste legi - guvernul ar fi trebuit să ceară un vot acum 40 de zile în parlament după destrămarea coaliției.  Însă de mai bine de o lună și jumătate acest lucru nu se întâmplă, criza politică se adâncește, iar consecințele sunt și vor fi pe măsură.

Criza guvernamentală generează neîncredere atât în societatea din România, cât și în rândul partenerilor noștri externi. Această neîncredere crește, costurile finanțării deficitului bugetar sunt tot mai mari, ne înprumutăm de pe piețele financiare cu dobânzi uriașe, de două ori sau chiar de trei ori mai mari, comparativ cu țările din regiune. Aceste împrumuturi sunt direcționate pentru acoperirea cheltuielilor  rigide și nicidecum pentru investiții, ceea ce crește și mai mult, pe termen lung, riscul cu care se va confrunta România în anii care urmează.

Doamnelor și domnilor,

Într-o astfel de situație există un singur comportament rațional și responsabil: schimbarea și o nouă șansă cu o altă echipă guvernamentală. Nu pentru partide, nu pentru oameni politici, nu pentru președintele republicii, ci pentru șansa fiecărui cetățean, pentru viitorul fiecărui om din această țară.

Iată pe scurt și onest motivele pentru care noi am semnat și o vom vota această moțiune de cenzură.

Desigur rămâne întrebarea cea mai importantă:  care este oferta opoziției? ce dorește să facă opoziția dacă va prelua puterea executivă cu un an înaintea alegerilor? Am auzit vrute și nevrute. Nu vreau să le repet aici, ca să nu diminuez șansele moțiunii de cenzură. Într-un an de zile avem 3 runde de alegeri, și de la următorul guvern avem o singură așteptare: administrarea corectă și onestă fără ordonanțe de urgență, gestionarea veniturilor și cheltuielilor în mod echilibrat, și organizarea corectă a tuturor alegerilor la timp. Asta ar însemna respect pentru cetățeni, respect pentru societate și responsabilitate dirijată spre viitor.

Vă mulțumesc.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.