Reprezentanți ai ONU, Uniunii Interparlamentare (UIP) și ai unor țări din Sud-Est-ul Europei au discutat despre rolul parlamentelor naționale în domeniul dezvoltării durabile.

16.06.2015 | Relaţii externe , ONU
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Reprezentanți ai ONU, Uniunii Interparlamentare (UIP) și ai unor țări din Sud-Est-ul Europei au discutat despre rolul parlamentelor naționale în domeniul dezvoltării durabile.

Luni, 15 iunie, în prima zi a seminarului desfășurat la București în organizarea Uniunii Interparlamentare și a Camerei Deputaților a Parlamentului României, s-a discutat despre implementarea, pe plan regional și național, a Obiectivelor globale de Dezvoltare Durabilă (ODD), despre provocările sociale, economice și de mediu cu care se confruntă regiunea Europei Centrale și Răsăritene, precum și despre reașezarea dezvoltării acestei regiuni, pe termen mediu și lung, pe o traiectorie sustenabilă.  

În cadrul seminarului regional, organizat pentru prima dată anul trecut, la inițiativa lui Borbély László, președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, senatorul francez Robert del Picchia, președintele UIP, a arătat că în următorii 30 de ani, populația Globului va crește cu între 2 și 3 miliarde de oameni și că un număr asemănător de persoane se vor confrunta cu probleme materiale grave, cu insuficiența alimentelor și cu lipsa îngrijirilor medicale. „Modelele economice actuale nu mai pot asigura crearea unui număr suficient de locuri de muncă pentru tinerii noștri, ceea ce face ca creșterea PIB-ului să fie pusă înaintea prosperității oamenilor. Tocmai de aceea, în acest moment este necesar ca parlamentele țărilor lumii să preîntâmpine astfel de consecințe grave, să creeze în timp util cadrul legal,  resursele financiare necesare și să informeze populația, la modul cel mai cuprinzător, în legătură cu importanța reașezării dezvoltării pe o traiectorie durabilă” – a subliniat Robert del Picchia.

 

Friis Bach, Secretarul Executiv al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (UNECE), a declarat la rândul său că dacă actualii lideri politici nu vor face uz de dreptul lor de a lua decizii și nu vor insista ca țările lor să elaboreze strategii de dezvoltare durabilă, se vor înregistra pagube ireversibile atât în ceea ce privește încălzirea globală cât și în privința poluării mediului.

 

„Obiectivele concepute la nivel global trebuie transformate în strategii locale și însoțite de obiective politice concrete. Unul dintre conceptele cheie de cea mai mare importanță ale dezvoltării durabile este pacea, care a devenit, în prezent, un obiectiv cât se poate de relevant și în contextul european” – a spus Friis Bach.

 

La cea de-a doua dezbatere care a avut loc astăzi în cadrul acestui seminar, Kőrösi Csaba, fostul co-președinte al Grupului Deschis de Lucru al Adunării Generale ONU însărcinat cu elaborarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, evidențiat faptul  că acest an este unul deosebit, lumea trebuie să decidă acum în legătură cu moștenirea pe care generația noastră o lasă generațiilor următoare. „Coloana vertebrală a acestei problematici este alcătuită din obiectivele de dezvoltare durabilă, care, într-o măsură mai mică sau mai mare au fost deja așternute pe hârtie, problema care se pune în prezent este cum sunt puse în practică aceste obiective de către fiecare țară - cum va fi clima pe care o vom suporta, cum va funcționa economia pe care o vom pune în mișcare și cum va fi mediul pe care îl vom lăsa moștenire. Nu este suficient să formulăm aceste întrebări la nivel global, transpunerea în practică trebuie să se facă la nivel național și la nivel regional” - a spus Kőrösi Csaba. El a adăugat că elemental crucial al dezvoltării durabile îl constituie modul în care stopăm schimbarea climei. „Dacă vom face o muncă de calitate la acest seminar, vom ajunge în situația în care parlamentarii vor examina în ce măsură bugetele pe anul viitor servesc transformările necesare pentru o dezvoltare durabilă și, eventual, vor examina și modalitățile prin care sistemele educaționale actuale ar putea fi adaptate mai bine la găsirea de răspunsuri la provocările complexe ale secolului 21.”

 

În calitate de moderator al dezbaterii, Borbély László – președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților – a arătat că fiecare țară are propria sa strategie de dezvoltare durabilă, fiecare țară trebuie să definească separat, în cadrul concepției globale, care sunt propriile sale priorități, care sunt cele mai importante și cele mai urgente măsuri care trebuie luate, în ce dorește să investească bani și forță de muncă.

 

„Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar pot spune că anul acesta se decide soarta omenirii, pentru că în acest an au loc trei evenimente la nivel înalt care, în următorii 15 ani, vor determina soarta omenirii”. În iulie, la Addis Abeba, capitala Etiopiei, se va dezbate problema fondurilor dedicate dezvoltării durabile.  În septembrie, la sesiunea Adunării Generale ONU, vor fi aprobate Obiectivele de Dezvoltare post-2015, iar la sfârșitul acestui an, în decembrie, va avea loc Summit-ul de la Paris,  consacrat schimbărilor climatice.

 

„Dacă politicienii vor înțelege că acum este nevoie de o schimbare de mentalitate,  de la educația oferită celor mai mici dintre școlari și până la reexaminarea cadrelor legale, atunci ne putem aștepta la schimbări într-o direcție pozitivă” -  a subliniat Borbély. El a adăugat că deși România dispune încă din 2007 de o strategie de dezvoltare durabilă bine concepută, încă tot nu s-a reușit a convinge pe toată lumea că pe lângă combaterea sărăciei, este important și modul în care utilizăm energia pe care o avem la dispoziție sau sursele natural de energie.

 

„Obiectivele pe care și le propune acest seminar sunt: aducerea strategiei de dezvoltare durabilă adoptată în 2008 de Guvernul României cu un pas mai aproape de punerea sa în practică,  organizarea cu mai multă regularitate a unor astfel de seminare și transformarea României într-un centru regional în domeniul reuniunilor internaționale pe această temă” – a conchis Borbély László, președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților.

 

 

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.