Senatul a respins OUG privind alegerile parlamentare

19.02.2020 | Actualitate politică
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Senatul a respins OUG privind alegerile parlamentare

Senatul a respins Ordonanța de Urgență a Guvernului privind reglementarea alegerilor parlamentare. UDMR consideră că actul normativ este neconstituțional. Decizia finală aparține Camerei Deputaților.

”Modificările prevăzute de Ordonanță nu se referă strict la aspecte privind organizarea alegerilor anticipate, ci schimbă sistemul electoral, la termen sau anticipate. Potrivit unei decizii a Curții Constituționale, astfel de modificări se pot efectua cu cel puțin un an înaintea alegerilor, aceasta este prima problemă de constituționalitate a ordonanței respective”, a atras atenția liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila.   

O altă decizie a CCR, a adăugat senatorul UDMR, prevede clar că reglementarea sistemului electoral trebuie să se facă prin lege adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare. Guvernul nu poate modifica prin OUG sistemul electoral. 

”Prin procedura parlamentară ne putem asigura că se respectă, prin dezbatere, principiile democrației. Este un considerent crucial, care nu a fost respectat de Guvern când s-a adoptat ordonanța”, a explicat Cseke.

Totodată, legea prevede că proiectele de ordonanțe se supun spre adoptare numai cu avizul Consiliului Legislativ, aviz pe care Guvernul, pentru acest act normativ, l-a solicitat doar ulterior adoptării acestuia, în 4 februarie.

Posibile abuzuri privind urna mobilă

În ceea ce privește prevederile ordonanței, senatorul UDMR a atras atenția că se modifică prevederile folosirii urnei speciale, mobile. Până la adoptarea OUG, urna mobilă putea fi solicitată doar în cazuri în care starea de sănătate a alegătorului nu îi permitea să se deplaseze la secția de votare și era necesară o adeverință medicală doveditoare în acest sens.

Ordonanța Guvernului ar permite deplasarea urnei mobile și în cazul în care un angajat lucrează în ziua alegerilor, totodată urna mobilă ar putea circula până la miezul nopții, iar secțiile de votare ar putea fi menținute deschise tot până la această oră, chiar și după comunicarea rezultatelor exit-poll sau a rezultatelor parțiale.

Practic, s-ar permite ca urna mobilă să fie pe străzi și după ora 22. Aceste prevederi sunt laxe și permit o serie de abuzuri. Legea trebuie să fie strictă în vederea prevenirii modificării frauduloase a rezultatelor unor alegeri democratice”, a subliniat Cseke Attila.

Campania electorală ar putea continua și în ziua alegerilor

Continuarea campaniei electorale în ziua alegerilor nu ar mai fi o contravenție și nu ar putea fi sancționată, conform reglementării Guvernului.

Practic, în secția de votare, în ziua votului, se permite influențarea alegătorului de a vota pentru un partid sau altul, situație care era sancționabilă conform legislației anterioare OUG. Buna desfășurare a alegerilor ar putea fi perturbată dacă ar intra în vigoare această prevedere”, consideră liderul senatorilor UDMR.

Disproporționalitate în reprezentarea parlamentară a alegătorului

Legea în vigoare prevede că mandatele de senatori și deputați aferente unui județ sunt calculate având în vedere numărul locuitorilor din acel județ. Astfel, o altă măsură îngrijorătoare a OUG, spune Cseke Attila, este că ar permite votarea în orice localitate la alegerile parlamentare, astfel încât cetățenii domiciliați într-o altă localitate, din afara circumscripției electorale județene, în ziua alegerilor, vor putea vota pentru senatorii sau deputații unui alt județ. 

”Dacă într-o localitate cum ar fi Cluj-Napoca, de exemplu, ar vota pe liste suplimentare zeci de mii de oameni, ar crea o supraaglomerare în secții și s-ar altera reprezentarea proporțională a alegătorilor cu domiciliul sau reședința în județul respectiv. Măsurile din OUG creează discrepanțe grave și un precedent periculos”, a atenționat Cseke Attila.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.