Grupul UDMR din Senat: Niciun metru pătrat din ariile protejate nu va fi afectat

27.10.2017 | Senat
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Grupul UDMR din Senat: Niciun metru pătrat din ariile protejate nu va fi afectat

Foto: www.regelecavaler.org

Este greșită presupunerea potrivit căreia grupul UDMR din Senat, prin votul din 23 octombrie ar fi contribuit la eliminarea zonelor protejate în cadrul programului Natura 2000, deoarece proiectul de lege votat în Senat consolidează prevederile programului Natura 2000 pentru sistemul european de compensare, în cadrul sistemului legislativ național. În consecință, dimensiunea ariilor protejate nu va fi diminuată cu niciun metru pătrat, întrucât actul normativ adoptat luni nu va permite în nici un caz reducerea suprafețelor zonelor protejate.

În România există mai multe situri, zone protejate în care au fost aprobate anterior activități de minerit. Ca urmare, s-a creat o situație de impas din cauza căreia în mai multe localități, rezidenții localităților, autoritățile locale și statul nu pot valorifica zăcămintele miniere aflate în zonă. Legea aprobată luni în Senat instituie posibilitatea ca, în condițiile în care cei vizați elaborează o documentație bine argumentată, cu aprobarea autorității naționale de mediu, să poată fi modificate limitele ariilor naturale protejate prin scoaterea din interiorul ariilor a suprafeţelor pentru care, înainte de 29 iunie 2007, existau licenţe de concesiune a activităţii miniere, precum și acele părți ale zonelor de arii naturale protejate care includ suprafețe intravilane ale localităților.

De asemenea, proiectul prevede că acest lucru este posibil numai în condițiile în care solicitantul poate asigura compensarea suprafeţei de teren scoase din interiorul ariei naturale protejate cu o suprafaţă echivalentă, iar în cadrul acestei arii protejate poate garanta o stare de fapt care să respecte standardele de conservare a naturii.

Acest proces este unul foarte strict, poate fi inițiat respectând procedurile stabilite de ministerul de resort. Unul din aspectele foarte importante ale proiectului de lege este că întregul proces poate fi derulat numai cu avizul autorității naționale de protecție a mediului, deoarece legea prevede ca recunoașterea oficială a posibilei compensații teritoriale să fie efectuată sub jurisdicția acestei autorități de specialitate.

Grupul UDMR din Senat consideră că accesul la rezervele subterane trebuie asigurat numai în conformitate cu legile stricte europene și naționale, dar și prin respectarea standardelor de conservare a naturii, deoarece acest lucru va permite redresarea economică în multe domenii.

Proiectul de lege în cauză oferă o soluție de compromis care permite exploatarea resurselor miniere și asigură, totodată, integritatea și conservarea mărimii suprafețelor din ariile naturale protejate.

În baza acestor compromisuri și a garanțiilor legale, grupul UDMR din Senat a decis să sprijine proiectul de lege.

Senatul a adoptat proiectul de lege în calitate de primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.

Astfel, suntem încrezători că înainte de votul final al legii vor avea loc mai multe dezbateri profesionale în comisiile de specialitate ale Camerei, iar în cadrul acestor dezbateri, UDMR va susține în continuare inviolabilitatea ariilor protejate, în cazurile în care este foarte clar că lansarea activității miniere ar încălca standardele de conservare a naturii.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.