Protectorii Patrimoniului, un exemplu demn de urmat și în Europa

07.06.2017 | Parlamentul European
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Protectorii Patrimoniului, un exemplu demn de urmat și în Europa

Cincizeci de elevi și profesori din Brașov, Cluj și Deva au participat, marți după-amiaza, la invitația deputatului european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) la o conferință organizată, la Bruxelles, în Parlamentul European, care a avut ca obiectiv împărtășirea celor mai bune practici dobândite în cadrul Programului ”Protectorii Patrimoniului - Adoptă un Monument” care are ca scop protejarea de către tineri a patrimoniului istoric și cultural din Transilvania.

”Este prezentă aici, la Parlamentul European, cea mai numeroasă delegație de  protectori ai patrimoniului de până acum. Cincizeci de elevi, împreună cu profesorii lor, din Brașov, Deva și Cluj, au avut ocazia să viziteze Parlamentul European, dar și să prezinte propriile lor inițiative, ridicând astfel Mișcarea «Protectorii Patrimoniului» la rang european”, a declarat  Iuliu Winkler în cadrul conferinței, care s-a bucurat de înaltul patronaj al Comisarului pentru Cultură, Educație, Tineret și Sport, Tibor Navracsics. 

 

”Dorim ca Anul European al Patrimoniului Cultural, care se va desfășura în 2018, să-l fundamentăm pe inițiative care pornesc din comunitățile locale. Mișcarea «Protectorii Patrimoniului – Adoptă un monument» este un exemplu excelent care vine în sprijinul intenției noastre, și anume să acordăm prioritate inițiativelor locale”, a transmis Anna Georgina Isola, mesajul Comisarului Navracsics. Cu acest prilej, ea a prezentat Programul 2018 - Anul European al Patrimoniului Cultural.

”Faptul că suntem, astăzi, aici, la Parlamentul European, se datorează activității a 1.500 de tineri. Prin munca lor, patrimoniul cultural a redevenit contemporan, iar prin activitatea lor am ajuns să cunoaștem trecutul unor monumente și să le îndrăgim. Ei au grijă de patrimoniul cultural pe care îl predau următoarelor generații”, a subliniat Csilla Hegedüs, vicepreședinte executiv al UDMR, care a făcut o prezentare a Mișcării ”Protectorii Patrimoniului”.

Europarlamentarul Andrea Bocskor, vicepreședinte al Comisiei de Cultură din Parlamentul European, a vorbit despre șansa pe care o au culturile minorităților  de a fi promovate în 2018 în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural. Potrivit lui Bocskor, Programul ”Protectorii Patrimoniului” este un exemplu demn de urmat și pentru comunitățile maghiare din Ucraina, afirmând că va stimula preluarea acestui program de către tinerii maghiari din Ucraina.

Prezent la conferință, Vincze Loránt, președintele Uniunii Federale a Naționalităților Europene (FUEN), a făcut o prezentare a organizației umbrelă a minorităților naționale din Europa, si a arătat că Programul ”Protectorii Patrimoniului” trebuie promovat în rândul tuturor comunităților minorităților din Europa.  El le-a mai vorbit participanților și despre Inițiativa Cetățenească Europeană ”Minority Safe Pack”.

Este al cincilea an în care, la invitația europarlamentarului Iuliu Winkler, echipele câștigătoare ale Concursului ”Protectorii Patrimoniului” au vizitat Parlamentul European din Bruxelles.

De această dată, au fost prezente în Parlamentul European echipa din Brașov care a adoptat clădirea principală a Colegiului Național ”Áprily Lajos”, elevii din Liceul Teoretic ”Téglás Gábor” care îngrijesc Mănăstirea și Biserica Franciscană din Deva și cei ai Liceului Teologic Reformat din Cluj care au adoptat Casa Purjesz–Óváry.

În cadrul conferinței, elevii au prezentat conținutul activității lor, precum și ideile și inițiativele lor creative și dinamice cu privire la protecția monumentelor.

 

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.