Președintele României trebuie să fie un model, trebuie să fie un arhitect, un om care are o gândire de viitor” crede candidatul la prezidențiale Kelemen Hunor. O viziune subtilă, sănătoasă, modernă, de care România are nevoie. „Ceea ce cred eu că mă diferențiază față de ceilalți candidați este că eu plec de la om și de la comunitate când vorbesc despre o Românie puternică și respectată, și spun că până când statul și instituțiile statului nu vor respecta cetățeanul și nu vor respecta comunitățile locale, degeaba așteaptă un respect din partea cetățeanului. De fiecare dată trebuie să pornim de la cetățean!” precizează Kelemen Hunor.

 Interviu cu domnul Kelemen Hunor, Președinte UDMR, Candidat la Președinție

Sunteți absolvent atât de Medicină Veterinară cât și de Filosofie, o combinație foarte interesantă, și aș vrea să vă invit să ne povestiți de ce ați ales Medicina și cum de, plecând de la o astfel de profesie, v-ați îndreptat către Filosofie. Unde vă regăsiți, în final, între cele două, acum că sunteți în politică?

Rădăcinile acestor decizii din trecutul meu se regăsesc în perioada comunistă despre care am vorbit în această campanie electorală. În 1985, când se apropia Bacalaureatul și trebuia să aleg o facultate, eu nu m-am gândit că se va întâmpla atât de curând ceea ce s-a întâmplat în 1989. Fiind adolescent, un om tânăr, nu aveam de unde să știu atunci – lucru valabil și pentru cei din jurul meu, dar cred că și pentru foarte mulți din această țară – că dictatura lui Ceaușescu nu va dura mult, că se va termina în 1989. Atunci am căutat și am ales o meserie care îmi plăcea, care mi-a plăcut și care nu m-ar fi compromis, nu trebuia să fac un compromis cu regimul, cu dictatura, fiindcă totuși medicina veterinară nu era o meserie unde astfel de compromisuri erau necesare, pentru că nu lucrai cu oameni. În alte domenii existau fel de fel de presiuni și impuneri.

În acea perioadă nici nu era Facultate de Filosofie, cel puțin în anii ’80. La Cluj, la Babeș-Bolyai, trebuia să mergi cu un dosar cu fel de fel de documente, verificau dacă provii dintr-o familie „sănătoasă” și te acceptau sau nu te acceptau în funcție de acest dosar. În plus, nici nu era Filosofie adevărată, era mai mult marxism și socialism. Deci nu se punea problema să aleg să învăț marxism, cu toate că m-a interesat de pe atunci Filosofia. Pentru mine existau trei opțiuni: Litere, Filosofie sau Medicina Veterinară.

Nu mi-am permis să nu intru la facultate și să fiu luat în armată, fiindcă generația mea făcea cel puțin doi ani, se mergea în agricultură, dar și pe șantier, unii la Casa Poporului, alții la Canalul Dunăre-Marea Neagră, alții în Valea Jiului, în mină. Eu nu voiam să risc și am dat examen la Medicina Veterinară.

Dar când ați avut ocazia, după Revoluție...

În decembrie 1989 am înființat o revistă, între timp am publicat, voiam să termin Medicina Veterinară, dacă tot o alesesem. Mie îmi plac lucrurile bine făcute și făcute până la capăt și cum am terminat Medicina Veterinară, în 1993, imediat am și dat examen – atunci era cu examen foarte dur, cu multe subiecte – la Filosofie.

Asta ar fi povestea despre cum se leagă Medicina Veterinară cu Filosofia. De fapt, „datorită” dictaturii comuniste am ales ceva care îmi plăcea și îmi place și la această oră, dar în sufletul meu vedeam atunci un alt drum, drept pentru care nu am lucrat ca medic veterinar. Am devenit ziarist, scriitor, am lucrat ca redactor la Radio Cluj și ca redactor la o revistă literară culturală până în 1997, când am intrat în politică.

Ambele specializări ale mele sunt foarte interesante. Medicina Veterinară include științele exacte, până la urmă, e o facultate foarte grea la Cluj. Erai obligat să înveți sistematic. Iar la Filosofie am intrat la o vârstă mai matură și nu am urmat-o pentru că era la modă. Am avut timp să citesc, să stau în bibliotecă, să asimilez ceea ce îmi plăcea. E ciudat, dar cele două se completează, cel puțin pentru mine.

Plus că ați urmat Filosofia într-un moment în care începuseră să apară și cărți, surse, pentru că în perioada comunistă multe cărți nu erau accesibile în România.

Am avut posibilitatea să merg și în străinătate, nu pentru o perioadă lungă, erau schimburile dintre Babeș-Bolyai și alte universități, și acest lucru a fost foarte util pentru mine. Era perioada în care am stat în viața mea cel mai mult în bibliotecă.

