Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor, rostit astăzi la Târgu Mureș, în cadrul  manifestării dedicate comemorării Revoluției Pașoptiste

Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor, rostit astăzi la Târgu Mureș, în cadrul manifestării dedicate comemorării Revoluției Pașoptiste

La Târgu Mureș, ecoul Revoluției pașoptiste este poate mult mai puternic și mai trist decât în oricare altă localitate în care trăiesc maghiari. Poate că niciunde nu au murit atâția oameni doar pentru că au fost adepți ai idealurilor Revoluției, precum aici, la Târgu Mureș.

Locul în care ne aflăm astăzi este unul special, la fel și acest moment. Unicitatea locului constă în faptul că amintește de lupta pentru libertate a lui Makk József și de eroii executați aici, în 1854. Dorința lor a fost să revigoreze ideea Revoluției din 1848, deoarece credeau ferm într-una din ideile fundamentale ale acestei Revoluții, și anume, în conceptul de libertate. Au crezut în demnitatea umană, în acest fundament incontestabil pe care se poate construi, de fapt, și care are puterea de a susține cele mai importante valori: libertatea, egalitatea, o viață demnă, respectul reciproc, încrederea și iubirea creștină a aproapelui. Fără acest fundament, în lipsa demnității umane, nu se poate construi nimic durabil.

15 martie este ziua în care ne amintim cu tristețe și de conflictul interetnic de la Târgu Mureș, din 1990. Este ziua în care îi comemorăm pe cei care, în acele zile, au fost răniți nu doar în demnitatea lor, dar și  fizic.

171 de ani este o perioadă foarte lungă. Sunt 8 generații. Și totuși memoria colectivă a păstrat și  continuă să păstreze acest episod de mare cotitură al istoriei noastre, acea luptă pentru libertate, care a marcat începutul Reformei la nivel național și a transformat poporul maghiar într-o națiune modernă. Astfel se explică de ce există un consens național absolut în ceea ce privește revoluția din 1848 și locul acesteia în istorie.

”Fie să apuci vremuri interesante” – spunea un vechi proverb chinezesc. Vremuri interesante trăim și noi, de 101 ani de la schimbarea Imperiului din 1918 și de 29 de ani de la schimbarea regimului.

Tocmai în aceste zile ale vremurilor noastre s-a lansat un nou atac împotriva comunității maghiare. Pretextul a fost folosirea simbolurilor secuiești și insistența privind folosirea limbii materne. Dar aceasta a fost doar pretextul. Atacul a fost împotriva demnității umane. Împotriva demnității noastre. De aceea trebuie să spunem apăsat, cu o voce puternică: opriți-vă! Cei care au lansat aceste discursuri de ură teribilă au lansat un nou atac la demnitatea noastră. Ținta  a fost și de această dată demnitatea noastră umană și comunitară. Fundamentul  fără de care nu există libertate!  Nu există egalitate! Nu există fraternitate!

Când luptăm pentru libertatea comunității noastre maghiare, nu vrem să luăm nimic de la nimeni. Deoarece libertatea nu este divizibilă, nu se diminuează, dimpotrivă, puterea libertății crește. Și, dragi prieteni, este suficientă  libertate și pentru români și pentru maghiari, în aceeași măsură.

Când facem apel la demnitatea umană, nu vrem să luăm demnitatea celui de lângă noi! Când folosim simbolurile noastre naționale și comunitare, nu luăm nimic de la români.

Când răspundem la discursul de ură lansat împotriva noastră și a simbolurilor noastre naționale, ne protejăm doar pe noi înșine și tot ceea ce este acea parte inalienabilă a identității noastre maghiare.

Și o vom proteja întotdeauna, aici la Târgu Mureș, de oameni precum Maior, Florea, Papuc și Paşcan - la fel cum am protejat și Liceul romano-catolic Rákóczi Ferenc – și dacă a fost nevoie, am reluat de mai multe ori toată procedura, până când am reușit să redeschidem porțile școlii noastre!

Un alt motto al Revoluției, doamnelor și domnilor, este egalitatea. Aceasta, la fel ca în urmă cu 171 de ani, include asigurarea egalității de drepturi și a egalității de șanse. Asemenea libertății, nu și-a pierdut valabilitatea nici aici, în Târgu Mureș.

Astăzi, la fel ca în 2012, când situația de la UMF Târgu Mureș a fost cauza răsturnării unui guvern, noi cerem decât ceea ce ni se cuvine conform principiului egalității în drepturi: înființarea liniei de studiu în limba maternă. Respectarea legii. Egalitate în drepturi.

