Kovács Péter: Problematica minorităților naționale nu poate fi subordonată intereselor politice cotidiene

02.10.2015 | Protectia minoritatilor , Actualitate politică , Guvern
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Kovács Péter: Problematica minorităților naționale nu poate fi subordonată intereselor politice cotidiene

,,În urmă cu două zile, la moțiunea de cenzură, UDMR a votat împotriva Guvernului, iar la scurt timp a început demiterea reprezentanților Uniunii din funcțiile de conducere ocupate în structurile de guvernare. Secretarul de stat, Laczikó Enikő, a fost demisă din funcția de șef a Departamentului pentru Relații Interetnice (DRI), deși politicienii UDMR s-au aflat la conducerea acestei instituții indiferent dacă formațiunea noastră s-a aflat la guvernare sau în opoziție. Am reușit să obținem înțelegerea partidelor aflate la guvernare, fie ele de stânga sau de dreapta, în privința faptului că este firesc să fie numit în fruntea acestei instituții un reprezentant al celei mai mari minorități naționale autohtone”, a declarat, vineri,  Kovács Péter, președintele executiv al UDMR. 

Liderul executiv al Uniunii este de părere că acum se încearcă o ”sancționare” a UDMR, pentru decizia sa de a vota în favoarea schimbării Guvernului. Acest fapt demonstrează că a fost întemeiată solicitarea Uniunii și a președintelui Kelemen Hunor, adresată la începutul acestui an, șefului statului, Klaus Iohannis.

”Am cerut atunci ca președintele țării să inițieze semnarea de către partidele politice și parlamentare a unui pact interetnic pentru ca, în România, reprezentarea minorităților naționale, legislația și aplicarea legilor privind drepturile acestora, să nu mai depindă de schimbările politice din plan intern, drepturile minorităților să nu sufere încălcări din cauza schimbărilor de la guvernare”, a precizat  Kovács Péter adăugând că, deși în privința pactului nu s-a înregistrat nici un progres, UDMR nu va renunța la inițiativă, continuând să îl inițieze ori de câte ori va fi necesar, cu scopul de a încerca și în acest fel reprimarea atmosferei naționaliste.

,,Din păcate, Guvernul are dreptul să adopte aceste decizii, iar în afară de a protesta public și de a propune ca soluție pe termen mediu, Pactul pentru Minorități, practic nu mai este nimic de făcut. Trebuie, însă, să atragem din nou atenția asupra faptului că problematica minorităților naționale nu poate fi subordonată intereselor politice cotidiene”, a subliniat președintele executiv al UDMR.

 Kovács Péter a reiterat, de asemenea, faptul că UDMR a votat împotriva Guvernului și nu pentru susținerea textului moțiunii de cenzură, deoarece funcționarea acestuia la nivel administrativ, social și economic este semnificativ contestabilă și lacunară.

 

 

 

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.