Kelemen Hunor la Oradea: Probabil că în 29 ianuarie vom decide dacă vom susține sau nu noul Guvern

22.01.2018 | Actualitate politică
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Kelemen Hunor la Oradea: Probabil că în 29 ianuarie vom decide dacă vom susține sau nu noul Guvern

Foto: Gönczy Tamás

”Probabil că în 29 ianuarie UDMR va decide, în cadrul unei ședințe a grupurilor reunite din Parlament, dacă va sprijini sau nu noul Guvern”, a declarat președintele Uniunii, Kelemen Hunor, într-o conferință de presă susținută, luni, la Oradea. Liderul UDMR a subliniat că, până la acea dată, reprezentanții Uniunii vor avea o întrevedere cu prim-ministrul desemnat, Viorica Dăncilă, pentru a discuta despre proiectele domniei sale și pentru a afla detalii referitoare la noul program de guvernare.  

”Până când nu cunoaștem numele miniștrilor, cu ce fel de program se pregătește coaliția guvernamentală, ar fi o greșeală să ne angajăm de o parte sau de cealaltă. Nu suntem aventurieri și nici nu avem prejudecăți. Nu putem spune nici da, nici nu", a afirmat președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Coaliția PSD-ALDE are acum majoritatea în Parlament, iar majoritatea este suficientă pentru a învesti noul Guvern. Acordul cadru de cooperare parlamentară pe care UDMR îl are cu actuala coaliție nu obligă Uniunea la niciun fel de susținere – protocolul vizează doar aspecte și proiecte care au fost convenite de grupurile politice.

"Ca democrat, accept rezultatele alegerilor parlamentare din 2016. În acel moment, majoritatea a dat votul de încredere pentru ca social-democrații să fie la guvernare", a adăugat liderul Uniunii. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, și-a exprimat, totodată, dezamăgirea în legătură cu faptul că din partea opoziției nu a existat nicio propunere serioasă pentru poziția de premier. ”Cine vorbește despre anticipate sau despre ideea unui premier non-PSD trebuie să vină măcar cu o propunere viabilă. Dar o astfel de inițiativă nu a existat, a fost pur și simplu demagogie”.

"Astăzi nu știu dacă va fi un Guvern mai bun sau mai rău pentru România, cert este că ar trebui să și guverneze pentru că, în ultimul an mai mult s-au certat. Până acum mesajul transmis a fost unul de instabilitate politică, inclusiv pe plan extern, ceea ce nu este bine. 2018 va fi un an complicat. România nu este pregătită pentru a prelua președinția Consiliului European. Ne va lua prin surprindere la fel cum ne surprinde zăpada în timpul iernii. Nu se aude vocea României în problemele de politică externă, de politică regională”, a mai declarat președintele UDMR.

În ceea ce privește afirmaţiile fostului premier Tudose referitoare la steagul secuiesc, UDMR a avut o poziție clară. Într-o țară a Uniunii Europene un politician de rang înalt care face asemenea declarații nu poate să rămână în funcție. Președintele UDMR a mai spus că aşteaptă declaraţii publice şi precizări din partea liderilor politici. ”Din acest punct de vedere sunt puțin îngrijorat: ori sunt oameni care sunt de acord cu aceste declarații și atunci este foarte grav, ori este vorba despre teamă sau despre altceva care explică această tăcere”, a precizat președintele UDMR.

”Vom stabili prioritățile legislative la 30 ianuarie. Avem multe proiecte rămase din sesiunea trecută. Vom avea și propuneri noi, în toate domeniile, mai ales în cel al educației. UDMR nu este în apanajul puterii și nici în cel al opoziției. În acest moment cei care sunt deschiși la discuții sunt PSD și ALDE. Nu dorim să intrăm la guvernare, dar nici nu vrem să facem opoziție de dragul opoziției. Încercăm o colaborare punctuală cu cei care doresc acest lucru”, a spus Kelemen Hunor.

 

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.