Această comunitate, această mână de oameni maghiari din Transilvania, nu vrea să ia nimic de la nimeni.

Vă întreb, există oare vreun argument rezonabil împotriva înființării facultății maghiare, dragi compatrioți români? Mai ales după ce a fost creată și secția în limba engleză. Nu. Nu există niciun argument rațional.

Gândiți-vă, dragi prieteni români, cât de multă energie ați consumat numai în ultimii șapte ani  în refuzul continuu al cererii noastre legitime, iar noi, câtă energie am investit pentru a vă convinge că avem dreptul să studiem în limba maghiară la Universitatea de Medicină, avem dreptul de a asigura funcționarea unor catedre și a unei facultăți, și avem dreptul de a decide în privința evoluției destinului nostru.

Imaginați-vă dacă tot acest timp și energie le-am fi investit  - împreună sau separat –  ca să facem această universitate mai performantă, mai apreciată, oare am fi progresat de atunci sau nu?

Sunt sigur, că da.

În vremuri grele, de grea încercare, toată lumea are nevoie de susținere, de repere, de acea lumină clară, care să ajute la ieșirea din labirint, de călăuzire, de trasarea drumului bun și corect. Cu toții avem nevoie de valori care să ne ajute să devenim mai buni, capabili de fapte bune. Avem nevoie de acele valori care au rezistat tuturor vremurilor, pe care se pot construi punți de legătură.

Astfel de valori sunt cele ale Revoluției Maghiare și ale Luptei pentru Libertate din 1848-1849.

Iată că și astăzi trăim într-o perioadă dificilă și acasă și în Europa. În afară de noi, nimeni nu își va asuma protecția comunității noastre. Am învățat foarte repede că putem conta doar pe noi înșine, deoarece pentru alte comunități, desigur, sunt prioritare aspectele care influențează prezentul și viitorul lor. Prin urmare, atunci când spunem că putem conta doar pe noi înșine, nu există o exagerare în acest sens. Așa cum nu exagerăm nici atunci când spunem că avem nevoie de aliați.

Am experimentat acest lucru de sute de ori și ducem această experiență cu noi, de generații.

Astăzi, lumea se confruntă cu schimbări majore, inclusiv Europa.

În ultimii ani am transformat cauza minorităților etnice și lingvistice autohtone într-o cauză europeană. Am lansat Inițiativa Cetățenească Minority SafePack, am strâns peste 1 250 000 de semnături și vrem ca Uniunea Europeană să reglementeze situația minorităților naționale autohtone la nivel european.

Susținem ferm faptul că aceasta este o cauză europeană. România a avut la dispoziție exact o sută de ani pentru a-și respecta promisiunile de la Alba Iulia. Au trecut o sută de ani, iar promisiunile au rămas la stadiul de promisiuni. În Europa, de la Tirolul de Sud până în Finlanda, relația dintre minoritate și majoritate s-a rezolvat decent prin acordarea diferitelor forme de autonomie. Acum este momentul ca acest lucru să se întâmple și în partea de est a Europei.

Am început, deci, să construim un  drum în acest sens, dar ne aflăm abia la început. Pentru a progresa trebuie să avem în PE o reprezentare puternică a maghiarilor din Bazinul Carpatic, la care trebuie să contribuie fiecare dintre noi.

Există în viață cauze și situații care nu depind de noi sau depind doar într-o foarte mică măsură. Însă întărirea reprezentării maghiare din Bazinul Carpatic depinde în totalitate de noi, de nimeni altul.

Schimbările de care are nevoie Uniunea Europeană vor avea loc, chiar și în lipsa noastră. Dar cred că suntem cu toții de acord în privința faptului că ar trebui să facem parte din schimbări, să fim factori de decizie ai istoriei, nu doar cei care suportă consecințele schimbărilor.

Pentru că acesta este mesajul și moștenirea revoluției din 1848: să  ne construim singuri destinul, să facem tot ce ne stă în putință și nu ne descurajăm nici atunci când trebuie să răspundem celor mai mari provocări.

Să ne ridicăm dacă am fost doborâți, să pornim din nou la drum dacă am fost opriți și să menținem steagul arborat, pentru a fi văzut și de la distanțe mari.

La 171 de ani de la izbucnirea Revoluției Maghiare trebuie să rămânem loiali valorilor, și principiilor care au contribuit la măreția luptei pentru libertate și care însuflețesc poporul maghiar chiar și după 8 generații, aici în Transilvania, pe pământul natal.

Trăiască libertatea maghiară! Trăiască națiunea maghiară!

pe aceeași temă

Hírlevél