UDMR: Solicităm adoptarea unor măsuri europene în vederea colectării și neutralizării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman

07.11.2017 | Senat
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


UDMR: Solicităm adoptarea unor măsuri europene în vederea colectării și neutralizării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman

„Hotărârea de Guvern elaborată de Ministerul Agriculturii vizând procedura de colectare și neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, este dificil de implementat. Prin urmare, UDMR a elaborat un proiect de lege pentru soluționarea problemei, în care recomandăm ca activitatea să fie reatribuită administrațiilor locale, deoarece HG în cauză a trecut această sarcină în atribuțiile județelor, dar nu a alocat resursele financiare necesare desfășurării activității”, a declarat senatorul UDMR, Tánczos Barna, după înaintarea proiectului de lege. Legiuitorul UDMR a mai adăugat că amendamentele legii au fost elaborate de Uniune împreună cu reprezentanții PSD și specialiștii din comisia de agricultură a Senatului și vizează rezolvarea problemei cu care se confruntă în prezent administrațiile locale.

„UDMR propune ca activitatea de colectare și neutralizare a subproduselor de origine animală să fie reatribuită administrațiilor locale, însă resursele financiare necesare realizării activităţii de depozitare, transport şi neutralizare de către consiliile locale ar trebui să se asigure, integral, prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Obiectivul nostru este ca administrațiile locale să  poată construi în orice sat sau microregiune unități de depozitare frigorifică unde să se poată colecta permanent subprodusele de origine animală, care nu sunt destinate consumului uman, până la ridicarea acestora de către prestatorul specializat în activitatea de neutralizare. Suntem încrezători că în viitorul apropiat proiectul nostru va deveni literă de lege, iar administrațiile locale vor primi sprijin din partea statului și ministerului de resort, pentru organizarea activității de colectare a deșeurilor, care provoacă foarte multe probleme în mediul rural”, a declarat senatorul UDMR, Tánczos Barna.

 

Deputatul Magyar Lóránd, membru în Comisia  pentru agricultură din Camera Deputaților, co-inițiator al proiectului de modificare legislativă, consideră că România trebuie să se alinieze standardelor europene și în acest domeniu, prin urmare, trebuie elaborat în cel mai scurt timp cadrul juridic care să permită reciclarea prin compostare a subproduselor de origine animală, care nu sunt destinate consumului uman.

”Problemele administrațiilor locale sunt  generate, în primul rând, de lipsa resurselor financiare, dar și de lipsa unui cadru legal necesar asigurării acestui tip de serviciu. Rolul nostru este să propunem soluții  viabile și să convingem reprezentanții majorității  de necesitatea adoptării inițiativei noastre pentru ca aceasta să  se materializeze cât mai curând”, a spus deputatul Lóránd Magyar.

Proiectul de lege al Uniunii va fi dezbătut în Senat în calitate de primă Cameră sesizată, urmând  să fie prezentat Camerei Deputaților pentru a se pronunța ca for decizional.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.