UDMR: Legile electorale nu trebuie modificate în grabă, în câteva zile

01.07.2019 | Senat
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


UDMR: Legile electorale nu trebuie modificate în grabă, în câteva zile

„Propunerea de modificare a legilor electorale este dezbătută, în doar trei zile, de Parlament. Ultima modificare a acestor legi a durat luni de zile, și a presupus o muncă temeinică în cadrul comisiilor speciale. Prevederile propuse în prezenta inițiativă ar lăsa loc pentru abuzuri și pentru a influența procesul electoral. Nu contestăm nevoia de a modifica aceste legi în vederea garantării dreptului la vot pentru fiecare cetățean, dar modificarea, în forma propusă, conține prevederi discutabile, motiv pentru care nu putem susține acest proiect legislativ”, a anunțat, luni, la București, liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila. Camera superioară a Parlamentului a dezbătut, astăzi, propunerea pentru modificarea legilor electorale.  

Propunerea prevede că președinții secțiilor de votare din străinătate pot suplimenta numărul membrilor în vederea unui procesului electoral mai operativ. „Atâta timp cât nu se suplimentează numărul ștampilelor și a cabinelor de vot, nu își vor putea exprima votul mai mulți cetățeni. În opinia noastră, suplimentarea membrilor secției de vot nu servește scopul propus”, a subliniat senatorul UDMR.

Totodată, a adăugat Cseke Attila, în ceea ce privește secțiile de vot din țară, legea prevede ca acei cetățeni care votează pe liste suplimentare, vor semna această listă, care cuprinde și datele din buletin ale acestora. Aceeași prevedere nu s-ar aplica, conform proiectului de lege dezbătut astăzi, și pentru cetățenii care votează în străinătate.„Votul pe listele suplimentare din străinătate ar fi posibil printr-un sistem electronic. Până când statul român nu poate garanta siguranța cibernetică a sistemului electronic a listelor de vot suplimentare, în opinia noastră, nu este în regulă să ne bazăm exclusiv pe acest sistem”,a conchis Cseke Attila.

Modificările propuse de UDMR în vederea corectării celor de sus au fost respinse, prin urmare senatorii UDMR s-au abținut la votul din plen al proiectului de lege. Decizia finală în cazul acestui proiect va fi luată de Camera Deputaților.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.