UDMR își ia rămas bun de la omul de cultură Horváth Andor, o personalitate de excepție a comunității maghiare din Transilvania

10.04.2018 | Condoleanţe
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


UDMR își ia rămas bun de la omul de cultură Horváth Andor, o personalitate de excepție a comunității maghiare din Transilvania

Foto: Stanik István

Am aflat cu tristețe că la data de 9 aprilie 2018 s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, Horváth Andor, eseist, traducător și editor, fost ministru adjunct și secretar de stat la Ministerul Culturii din România. Uniunea Democrată Maghiară din România își ia rămas bun si aduce un ultim omagiu lui Horváth Andor, o personalitate exemplară a comunității maghiare din Transilvania.

Horváth Andor credea  cu tărie că literatura este calea spre cultură, iar prin literatură se poate înțelege cu adevărat esența comunității. Nu numai că a crezut, dar a și demonstrat acest lucru prin opera sa de o viață; a preluat învățămintele trecutului, ne-a ajutat sa înțelegem prezentul.  A pus mereu întrebări și a cerut răspunsuri.

Poate că cel mai important este faptul că, atunci când a fost cazul, a pus la îndoială procesele sociale, a analizat cu mare atenție deciziile luate, iar când a considerat că este necesar, a luat totul de la capăt.  

Și-a desfășurat orice activitate cu multă seriozitate, iar rezultatele au fost tot timpul pe măsura. Deschiderea de care a dat mereu dovadă a fost meritul său incontestabil. Ca intelectual al unei țări fost comuniste, Horváth Andor a  văzut în relațiile interculturale un viitor real pentru comunitatea maghiară.

A fost un adevărat  transilvănean, un adept al dialogului româno-maghiar și al respectului reciproc. Ne-a luminat spiritul în cele mai întunecate decenii, deschizând calea contemporanilor săi. Niciodată nu a dezbinat, întotdeauna a unit: literatura română și maghiară, cultura majorității și a minorităților.

Din 1970 a lucrat pentru publicația săptămânală în limba maghiară "A Hét", unde, până în 1983, a fost redactor-șef și până în 1990 a fost editor la rubrica de cultură. Între 1990 și 1992 a fost ministru adjunct la Ministerul Culturii din România și apoi secretar de stat. Din 1992 a fost profesor de literatură comparativă la Facultatea de Studii de Literatură Maghiară al Universității Babeș-Bolyai, între 1997 și 1997 a fost profesor universitar.

Între 1995-1999 a fost președinte al Societății Bolyai. Din 1996 a fost redactor-șef adjunct al publicației socio-culturale Korunk. Între 1999 și 2004 a fost membru al Senatului Universității Babeș-Bolyai.

A avut un rol esențial la editarea și redactarea mai multor volume și a tradus câteva lucrări ale lui Andrei Pleșu.

Într-o comunitate trecută printr-o dictatură, acei membri ai săi care au susținut valorile democratice și care au fost interesați de construirea viitorului, devin personalități proeminente ale societății vremii. Horváth Andor a fost preocupat permanent de soarta  comunității maghiare, de binele acesteia.

Ne luăm  rămas bun de la una dintre cele mai importante personalități ale comunității noastre.

Amintire veșnică! Condoleanțe familiei îndurerate!

Kelemen Hunor, 

Președintele UDMR

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.