Politica Agricolă Comună trebuie să susțină bunăstarea fermierilor și în viitor

07.09.2018 | Parlamentul European
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Politica Agricolă Comună trebuie să susțină bunăstarea fermierilor și în viitor

Angajamentul pentru salvgardarea Politicii Agricole Comune și a celei de Coeziune reprezintă unul dintre cele mai importante obiective pe care Partidul Popular European (PPE) trebuie să și-l asume cu prilejul Congresului său de la Helsinki din 7-8 noiembrie a.c.    

”În contextul dezbaterii tensionate asupra cadrului financiar multianual (MFF) 2021-2027, cu ocazia Congresului de la Helsinki, PPE trebuie să se angajeze ferm în salvgardarea celor două politici fundamentale pentru comunitățile locale și regiunile europene”, a afirmat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR), vineri, în cadrul Adunării Politice a PPE care se desfășoară la Bruxelles.

Iuliu Winkler a declarat că PPE trebuie să susțină Politica Agricolă Comună și cei doi piloni ai acesteia, precum și sprijinul pentru fermele familiale și pentru agricultorii tineri. ”Acesta este un mesaj crucial pentru toate comunitățile din Europa Centrală și de Est, la fel și pentru regiunea mea, Transilvania, unde, în cei 10 ani trecuți de la aderarea la UE, aplicarea Politicii Agricole Comune a însemnat prosperitate și bunăstare pentru cetățenii care locuiesc în mediul rural”, a subliniat deputatul european al UDMR.  Potrivit acestuia, electoratul PPE așteaptă ca UE să continue politicile actuale și să investească în modernizarea comunităților mici și care au șanse mai puține de dezvoltare și modernizare. ”Acesta este motivul pentru care PPE trebuie să se angajeze ferm și pentru păstrarea unei finanțări consistente a Politicii de Coeziune, care este cea mai importantă politică de investiții a UE. Astfel, dovedim încă odată că, în viziunea noastră, a PPE, despre viitorul UE, Europa regiunilor joacă un rol fundamental”, a spus europarlamentarul.

Winkler s-a pronunțat pentru ca PPE să promoveze exigența în folosirea banului public, debirocratizarea, și simplificarea procedurilor de accesare a finanțărilor europene. ”În acest fel, continuarea investițiilor în comunitățile mai puțin dezvoltate va căpăta eficiența dorită. Experiența ultimelor decenii ne arată că Politica de coeziune este cel mai important liant al construcției europene. Este crucial să comunicăm eficient aceste angajamente. În acest sens, comunicarea directă este esențială. De aceea, salut inițiativa PPE în Comitetul Regiunilor de a organiza întâlnirile directe cu cetățenii, așa numitele  dialoguri locale ale PPE. Acestea sunt ocazii în care aleșii noștri locali, cei care sunt cei mai aproape de oameni, pot transmite informații corecte despre PPE și politicile sale europene, și pot în același timp să preia opiniile și critica cetățenilor”, a adăugat deputatul european al UDMR în intervenția sa la Adunarea Politică a PPE.  

Adunarea Politică a PPE, reunită la Bruxelles, dezbate documentele care vor fi înaintate Congresului de la Helsinki și care se referă la o Europă mai sigură, la o Europă mai prosperă și mai echitabilă, la sustenabilitatea UE, dar și la o Europă care să-și apere eficient valorile și interesele în plan global.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.