Kelemen Hunor: Legea salarizării poate nu ar fi trecut fără voturile UDMR

09.06.2017 | Actualitate politică
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Kelemen Hunor: Legea salarizării poate nu ar fi trecut fără voturile UDMR

Kelemen Hunor spune că legea salarizării nu este perfectă, dar e un pas înainte: „Faţă de sistemul actual unde există discrepanţe uriaşe, diferenţe uriaşe în sistemul bugetar, e o situaţie mult mai bună. Faţă de ceea ce am fi dorit cu toţii, o situaţie ideală, nu este cel mai bun proiect sau cea mai bună lege. Deci este undeva la mijloc”.

Liderul UDMR consideră că „e nevoie de o astfel de lege a salarizării, este nevoie de a elimina discrepanţele şi de a crea un echilibru în sistemul bugetar (...). Noi am avut câteva amendamente, zic eu, importante în Senat acceptate, adoptate, apoi parţial respinse în Camera Deputaţilor, dar în ansamblu noi am considerat că acest proiect şi acest sistem este un pas înainte faţă de sistemul actual şi de aceea am şi votat. Fără voturile noastre poate nu ar fi trecut, fiindcă fiind lege organică trebuiau 173 de voturi, au fost 188 şi grupul nostru a votat în favoarea acestui proiect de lege şi cu toată responsabilitatea vă spun că există nemulţumiri din partea noastră, dar faţă de situaţia actuală e un pas înainte”.


Sursa: www.rfi.ro


Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.