După demararea unei cariere politice ați început să ocupați și demnități în stat, unele cu mare răspundere administrativă, ați fost Ministrul Culturii, dar și Vice-Premier. Din această perspectivă, vă simțiți mai în largul dumneavoastră ca administrator, că vorbim de un minister, că vorbim de un guvern sau vă simți mai în largul dumneavoastră ca politician?

Depinde. Nu pot să dau un răspuns foarte ferm, depinde de foarte multe lucruri. Eu nu în Parlament mi-am început cariera politică, ci în administrație, la Ministerul Culturii, unde am lucrat patru ani de zile. Era o perioadă foarte interesantă, o perioadă de criză economică după prăbușirea comunismului și perioada inflației uriașe, a protestelor cu mineri și sindicate. Era primul guvern de mare coaliție, CDR și cu cei care mai sprijineau Convenția Democratică de atunci. În acei ani am învățat ce înseamnă administrația, am văzut că poți avea rezultate – desigur, nu imediate, dar dacă munceai, dacă găseai soluții bune, atunci și feed-back-ul era foarte rapid, nu trebuia să aștepți ani de zile. Pe de altă parte am avut norocul de a lucra cu o echipă bună la Ministerul Culturii, ministrul era Ion Caramitru în acea perioadă.

După patru ani de administrație, în 2000 am intrat în Parlament ca deputat. În prima perioadă, vreo patru-cinci luni, m-am simțit inutil, eram obișnuit la minister cu faptul că știam ce am de făcut, puteam să controlez ce s-a făcut și ce nu s-a făcut. Am intrat în Parlament într-o perioadă când eram în opoziție, dar susțineam un guvern condus de Adrian Năstase, printr-un parteneriat parlamentar.

Dar, până la urmă, am realizat că poți să faci lucruri importante și ca deputat, atât prin votul în Parlament, în comisii, cât și prin dialogul cu celelalte partide, indiferent că sunt în coaliția de guvernare sau în opoziție. Mi-a plăcut și acea muncă, dar, sincer, m-am întors cu mare bucurie, în decembrie 2009, la Ministerul Culturii, după alegerile prezidențiale. Mi-a plăcut și îmi place administrația, îmi place această muncă, e un domeniu în care contează foarte mult echipa. Contează foarte mult cu ce buget începi un an, și contează la fel de mult performanța funcționarilor, pentru că trebuie să faci echipă cu oamenii care au o carieră în administrație, unii sunt politicieni, unii poate că sunt de stânga, alții sunt de dreapta sau de alte orientări ideologice.

Însă, ceea ce este deranjant în această perioadă este că nu avem încă experiență destulă, nu avem experiența necesară pentru a trece peste perioadele cu alegeri, peste campaniile electorale, în așa fel încât să nu se simtă în administrația publică centrală, pentru ca totul să funcționeze fără întrerupere.

Unde vedeți că se situează poziția de președinte al României, mai degrabă ca o poziție administrativă, mai degrabă ca o poziție de politician, o mixtură?

Președintele României nu este și nici nu trebuie să fie un administrator – dacă se poate folosi o metaforă, pentru că oricum în zilele astea se folosesc tot felul de metafore – eu spun că trebuie să fie un arhitect cu o viziune foarte clară despre viitorul României, despre viitorul societății românești, despre locul României în regiune, despre locul ei în Uniunea Europeană. Această viziune va trebui să lase o amprentă puternică asupra societății, așa cum a lăsat și ultima perioadă de zece ani – era Băsescu. E adevărat că încă nu există o analiză despre această perioadă, care poartă urmele viziunii președintelui Băsescu, vrem nu vrem. Mai ales că președintele are și câteva funcții executive, nu foarte puternice, dar dacă ”tragi” de Constituție și mergi până la marginea ei, dacă forțezi un pic, unele dintre aceste atribuții nu sunt chiar slabe sau minimale.

Însă eu cred că președintele României trebuie să fie un model, un arhitect, un om care are o gândire de viitor, care nu trebuie să administreze nimic în afară de CSAT, în afară de lucrurile care țin de Apărare și de politica externă. Ba chiar nici în aceste domenii nu trebuie neapărat să administreze, ci, fiind comandantul armatei și al CSAT-ului, trebuie să le conducă înțelept.

În ce măsură candidatura dumneavoastră la președinție este o necesitate, un imperativ al partidului, fiind liderul unui partid politic și trebuind să reprezentați partidul în alegerile prezidențiale și în ce măsură este opțiunea dumneavoastră personală. Vă doriți această funcție, cum vedeți că ar fi viziunea dumneavoastră?

