Ne aflăm din nou aici, ca în fiecare an în ultima perioadă, pentru a ne aminti de cei care și-au sacrificat viața pentru libertate. Le aducem un omagiu pentru că au făcut cel mai mare sacrificiu uman pentru una dintre cele mai înalte valori umane: și-au dat viața pentru libertate. Sunt treisprezece eroi aici, la Arad, al 14-lea la Budapesta – pentru că tot în această zi a fost executat și Batthyány Lajos – și foarte mulți eroi anonimi pe câmpurile de luptă. 

Toate generațiile trebuie să lupte pentru propria libertate. Fiecare generație se confruntă cu provocări care pun în pericol libertatea persoanei și a comunității. Și când libertatea este în pericol, demnitatea umană este, de asemenea, periclitată. Nu se poate trăi pe deplin o viață fără libertate și nici fără demnitate. Unde nu există libertate, mai devreme sau mai târziu, se va înrădăcina autoritarismul  – un autoritarism cu o mie de fețe, care poate apărea cu ușurință în fiecare epocă și în fiecare societate.

Doamnelor și domnilor! 

Concluzia perioadei 1848 - 1849 este nuanțată și cuprinde multe detalii. Mai mult, toate învățămintele indică aceeași direcție: libertatea poate fi încălcată însă numai pentru o vreme. Oamenii care luptă pentru libertate pot fi reduși la tăcere pentru o vreme, pot fi supuși violențelor fizice, viețile lor pot fi curmate cu săbii, gloanțe sau funii, dar un singur lucru nu poate fi ucis: idealul libertății, dorința puternică pentru libertate. 

Pentru că dorința de libertate este asemenea unui pârâu – există chiar și fără să fie vizibil, își croiește singur drumul și poate că numai peste câțiva ani sau după multe generații își face vizibilă apariția, impresionând profund și schimbând destinul unui popor, unei națiuni întregi. 

Istoria milenară a națiunii maghiare poate fi descrisă și înțeleasă prin prisma istoriei luptelor pentru libertate. Fiecărei generații i-a fost dată șansa de a lupta pentru libertatea sa, astfel, și generația noastră trebuie să-și pună întrebarea: ce înseamnă libertatea astăzi, în ce direcție de îndreptăm, ce provocări ne așteaptă, unde să ne situăm în lume, ce viitor dorim pentru comunitatea noastră și care sunt faptele care pot periclita libertatea noastră. 

La astfel de întrebări și altele similare căutăm răspunsuri acum, în al doilea deceniu al secolului al XXI-lea. Aceste întrebări sunt, în esență, aceleași care au fost cu 168-169 ani în urmă sau chiar în marile momente de cotitură ale secolului al XX-lea. 

Stimat auditoriu! Doamnelor și domnilor! Dragi prieteni! 

Este bine și instructiv să ne privim analitic, dar prin prisma cifrelor. Aceasta oferă o gamă largă de abordări. Peisajul istoric poate fi parcurs din mai multe direcții. 

O mie de ani în Bazinul Carpatic, o mie de ani în Transilvania - putem rezuma printr-o scurtă frază tot ce reprezintă trecutul a cincizeci de generații. Mii de ani la scară umană este extraordinar de mult,  o perioadă de timp opacă, un trecut îndepărtat. Dar dacă, ne referim la această perioadă ca la cincizeci de generații, pare o abordare mai umană -  cincizeci de generații de creație, bucurie, tristețe, fericire și suferință, dezvoltare, lupte câștigate și pierdute, este tot ceea ce se poate întâmpla într-o viață de om. 

Dacă s-ar afla aici în fața noastră cincizeci de oameni,  ținându-se de mână, ar forma un cerc suficient de mare ca să poată înconjura acest grup de statui și am vedea, astfel, sfârșitul celor o mie de ani. Așadar, ne-ar fi mult mai ușor să ne facem o imagine a celor o mie de ani - de la Sfântul Ștefan până în prezent. 

Dacă spunem că sunt 168 de ani de la înfrângerea războiului de independență maghiar și executarea  mareșalilor de la Arad, 168 de ani au fost doar opt generații. Acești oameni, această generație se află parcă foarte aproape de noi. Vedem fețele lor, le cunoaștem vocile, citim ceea ce au pus pe hârtie, știm ce au gândit, știm unde se situau ei înșiși și națiunea lor în lume și știm cel mai important lucru: ei căutau libertatea, luptau împotriva autoritarismului.

Idealurile de libertate pe care ei le reprezintă sunt chiar mai aproape de noi. Trăiesc în noi. După mai multe decenii de represiune, revine și mai intens în memorie amintirea generației de la 1848-1849, plasând-o într-un loc aparte în istoria națiunii maghiare. Ei au creat, prin viețile și jertfele lor, ceva ceea ce considerăm astăzi ca fiind modern, care este încă și azi viabil și dezvoltat în continuare. 

Și apoi există o altă sumă de  cifre din viața noastră, din trecutul nostru. O sută de ani în România. Mii de ani în Transilvania. O sută de ani în România. O sută de ani, cinci generații, cinci oameni - încap într-o mașină. Și iată că am și ajuns la zilele noastre și putem adresa liniștiți întrebarea, doamnelor și domnilor, ce înseamnă să fii liber, astăzi? 

