Situația eliberării titlurilor de proprietate ar putea fi rezolvată – modificările propuse de UDMR în vederea facilitării procedurii au fost adoptate în Senat

24.05.2018 | Senat
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Situația eliberării titlurilor de proprietate ar putea fi rezolvată – modificările propuse de UDMR în vederea facilitării procedurii au fost adoptate în Senat

”Impasul creat în jurul titlurilor de proprietate poate fi soluționat, iar casele, curțile și grădinile vor putea fi înscrise mai ușor în cărțile funciare dacă și Camera Deputaților, în calitate de for decizional, va adopta modificările propuse de UDMR la Legea Fondului Funciar. În Transilvania, dar și în întreaga țară, apar probleme grave în cazurile de întabulare a unor proprietăți, sunt necesare proceduri administrative practic imposibil de parcurs și prea multe documente pentru ca o persoană să își poată întabula casa, curtea sau parcela aflată în proprietate privată”, a declarat senatorul UDMR de Mureș, Császár Károly, după ce Senatul a votat în calitate de primă Cameră sesizată amendamentele Uniunii la Legea nr. 18/1991. Propunerile de modificare au fost elaborate de senatorii UDMR, Tánczos Barna şi Császár Károly.

Császár Károly  a mai spus că, în baza unui sondaj de opinie realizat recent la cererea sa, numai în județul Mureș, 99 la sută din cererile de soluționare a reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor din intravilan aferente caselor de locuit și a grădinilor, primite de comisia județeană de fond funciar sunt încă nerezolvate, din cauza dispozițiilor contradictorii ale regulamentelor actuale privind înscrierea în registrele funciare.

”Dacă și în Camera Deputaților vor fi adoptate amendamentele Uniunii la Legea Fondului Funciar, atunci este posibilă găsirea unei soluții legale adecvate care să poată fi aplicată și să se poată soluționa în sfârșit această situație dezastruoasă care durează de aproape trei decenii. Există o serie de cazuri în care un imobil nu poate fi întabulat pe numele proprietarului real, deoarece în registrul funciar actual statul figurează ca proprietar sau pentru că curtea și grădina din jurul casei nu au fost supuse anterior naționalizării, astfel că despre acestea nu există informații decât în registrul agricol. Dacă amendamentele UDMR vor fi adoptate, proprietarii reali vor putea mai ușor să-și dovedească dreptul de proprietate, iar autoritățile județene vor avea datoria de a întabula proprietatea cât mai repede posibil, în condițiile legii ", a precizat senatorul UDMR. Császár Karoly a mai adăugat că, potrivit amendamentelor Uniunii, în noua procedură de întabulare vor fi acceptate ca dovezi declarațiile vecinilor proprietății, certificatul eliberat în baza registrului agricol sau certificatul fiscal.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.