Sunt convins că dacă aș fi președintele României, aș fi un președinte bun, pentru că am o viziune despre România secolului XXI, despre societatea noastră. Pentru că știu care sunt cele mai importante deziderate pentru o perioadă mai lungă decât un ciclu electoral, de zece-cincisprezece ani, așadar pe un termen mai lung decât mandatul unui președinte, deoarece viziunea și strategia trebuie să fie proiectate pe un termen mai lung.

Fac o paranteză. Am audiat un curs în care lectorul afirma că viziunea chinezilor este pe patru sute de ani.

Este altceva, ei au o altă tradiție, dar și în Europa sunt state puternice care au o viziune de douăzeci-douăzeci și cinci de ani, de exemplu, în domeniul sănătății. Am dat acest exemplu pentru că știu situația din sănătate în cazul Germaniei. Din 2001-2002 ei au făcut o strategie pe douăzeci și cinci de ani, și indiferent cine este ministrul Sănătății, indiferent cine guvernează, știu clar ce au de făcut până în 2025. Ei au o țintă cu care toate forțele politice germane au fost de acord și vor să atingă aceste obiective.

Pentru că am această viziune largă sunt convins că aș fi un președinte bun. Dar nu sunt naiv, știu că în 2014, din cauza prejudecăților care vin din trecutul comunist, societatea românească încă nu este pregătită să aleagă un președinte de etnie maghiară, cred că nici măcar un președinte de etnie germană.

Prejudecățile față de șvabi, față de sași sunt cu totul și cu totul diferite. Față de maghiari există alte prejudecăți, alte stereotipuri în mentalitatea colectivă românească. Noi trebuie să lucrăm pentru a demonta pentru totdeauna aceste prejudecăți și stereotipuri.

Am parcurs platforma candidaturii dumneavoastră, în care prezentați o viziune despre ceea ce doriți să realizați ca președinte, care este foarte bine articulată. Unele elemente se regăsesc și în viziunea altor candidați, respectiv în viziunea pro Uniunea Europeană, pro NATO, parteneriat strategic cu SUA etc. În viziunea dumneavoastră care ar fi una, două idei de forță la care țineți foarte mult, care considerați că sunt ale dumneavoastră, foarte particulare față de alți candidați și pe care eventual ați vrea să le negociați cu candidatul pe care l-ați susține în eventualitatea unui tur doi?

Eu cred că nu e neapărat o abordare bună ideea de ”negociere”. În turul doi, fiind vorba și despre un singur candidat, acesta de multe ori se distanțează de partidul care-l propulsează, deoarece are nevoie de mai multe voturi. Însă cuvântul „negociere” în acest caz nu este neapărat un cuvânt potrivit, pentru că nu vorbim de un guvern, de un executiv, nu vorbim despre un program de guvernare de negociat.

Ceea ce cred eu că mă diferențiază de ceilalți candidați este că la mine în punctul de pornire se află omul și comunitatea în care acesta trăiește când vorbesc despre o Românie puternică, despre o Românie respectată. Eu spun că până când statul și instituțiile statului nu respectă cetățeanul și nu respectă comunitățile, degeaba așteaptă un respect din partea cetățeanului.

Până când statul nu va avea încredere în cetățenii săi și va considera că fiecare cetățean este un posibil infractor încă nedovedit, când statul îi umilește pe oameni punându-i să stea la coadă, cerând treizeci și șapte de acte pentru un produs tradițional pe care oamenii vor să-l înregistreze, când te plimbă de dimineața până seara prin diferite birouri, când totul este centralizat, când instituțiile statului nu aplică și nu respectă legea, la ce lucru bun să te aștepți?

Eu spun că, din acest punct de vedere, clasa politică și cei care conduc instituțiile statului trebuie să înțeleagă că dacă nu încercăm să restabilim încrederea între cetățean și stat și între diferitele segmente ale societății, atunci nu vom avea posibilitatea de a crește nivelul de trai și de a fi o țară respectată și puternică.

Eu spun că sunt cinci domenii în care ar trebui un acord pe termen lung, un acord strategic între forțele politice. Sunt domeniile care necesită o atenție deosebită și investiții, dar în același timp generează stabilitate socială, competitivitate, investiții, locuri de muncă, și creșterea nivelului de salarizare.

Cele cinci domenii sunt: educația, sănătatea, infrastructura mare – rutieră și feroviară, agricultura și drepturile minorităților naționale.

Eu am un proiect în ceea ce privește minoritățile naționale, referitor la garanțiile instituționale pentru păstrarea identității naționale. Celelalte partide sau ceilalți candidați nu au un astfel de mesaj. Eu când vorbesc despre subsidiaritate și despre descentralizare, vorbesc despre forța comunităților locale. România este un stat cu entități regionale foarte puternice, dacă vine cineva de la Iași la București, în primul rând este moldovean, dacă vine cineva din Harghita, în primul rând e secui, dacă vine cineva din Timiș este bănățean. Aceste identități regionale nu au dispărut, n-a reușit nici măcar Ceaușescu să le șteargă. Eu aș construi România pe aceste identități foarte puternice și cu caracteristici pentru fiecare zonă foarte puternice, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere cultural, social și al relațiilor tradiționale. Din acest punct de vedere spun că programul meu este diferit de celelalte programe.

