UDMR a votat în favoarea unui sistem de asigurări obligatorii auto care are în vedere liberalizarea pieței și interesele cetățenilor

17.05.2017 | Camera Deputaţilor
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


UDMR a votat în favoarea unui sistem de asigurări obligatorii auto care are în vedere liberalizarea pieței și interesele cetățenilor

Până în prezent, în cazul producerii unui accident rutier, daunele erau compensate de compania de asigurări de care aparținea vinovatul. Știm bine că virarea banilor dura mult, iar asiguratorul găsea mai mereu un motiv să nu suporte costurile. În aceste cazuri asiguratul se găsea față în față cu o companie mamut, contra căreia îi era greu să își susțină adevărul. Conform prevederilor actului normativ adoptat ieri, dacă cineva e implicat într-un accident rutier, dar nu e vina lui, poate opta pentru ca daunele să îi fie compensate de compania unde este el asigurat, aceasta urmând să își recupereze banii de la compania vinovatului. Dacă acesta din urmă nu vrea să plătească, cele două companii pot discuta între ele, dar asiguratul își primește banii, și nu este pus într-o situație defavorabilă, asta e important”, a explicat deputatul UDMR, Benedek Zakariás, după ședința Camerei Deputaților unde s-a votat în favoarea proiectului de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Camera inferioară a parlamentului a fost decisivă în cazul acestui proiect legislativ.

Deputatul de Sibiu a mai menționat că modificarea legislativă – dacă va fi promulgată de președintele țării – va prevede un termen legal de cel mult 30 de zile pentru decontarea daunelor și că asigurarea RCA poate fi suspendată în cazul autovehiculelor care sunt scoase temporar din circulație. „Dacă cineva își ține mașina în garaj, pentru că e plecat în străinătate, de exemplu, trebuie scutit de la plata asigurării obligatorii. Nu poate provoca accidente oricum, dacă nu iese cu mașina în stradă”, a adăugat Benedek Zakariás, membru al Comisiei pentru transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților.

Membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Erdei Dolóczki István, a precizat că, până în prezent, legea prevedea un preț maxim al acestor asigurări, dar modificarea adoptată azi are în vedere principiile pieței libere a prețurilor asigurărilor. „Prețul maxim încălca principiul economiei de piață libere, de aceea a fost nevoie de o modificare legislativă. Modificarea de azi prevede că autoritatea de supraveghere financiară (ASF) să stabilească, la fiecare șase luni, un tarif de referință fundamentat pe datele statistice din ultimii 5 ani, iar asiguratorii vor fi obligați să divulge acest preț de referință asiguraților”, a spus deputatul UDMR, care a adăugat că piața asigurărilor s-a adeverit a fi profitabilă în pofida prețului maxim. „Nu este de așteptat ca prețurile asigurărilor să crească din cauza liberalizării pieței. Dimpotrivă, proiectul legislativ adoptat azi prevede și plafonarea cheltuielilor administrative și de vânzare la 25% din tariful final al asigurărilor. Au existat unele cazuri excepționale unde brokerul a perceput o suprataxă de 50%. Aceste taxe abuzive vor fi ținute sub control de acum încolo”, a spus Erdei Dolóczki István.  

O altă modificare adusă de proiectul legislativ adoptat este legat de piesele de schimb folosite în timpul reparațiilor de după accident. ”Acestea trebuie să fie piese originale, provenite de la agenți comerciali autorizați, fapt care era prevăzut și de legislația în vigoare, modificarea de azi prevede, însă, sancționarea nerespectării acestei prevederi conform Codului Penal. Piesele de schimb necorespunzătoare pot provoca accidente și pot pune vieți în pericol”, a arătat Bende Sándor, deputatul UDMR din județul Harghita, legat de actul normativ adoptat.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.