Un popor, o națiune, pot fi în continuare libere dacă sunt libere să decidă ce cale să urmeze, ce anume să aleagă din oportunitățile care apar. Și pot face toate acestea fără să rănească sau să restrângă libertatea altor națiuni, pentru că libertatea este, în același timp, și o responsabilitate. Iar acest lucru este valabil și în cazul unei comunități naționale, a unei părți de națiune care, în afara voinței proprii, a devenit o minoritate numerică, dar vrea să-și păstreze limba, cultura și identitatea. 

Vrea să rămână ceea ce a fost timp de 50 de generații: o comunitate maghiară. 

Aceasta este ceea ce ne dorim de o sută de ani în această țară și acest lucru ne-a fost promis cu aproape o sută de ani în urmă, când destinul ne-a transformat din majoritate în minoritate. 

Am fost educați în așa fel încât să știm că promisiunile trebuie respectate. Am fost învățați să promitem doar dacă putem respecta acea promisiune, iar dacă am promis, trebuie să ne respectăm promisiunea. Aceasta este cheia respectului, a credibilității, a demnității. Și așteptăm asta de o sută de ani, să ne desfășurăm în limba maternă activitățile în educație, cultură, administrație publică și justiție. Și făcând asta nu vom sărăci pe nimeni, nu vom lua nimic de la nimeni, nu vom pune în pericol pe nimeni. 

Și în 2017 amintim majorității românești această promisiune și spunem, ca a cincea generație de maghiari, că este nevoie de dialog, că așteptăm ca promisiunile să fie respectate și dorim să soluționăm relația dintre stat și minoritatea națională, dintre majoritate și minoritate. 

Trebuie să constatăm că atunci când încercăm, cu ajutorul instrumentelor democrației și legii parlamentare, să creăm o situație clară în exercitarea drepturilor lingvistice și să găsim o soluție de perspectivă, clasa politica românească refuză ferm orice colaborare în acest sens. Respinge dialogul, nu este dispusă nici măcar să facă compromisuri, ci prin intermediul forței - care astăzi nu este un tun, o armă, o spânzurătoare, ci votul majorității – printr-o singură mișcare iresponsabilă, cu o simplă ridicare de mână, anulează cererea noastră. 

Ceea ce nu este deloc bine. O asemenea abordare nu este deloc corectă.

O majoritate sigură, o națiune puternică, nu se comportă astfel cu minoritățile care trăiesc pe teritoriul său. Nu se poate afirma cu credibilitate că România este un stat model în rezolvarea problemei minorităților, în timp ce ani de zile să refuze în permanență cererile care vizează  păstrarea și perpetuarea identității maghiare. 

De ani de zile, auzim doar refuzuri din partea majorității: nu, nu și nu. Deși nu le cerem să ne dea ceva ce le aparține. Nu le cerem să renunțe la ceva care este parte a identității lor. Nu vrem să le încălcăm vreo libertate. Le cerem, însă, doar să rămânem ca o comunitate maghiară pe pământul nostru natal. 

Însă pentru aceasta este nevoie să putem folosi limba noastră maternă. Să creăm, visăm, să ne bucurăm și să ne întristăm în limba maternă. Există o singură cale pentru îndeplinirea acestui deziderat, calea respectării promisiunilor de la Alba Iulia. Întrucât aceasta este lupta noastră pentru libertate. Aceasta este responsabilitatea națiunii noastre. Menirea noastră nu este să alegem între ideologii. Și nici să consolidăm, una sau cealaltă parte a luptelor politice interne. 

Noi ne-am asumat reprezentarea intereselor comunității maghiare, prin instrumentele democrației parlamentare, sprijinindu-ne forța argumentelor, pe valorile care contribuie la bogăția noastră, a tuturor. În urmă cu câteva zile, majoritatea românească a respins acest lucru în Parlament. Deoarece legea este doar un cadru, pragul folosirii limbii materne, este doar un instrument. Însă ideea de bază este că suntem cetățenii acestei țări de o sută de ani, ca și comunitate maghiară aici generăm valori, aici trăim viețile noastre - cu bucurie, durere, suferință și crez - și dorim să rămânem aici, pe pământul nostru natal, păstrându-ne identitatea noastră națională.

Stimați arădeni! Doamnelor și domnilor! Stimat auditoriu! 

Putem fi vrednici de cei cărora le omagiem astăzi amintirea, doar dacă facem tot ce ne stă în putință, ne îndeplinim sarcinile cu conștiinciozitate și curaj, iar prin instrumentele pe care le avem azi la dispoziție, ducem lupta pentru libertate a generației noastre. 

Responsabilitatea noastră este să existe și a 51-a generație care să continue acest drum, să existe a 9-a generație care să comemoreze amintirea celor 13 generali martiri de la Arad și să fie și o a șasea generație care să continue munca începută de generația lui Kós Károly în Transilvania, în Partium, în Banat, în toate regiunile din țară unde trăiesc și maghiari. Citându-l pe Wesselényi Miklós, deviza noastră este Nunquam Retro!