În ceea ce privește rolul nostru în Uniunea Europeană, eu sunt pentru o Europă unită, pentru Statele Unite ale Europei, nu după modelul american, pentru că doar o uniune mult mai puternică din punct de vedere politic și economic și o uniune militară poate fi eficientă. Dacă nu se va trece la o Uniune mai bine coordonată și mai bine închegată, atunci probabil că vom pierde în această competiție globală.

Pe de altă parte, România are obligativitatea de a susține Republica Moldova în demersul ei european. Mai este un lucru care trebuie amintit: problema transnistreană. Dacă nu se găsește o rezolvare, parcursul european al Republicii Moldova va fi tot timpul un parcurs cu două sensuri, fiindcă nici Bruxelles-ul, nici Statele Unite, nici Uniunea Europeană nu doresc un focar de instabilitate în zonă. Se dorește stabilitate socială, politică, economică, militară și o creștere a nivelului de trai în Republica Moldova.

Pentru că ați spus membru cu drepturi depline, în teorie România este un membru cu drepturi depline, dar în practică suntem cetățeni europeni cu drepturi depline?

Suntem și nu suntem, depinde de noi ce facem cu aderarea la spațiul Schengen. Este o provocare uriașă. Trebuie să aderăm cât mai repede la spațiul economic comunitar, iar eu cred că acest lucru se va întâmpla în curând. Uniunea Europeană, statele fondatoare, au tratat și tratează statele din fostul bloc comunist cu o oarecare reticență. Depinde de noi în cât timp reușim să-i convingem pe partenerii noștri că suntem de încredere, că suntem o țară în care au posibilitatea să investească. Până când nu există încredere, e greu să construim ceva și acest lucru depinde de noi: și când vorbim de corupție, și când vorbim de birocrație, și când vorbim de investiții. Până când va exista percepția că România nu este o țară „sigură” pentru investitori, că aici trebuie să dai șpăgi, să aștepți aprobările luni și luni, aderarea nu va avea loc. Sunt unele lucruri care depind de noi și eu cred că nu peste foarte mult timp vor fi decizii importante și referitor la intrarea noastră în spațiul Schengen.

Uniunea Europeană folosește deocamdată Bulgaria și România în continuare ca zonă de tampon, zonă de filtru pentru ceea ce nu se mai poate controla de la Bruxelles. Dacă România va intra în Schengen, va asigura un filtru în plus pentru tot ce înseamnă securitate pentru Uniunea Europeană.

Vă rog să prezentați un proiect, o idee pe care ați susținut-o în perioada în care ați fost implicat la guvernarea din perioada recentă, care simțiți că vă reprezintă și este o carte de vizită și demonstrează românilor că sunteți un om de acțiune, cu proiecte serioase și care le duce la bun sfârșit.

Sunt mai multe proiecte de acest gen, precum investițiile în infrastructura culturală. Mâine se deschide Opera Națională după restaurare, la mijlocul lunii noiembrie se vor termina lucrările de refacere ale Teatrului Național I.L. Caragiale din București și se va deschide instituția cu toate sălile pregătite pentru spectacole. Eu am susținut foarte mult acest proiect și am luptat pentru bugetul acestuia ca ministru al Culturii în fiecare an.

În 2010 am făcut un proiect, multianual, pentru săpăturile arheologice sistematice de la Sarmisegetuza, am repornit ceea ce a mai existat acolo înainte de '89, dar a fost întrerupt. Am demarat un proiect pentru finanțarea revistelor culturale, fiindcă revistele mari de cultură, de literatură, nu au mai avut o finanțare de la bugetul de stat.

Am pregătit Codul patrimoniului cultural național, cod care în câteva zile va intra în dezbatere publică și sper ca de anul viitor să fie în dezbatere parlamentară. Avem nevoie, după foarte mulți ani, de un Cod, un corp de lege în care se regăsesc toate reglementările din acest domeniu, coerent, cu fiecare subdomeniu legat de celălalt, inclusiv cu sancțiunile pentru cei care nu respectă patrimoniul cultural național.

V-am dat doar trei-patru proiecte mari din primul mandat de ministru al Culturii, dar și din cel de-al doilea mandat, care a fost unul mai scurt.

Un motto, un slogan de campanie care vă definește în calitate de ca candidat?

Respect pentru cetățean, respect pentru comunități și respect pentru o Românie puternică.

www.businesswoman.ro, 31 octombrie 2014.