Modificările legilor de organizare a justiției au la bază deciziile Curții Constituționale – UDMR a sprijinit și în Senat aceste proiecte legislative

26.03.2018 | Senat
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Modificările legilor de organizare a justiției au la bază deciziile Curții Constituționale – UDMR a sprijinit și în Senat aceste proiecte legislative

Grupul senatorilor UDMR a votat în favoarea proiectelor de modificare a legilor de organizare a justiției, având în vedere faptul că adoptarea acestor modificări înseamnă includerea deciziilor Curții Constituționale în prevederile legii. CCR a formulat o decizie în care enumeră punctele unde aceste legi trebuie modificate pentru a corespunde legii fundamentale a statului, iar Parlamentul are datoria de a efectua corecturile de rigoare.

Totodată, este important de știut că aceste trei legi – Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii – reglementează organizarea și funcționarea instituțiilor sistemului judiciar. Niciuna dintre aceste trei acte normative nu prevede abrogarea sau introducerea unor noi tipuri de infracțiuni. Aceste legi nu conțin prevederi privind extinderea sau limitarea răspunderii penale. Majoritatea modificărilor au fost propuse de organizații profesionale și țintesc transparentizarea și profesionalizarea sistemului judiciar.

Din acest motiv, UDMR a sprijinit și în decembrie modificarea acestor trei legi ale justiției și susținem, în continuare, că este nevoie de aceste modificări.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.