UDMR: Centrul pentru refugiați de la Tășnad nu va mai fi înființat

06.02.2016 | Actualitate politică , Satu Mare
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


UDMR: Centrul pentru refugiați de la Tășnad nu va mai fi înființat

Acțiunea UDMR în cazul centrului pentru refugiați a înregistrat un succes: Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, printr-un comunicat, că a renunțat definitiv la proiectul înființării Centrului în orașul Tășnad, județul Satu Mare. Atitudinea unită de care au dat dovadă locuitorii urbei și organizația locală a UDMR a dat rezultate concrete. 

Peste 1.000 de locuitori din Tășnad și împrejurimi s-au alăturat inițiativei noastre și au răspuns la chestionarul destinat consultării publice. Rezultatul acestora reflectă, în mod clar, că oamenii se opun înființării centrului pentru refugiați la Tășnad. Dorința locuitorilor a fost respectată în cele din urmă, cazul finalizându-se cu succes”, a declarat Pataki Csaba, președintele organizației județene UDMR Satu Mare, referitor la rezultatul consultării publice a UDMR, derulată la finele anului trecut.

El a adăugat, totodată, că ”oamenii au apreciat pozitiv faptul că au avut prilejul de a se pronunța într-o problemă atât de importantă, iar UDMR le-a fost alături și i-a susținut în soluționarea problemei. Mulțumim tuturor pentru deschidere și participare”.     

Președintele organizației orășeneşti a UDMR, Katona Péter, consideră, de asemenea, ca fiind un succes acțiunea de consultare a opiniei publice în problema înființării centrului de migranți. Potrivit afirmațiilor sale, este important și de apreciat faptul că locuitorii orașului, indiferent de naționalitate, au avut o atitudine comună, unită în acest caz, iar împreună cu reprezentanții Uniunii, au reușit să obțină rezolvarea doleanțelor lor.

Scopul inițiativei UDMR a fost tocmai de a sprijini oamenii să poată decide singuri în chestiunile care îi afectează în mod direct. Datorită deschiderii și mobilizării de care au dat dovadă, am reușit să demonstrăm că, prin acțiuni comune, putem obține rezultate semnificative.”, a concluzionat liderul local al UDMR, Katona Péter.

 

 

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.