Senatul a votat, astăzi, la propunerea UDMR, descentralizarea ANAF

14.11.2018 | Senat
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Senatul a votat, astăzi, la propunerea UDMR, descentralizarea ANAF

”Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a votat, astăzi, 14 noiembrie, propunerea legislativă inițiată de UDMR, care prevede descentralizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF)”, a declarat, după votul din plen, liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila.  

„UDMR s-a opus în anul 2013 centralizării ANAF în agenții regionale. Poziția Uniunii este clară: deciziile administrative privind funcționarea acestor instituții fiscale trebuie luate, respectând principiul descentralizării, la nivel județean, garantând, astfel, eficiența acestor instituții publice. Sprijinim măsurile prin care antreprenorii, dar și persoanele fizice, își pot plăti impozitele cât mai aproape de sediile și domiciliul lor”, a subliniat senatorul adăugând că legiuitorii UDMR au elaborat o propunere legislativă pentru descentralizarea ANAF, prin care instituțiile fiscale județene vor avea, din nou, personalitate juridică.  

În  cadrul dezbaterilor din plenul Camerei superioare a Parlamentului punctul de vedere al Uniunii a fost susținut de senatorul UDMR de Covasna, Fejér László, iar la lucrările din comisiile de specialitate, proiectul de lege a fost susținut de senatorul Tánczos Barna, membru al Comisiei pentru buget și finanțe din Camera superioare a Parlamentului. „Eficacitatea instituției a scăzut din cauza regionalizării. Putem vedea, din statisticile ultimilor ani, că rata de colectare a taxelor și impozitelor a scăzut față de cea din anii anteriori centralizării”, a arătat Tánczos Barna.  

Decizia finală în cazul acestui proiect legislativ va fi luată de Camera Deputaților, urmând ca legea să intre în vigoare după un eventual vot favorabil și promulgarea de către șeful statului.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.