Succesul este al tuturor celor care ne-au sprijinit în obținerea acestui rezultat, dar și al celor care, astfel, au conștientizat valoarea sa, iar cu timpul vor recunoaște importanța reprezentării maghiare la toate nivelele decizionale – este declarația președintelui organizației județene a UDMR Brașov

17.12.2016 |
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Succesul este al tuturor celor care ne-au sprijinit în obținerea acestui rezultat, dar și al celor care, astfel, au conștientizat valoarea sa, iar cu timpul vor recunoaște importanța reprezentării maghiare la toate nivelele decizionale – este declarația președintelui organizației județene a UDMR Brașov

Rezultatul alegerilor parlamentare este un succes pentru comunitatea maghiară brașoveană. Participarea la vot a fost numeroasă pentru candidații UDMR, iar, astfel, după 4 ani de întrerupere, comunitatea maghiară are din nou reprezentant în Parlamentul României în persoana doamnei Ambrus Izabella. În echipa deputaților județului Brașov avem din nou un maghiar care poate reprezenta interesele comunității.

„Rezultatul bun obținut la alegerile parlamentare îl completează pe cel de la alegerile locale. În județul Brașov, UDMR are mai multe mandate de consilieri locali și județeni, avem primari și viceprimari. Acum, datorită participării maghiarilor, am redobândit locul de deputat și Ambrus Izabella va reprezenta comunitatea maghiară brașoveană în legislativul de la București. Succesul este comun, al nostru, al tuturor celor care ne-au sprijinit în obținerea acestui rezultat, dar și al celor care, astfel, au conștientizat valoarea și însemnătatea sa, iar cu timpul vor recunoaște importanța reprezentării maghiare la toate nivelele decizionale. Sunt mândru de faptul că atât de mulți maghiari au votat pentru viitorul comunității maghiare”, a declarat, Kovács Attila, președintele organizației județene UDMR Brașov.

În județul Brașov lista Camerei Deputaților a obținut 193.832 de voturi, din care 6,10 % au revenit candidaților UDMR, mai exact 11.825 de voturi. La Senat, din numărul total de 193.806 de voturi, lista candidaților Uniunii a obținut 6,18 procente, adică 11.983 de voturi.

La nivel național, județul Brașov se află pe locul 8 în  privința numărului de voturi exprimate pentru UDMR, după județele Harghita, Covasna, Mureș, Cluj, Bihor, Satu-Mare și Sălaj. Județul Brașov și-a păstrat poziția de lider în județele maghiare dispersate, obținând și de această dată cele mai multe voturi pe listele UDMR.

Datorită participării maghiarilor la urne și a numărului mare de voturi, avocata Ambrus Izabella a intrat în Parlamentul României, unde va reprezenta interesele comunității maghiare brașovene și transilvănene. Până în prezent, aceasta s-a ocupat de protecția minorităților naționale, un domeniu pe care îl consideră ca fiind o reală provocare și își asumă, în continuare, sarcina de a milita pentru respectarea drepturilor comunității maghiare. Ambrus consideră importante demersurile în interesul învățământului în limba maternă, învățământului de calitate, deoarece preocuparea pentru copii înseamnă, de fapt, grija pentru construirea viitorului comunității.

„Mulțumim sincer electoratului pentru încrederea pe care au acordat-o echipei de candidați UDMR. Rezultatul dovedește că maghiarii au conștientizat miza reală a alegerilor parlamentare și s-au prezentat în număr mare la urne, contribuind prin votul lor la acest succes. Voi face tot posibilul să dovedesc că merităm această încredere. Ne apucăm de munca de reprezentare cu elan și responsabilitate. Este o onoare pentru mine faptul că pot fi reprezentantul maghiarilor brașoveni în Parlamentul de la București”, a arătat, în declarația sa, noul deputat UDMR de Brașov. Ambrus Izabella.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.