Postul de televiziune Realitatea TV amendat de CNA pentru afirmațiile antimaghiare

08.02.2017 |
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Postul de televiziune Realitatea TV amendat de CNA pentru afirmațiile antimaghiare

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis sancționarea cu amendă în valoare de 10.000 de lei a postului de televiziune Realitatea TV pentru afirmațiile discriminatoare la adresa comunității maghiare, din cadrul emisiunii „Jocuri de Putere” din 6 decembrie 2016. Prin declarațiile lor, moderatorul emisiunii, Rareș Bogdan, și invitații săi au instigat la ură și intoleranță împotriva minorității maghiare, a statului ungar și a UDMR. Uniunea a înaintat o sesizare Consiliului Național al Audiovizualului, prin care a solicitat cercetarea cazului și sancționarea corespunzătoare prin măsurile impuse de lege.

CNA a stabilit, în urma cercetărilor, că Rareș Bogdan a încălcat principiile informării obiective și nu a asigurat imparțialitatea și dreptul la replică unui reprezentant al comunității maghiare în cazul subiectelor care au vizat minoritatea maghiară. Tema emisiunii a fost abordată de contextul în care ministrul ungar de Externe a cerut diplomaţilor maghiari să nu participe la recepțiile oficiale, organizate de Ziua Națională a României.

Pe lângă declarațiile ofensatoare, potrivit monitorizării CNA, nici titlurile afişate pe ecran, în cadrul emisiunii amintite nu au fost în conformitate cu realitatea.  Printre acestea se numără: ”România, sub tirul extremiştilor unguri”, ”Ungaria, 3 atacuri la adresa României în 5 zile, ”Budapesta, val de provocări fără precedent”,”Cei mai înalţi demnitari unguri jignesc România”,”Culisele jocului murdar al demnitarilor unguri”,”După jignirea de 1 decembrie, Ungaria atacă iar”. Discuțiile au fost agravate de faptul că, moderatorul emisiunii nici măcar nu a încercat temperarea discursului antimaghiar al invitaților. Mai mult, i-a încurajat pe aceștia și i-a susținut în continuarea afirmațiilor eronate, accentuând atmosfera de ostilitate din studioul emisiunii.   

„Trebuie să luăm atitudine împotriva manifestărilor de acest gen. Maghiarii din România sunt cetățeni egali cu românii, iar acest aspect trebuie acceptat și de criticii noștri. Vom continua să urmărim cu atenție manifestările și discursurile antimaghiare și să semnalăm aceste derapaje forurilor competente”, a declarat președintele executiv al UDMR, Porcsalmi Bálint.  

Președintele executiv al UDMR a subliniat faptul că nu este primul caz în care în emisiunile difuzate de anumite canale de știri românești apar declarații ofensatoare la adresa minorității maghiare. Anul trecut, UDMR a sesizat CNA cu privire la emisiunea lui Radu Banciu, difuzată de postul B1 TV, în care acesta a declarat, referitor la referendumul din Ungaria pe tema cotei de refugiați, că maghiarii sunt o națiune de refugiați care nu își au locul în Europa și nici limba maghiară nu poate fi considerată europeană.

Un alt caz semnalat de UDMR a fost în urmă cu un an, când postul de televiziune Antena 3 a primit o sancțiune scrisă, iar B1 TV a fost amendat pentru relatări distorsionate, lipsite de obiectivitate cu privire la evenimentele petrecute de 1 Decembrie 2015 la Târgu Secuiesc, iar în baza principiului vinei colective, întreaga comunitate maghiară a fost catalogată ca fiind teroristă.

 Textul sesizării înaintate de UDMR către CNA, poate fi accesat AICI.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.