După reducerea unui număr de 9300 de paturi de spital și plata datoriilor către spitale, acestea vor fi gata pentru trecerea lor, la 1 iulie 2010, în subordinea administrațiilor locale.
Trei grupe de lucru ale Ministerului Sănătății au început, în luna februarie, inventarierea spitalelor. Ca urmare a rapoartelor finalizate se realizează o reducere a numărului de paturi de spital cu 7,15%, pentru ca unitățile sanitare să corespundă necesităților comunităților locale. Reducerea numărului de spitale s-a realizat peste tot în acord cu personalul spitalelor, iar deciziile ministrului de aprobare a noilor structuri vor fi publicate în zilele care urmează.
„La 1 iulie încheiem descentralizarea spitalelor – a subliniat ministrul sănătății, Cseke Attila. – De când am preluat conducerea ministerului, am afirmat continuu că trebuie să predăm autorităților locale structuri funcționale, eficiente. Deci pe lângă faptul că vom achita datoriile spitalelor, și sper că acest lucru se va rezolva cât de curând, a fost necesară și raționalizarea numărului de paturi. A trebuit, cu alte cuvinte, să scuturăm sistemul învechit, neschimbat de 20 de ani și nefuncțional, care nu corespundea nici așteptărilor medicilor, nici cerințelor bolnavilor.”
Măsurile implementate nu afectează serviciile medicale deoarece numărul paturilor a fost redus în acele secții în care tratamentul se face, în bună parte, în ambulatoriu, de exemplu în secțiile de dermatologie, oftalmologie și boli interne, a menționat ministrul Cseke Attila.
Biblioteca Națională va fi o autostradă a culturii
Ministrul Culturii: Este inacceptabilă sechestrarea patrimoniului Editurii Curtea Veche
Ministerul Culturii si Patrimoniului Național respinge acuzațiile proprietarului Palatului Știrbei
UDMR nu mai acceptă alte măsuri de austeritate
Vicepremierul Markó Béla a primit pe reprezentanții Uniunii Ceangăilor Maghiari