UDMR: Țara care reduce nivelul drepturilor minorităților naționale nu este un stat model

06.07.2019 | Actualitate politică
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


UDMR: Țara care reduce nivelul drepturilor minorităților naționale nu este un stat model

Cseke Attila, liderul grupului UDMR din Senat:

„Atunci când a formulat amendamente la Codul Administrativ elaborat anul trecut, UDMR a avut ca obiectiv respectarea, menținerea și extinderea drepturilor lingvistice ale minorităților naționale, inclusiv cea maghiară. Deși noul act normativ a fost adoptat de Parlament, ulterior, prin OUG au fost anulate, ignorate numeroase propuneri importante pentru comunitatea maghiară. Textul actului normativ conține, de asemenea, prevederi care constituie regres în reglementare față de forma anterior aflată în vigoare, deoarece ele dau naștere unor interpretări juridice – iar aceste interpretări pot genera dispute juridice suplimentare. De asemenea, UDMR susține ideea descentralizării, deoarece considerăm că problemele locale pot fi cel mai bine rezolvate la nivel local, însă noul cod administrativ centralizează, ceea ce nu face decât să sporească birocrația. În 2019, nivelul drepturilor lingvistice ale minorităților naționale este diminuat în România, în timp ce țara se consideră model în privința gestionării situației acestor minorități. În ansamblu, noul Cod Administrativ reprezintă un regres, un pas înapoi în ceea ce privește drepturile minorităților raportat la prevederile aflate până în prezent în vigoare".

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.