Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor la aniversarea a 450 de ani de la recunoaşterea libertăţii religioase în Transilvania prin Edictul de la Turda

00.00.0000 | Comemorare
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor la aniversarea a 450 de ani de la recunoaşterea libertăţii religioase în Transilvania prin Edictul de la Turda

Foto: Gönczy Tamás

Prezentul și viitorul unei comunități se reflectă mult mai bine prin modul în care păstrează în memorie amintirea vie a unor evenimente și întâmplări  decât prin trecutul în sine, care reprezintă o certitudine și nu poate fi schimbat.

Ne-am reunit astăzi, aici, pentru a sărbători și de a rememora un eveniment care s-a întâmplat acum 450 de ani. Dieta de la Turda, după căutări îndelungate a decis calea de urmat în ceea ce privește conștiința, religia și credința. Prin aceasta a depășit cu mult prevederile Păcii Religioase  de la Augsburg, din 1555 și, pentru prima dată în creștinismul occidental, s-a stabilit că  este posibilă coexistența mai multor religii, spunându-se că cele patru confesiuni creștine trebuie să poată conviețui împreună chiar și într-o singură localitate, iar fiecare membru al comunității locale poate să decidă singur cărei religii dorește să aparțină.

Nici Principatul Transilvaniei, care până la acea vreme oscilase cu succes între cele două mari imperii, Habsburgic și Otoman, nu a fost ocolit, și nici nu putea fi ignorat de nici un curent spiritual important al epocii.  Dar Edictul emis de Dieta de la Turda, așa cum s-a dovedit mai târziu, și așa cum timpul a demonstrat, a fost o orientare spre viitor, un reper în modelarea lumii.

Nu doar intenția instaurării păcii sociale și a conviețuirii pașnice au dus la Edictul Dietei, ci s-a anticipat gândirea filosofică, filozofia religioasă, care, 121 de ani mai târziu, în "Scrisoarea despre toleranță" a lui John Locke, a constituit încă o problemă de teorie filosofică, fără consecințe juridice sau sociale.

Permiteți-mi să citez doar ultima parte, finalul rezoluției, la care s-a făcut referire de foarte multe ori până acum: ”credința este darul lui Dumnezeu și vine din auzire, și auzirea vine prin cuvântul lui Dumnezeu”. Doamnelor și domnilor, această idee oferă o conotație suplimentară păcii religioase transilvănene, care, 250 de ani mai târziu apare și la vest de noi, și, ca principiu de organizare socială, separă apartenența religioasă de cea politică și națională.

Una dintre valorile decisive ale transilvanismului nostru, în urma deciziei de la 1568, este următoarea: libertatea religiei nu este doar un  garant al păcii sociale, ci, ca drept fundamental al omului, respectă credința și apartenența confesională a fiecărui individ, care este, de asemenea, o parte importantă a identității sale. Aceasta este ideea exemplară, cu caracter modelator al lumii, patrimoniul spiritual la care se poate face oricând referire și pe care se poate construi.

De aceea sărbătoarea de astăzi este și despre prezent, dar mai ales despre viitor, despre speranțele noastre comune.

2018 este un an dificil. Dacă a fost posibil acum 450 de ani să se ia o decizie care să rezolve o problemă fundamentală, problemă care a generat conflicte serioase la acel moment, pe bună dreptate ne punem întrebarea: ca moștenitori ai valorilor transilvane, putem avea o influență importantă asupra celor care astăzi cred că unei comunități nu trebuie să îi fie acordate  libertățile fundamentale care îi permit alegerea liberă a păstrării identității sale lingvistice și culturale.

Libertatea, așa cum s-a demonstrat de atâtea ori pe parcursul istoriei, spre deosebire de lumea materială, poate fi divizată. Nicio comunitate nu va avea mai puțină libertate, chiar dacă ar permite celeilalte comunități să beneficieze pe deplin de drepturile sale – așa cum ne-a fost promis și nouă, maghiarilor din Transilvania, acum 100 de ani.

Sărbătoarea nu ține doar de trecut, se adresează și speranțelor, așteptărilor prezentului, deci și viitorului. Sper ca acum, în secolul 21, când, pentru păstrarea identității noastre,  vom cere dreptul să decidem liber în privința viitorului comunității noastre, nu vom flutura, nu vom atârna lângă un steag, așa cum am fost avertizați zilele trecute.

De asemenea, sper că și în viitor, în fiecare localitate din Transilvania, va exista  o comunitate maghiară puternică și vor exista biserici istorice puternice, care vor putea să rememoreze în libertate deplină Edictul Dietei de la Turda, transmițând cu mândrie această uriașă moștenire intelectuală care s-a născut pe aceste meleaguri.

Vă mulțumesc!

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.