UDMR: Am introdus posibilitatea folosirii limbii materne în domeniul sănătății și în instituțiile care oferă servicii sociale

11.04.2017 |
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


UDMR: Am introdus posibilitatea folosirii limbii materne în domeniul sănătății și în  instituțiile care oferă  servicii sociale

„Inițiativa propusă de UDMR și votată azi în Parlament va constitui o garanție legislativă pentru folosirea limbii materne în  instituțiile de sănătate și cele care oferă servicii sociale. Acest lucru înseamnă că, în municipalitățile în care proporția maghiarilor ajunge la douăzeci de procente sau la 5.000 de locuitori, instituțiile medicale si cele care furnizează servicii sociale vor fi obligate să angajeze și personal care să cunoască limba maghiară. Prin aceasta inițiativă a fost pus în practică un  proiect  mult așteptat și, în același timp, un drept al comunității maghiare din Transilvania. Până în acest moment,  România nu a implementat prevederile cuprinse în Charta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, document pe care l-a ratificat în anul 1995. Dar astăzi, am făcut un pas înainte în ceea ce privește utilizarea limbii materne. Angajarea de personal vorbitor de limba maghiară în instituțiile medicale și sociale va fi obligatorie nu doar în localitățile unde procentul maghiarilor depășește pragul de 20 procente, dar și în cele în care numărul locuitorilor maghiari este de cel puțin 5.000. Astfel, în numeroase orașe din Transilvania, unde trăiesc și maghiari, însă numărul lor nu depășește 20 de procente, însă este peste 5.000 de locuitori  - precum în Arad, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara –pacienții maghiari se pot adresa instituțiilor medicale în limba maternă”, a declarat  liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila.

Camera Deputaţilor, în calitate de Camera decizională,  a adoptat în ședința de plen inițiativa Uniunii depusă de membrii grupului parlamentar UDMR, încă  din mandatul anterior.

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila a  amintit cazul pacientei maghiare din comuna Tălișoara, care a fost umilită de un medic al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj, pentru că nu vorbea corect limba română.  

"UDMR a sesizat cazul la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a sancționat conducerea spitalului prin aplicarea unei amenzi. Totodată, Uniunea a depus și un proiect de lege pentru a se asigura că prevederile Chartei în acest sens vor fi legiferate cât mai curând în România. Legea a fost votată azi în Parlament”, a precizat Korodi.

Deputatul UDMR de Mureș, Vass Levente, membru în comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor a declarat că în localitățile unde trăiesc și maghiari este nevoie ca personalul medical din toate categoriile – medic, asistent, infirmier - să se adreseze pacienților de etnie maghiară în limba lor maternă.

Reprezentarea proporțională în rândul conducerii și personalului instituțiilor medicale este una din condițiile dăinuirii comunității maghiare. În județul Mureș, atât pragul de 20 la sută, cât și numărul de 5.000 de locuitori au o semnificație importantă, având în vedere faptul că județul este unul mixt din punct de vedere al prezenței maghiarilor. Avem și zone compacte, dar și zone cu comunități maghiare dispersate”, a spus acesta.

Deputatul UDMR, Csép Andrea, secretarul comisiei pentru muncă şi protecţie socială, a declarat la rândul său: „Există persoane vulnerabile din punct de vedere social sau din punctul de vedere al stării lor de sănătate, cărora trebuie să le asigurăm accesul la o îngrijire medicală eficientă. Este datoria noastră să creăm condițiile necesare pentru ca aceste persoane să se poată adresa în limba lor maternă organelor competente, în vederea soluționării problemelor lor. Legea prevede angajarea persoanelor vorbitoare a limbii minorităților atât în unitățile sanitare, cât și în cele care oferă servicii sociale precum orfelinatele și căminele pentru vârstnici”.

Grupul parlamentar al UDMR a depus propunerea legislativă în mandatul parlamentar precedent, după ce o pacientă maghiară a fost umilită de personalul medical al unui spital pentru copii din Cluj pentru că nu vorbea corect limba română.

Camera Deputaților a votat azi, în calitate de Cameră decizională, proiectul de act normativ care va intra în vigoare după ce va fi promulgat de președintele țării.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.