Discursul lui Kelemen Hunor la deschiderea festivă a celei de-a 17-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj
Dragi clujeni,
Doamnelor și domnilor!
Poarta este o construcție aparte. Desparte și unește în același timp. Arată unde se sfârșește lumea de afară și unde începe casa, dar spune și că nu vrem să ținem lumea departe de ea. Protejează ceea ce se află înăuntru, fără să-l izoleze de lumea de afară.
Poate tocmai de aceea este atât de grăitor faptul că, pe stema istorică a Clujului, sub zidul cetății cu cele trei turnuri, nu vedem o poartă închisă, ci una deschisă. Acest simbol concentrează în el ceva esențial din firea orașului-comoară. Ca și cum Clujul ar fi hotărât, încă de acum câteva secole, ce fel de oraș vrea să fie: să păstreze ceea ce îi aparține și, în același timp, să privească atent și curios spre ceea ce vine de dincolo de poartă.
Pentru că istoria Clujului este și istoria acestei deschideri. Orașul i-a primit pe cei veniți de departe și a făcut loc cunoașterii, comerțului, artei și gândirii libere. Aici au sosit oameni de limbi, credințe și destine diferite. Și-au adus poveștile cu ei, iar apoi au devenit ei înșiși parte din povestea orașului. Clujul i-a modelat, iar ei, prin cunoașterea, munca și cultura lor, au modelat, la rândul lor, Clujul.
De aceea, deviza ediției din acest an a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, Cu porțile deschise, vorbește despre experiența de secole a acestui oraș și despre o trăsătură care îi este vie și astăzi – de ce să n-o spunem? – curiozitatea.
O poartă deschisă este și un semn de încredere în sine. Își deschide poarta cel care are o casă, știe ce păstrează înăuntru și are ce să le arate și celorlalți. Nu se teme, dar arată unde este pragul. Unde se află hotarul.
Cel care își cunoaște propria istorie, își înțelege și își iubește cultura și știe să-și spună povestea se poate îndrepta spre ceilalți cu încredere și curiozitate. Știe că, lăsându-i pe alții să intre, el însuși nu devine mai puțin. Nu se teme nici de cel care vine, nici de o idee nouă, de un gând nou. Și nu se teme de întrebări.
Nici noi, maghiarii din Transilvania, nu trebuie să alegem între identitate și deschidere. Arătăm cine suntem, ce am creat, ce am păstrat și ce vrem să ducem mai departe. Arătăm de unde venim și credem că știm destul de limpede și încotro mergem, în ce direcție vrem să îndreptăm carul nostru comun.
De șaptesprezece ediții, Zilele Culturale Maghiare din Cluj fac exact acest lucru. Nu închid cultura maghiară în limitele unei singure săptămâni de sărbătoare, ci o deschid întregului oraș. Umplu piețele Clujului de grai maghiar nu pentru a lua ceva de la cineva, ci pentru a îmbogăți orașul care ne aparține tuturor.
Anul acesta, această deschidere a primit și un loc permanent. De acum înainte, Zilele Culturale Maghiare au, pe lângă timpul lor în calendar, încă un spațiu care rămâne deschis pe tot parcursul anului: Salonul Maghiar din Cluj.
Dragi prieteni!
Printr-o poartă deschisă nu doar intrăm și ieșim. Prin ea ne putem și întoarce acasă.
Clujul a avut întotdeauna o însușire aparte: pe cel care i-a aparținut cu adevărat l-a lăsat să plece departe, dacă asta și-a dorit, dar nu i-a dat drumul niciodată cu totul.
Eu am ajuns în acest oraș în urmă cu exact patruzeci de ani, în 1986. Eram student, în ultimii ani ai dictaturii comuniste, într-o vreme în care multe porți, reale și simbolice, ne erau închise. Și totuși, Clujul m-a primit. Chiar și atunci se putea simți aici ceva din acel spirit care supraviețuise vremurilor grele și care ne spunea: încă avem ceva de făcut aici, încă putem avea un viitor aici.
De atunci, generație după generație a venit la Cluj din toate colțurile Transilvaniei. Vin oameni în căutarea cunoașterii, a unei meserii, a prietenilor, a iubirii și a unui viitor, iar între timp îmbogățesc ei înșiși orașul. Unii rămân. Alții pornesc mai departe. Dar pentru cel care a devenit cu adevărat clujean, orașul acesta rămâne, într-un fel sau altul, mereu acasă.
Acasă nu este neapărat locul din care nu plecăm niciodată. Acasă este locul în care avem un motiv să revenim. Locul în care știm că poarta va rămâne mereu deschisă pentru noi.
Doamnelor și domnilor,
Nici într-un discurs festiv nu putem ocoli faptul că trăim astăzi într-o comunitate împinsă la limitele divizării, fragmentată, în care parcă ne îndepărtăm unii de alții cu o viteză socială apropiată de cea a luminii.
Stigmatizarea și intoleranța apar pretutindeni, iar una dintre cele mai nocive idei ale timpului nostru este aceea că cel care nu este cu noi, cel care nu ne împărtășește toate opiniile, nu poate fi decât un dușman și trebuie pedepsit. Vorbim adesea despre acceptare, dar începem să ne îndepărtăm până și de toleranță, adică de simpla capacitate de a ne suporta și de a ne îngădui unii pe alții.
Iar dacă liderii comunităților maghiare din Bazinul Carpatic au o responsabilitate comună – și spun intenționat lideri ai comunităților, fără să-i separ în lideri politici, bisericești, intelectuali sau ai lumii academice –, aceasta este să nu lăsăm comunitatea să se îndepărteze și mai mult de sine, să nu o lăsăm să se rupă în și mai multe bucăți.
Porțile deschise sunt pentru toți. Să ne construim împreună comunitățile, mai mari și mai mici, în așa fel încât fiecare dintre noi să se poată simți acasă în ele.
Nouă, în Transilvania, nu ne trebuie uniformitate. Uniforma ne-a incomodat întotdeauna. Nu am fost niciodată la fel. Nu am fost la fel nici în vremea Principatului Transilvaniei, nici în timpul Revoluției și al luptei pentru libertate din 1848, nici în momentul Compromisului austro-ungar, nici după schimbarea de suveranitate și nu suntem la fel nici astăzi.
Orice ideologie care a urmărit uniformizarea oamenilor a sfârșit prin a degenera în totalitarism. Nu trebuie să gândim la fel, nu trebuie să iubim aceleași lucruri și nici în chestiuni politice nu trebuie să fim de acord în toate.
De aceea, la poarta comunității, întrebarea nu ar trebui să fie: de unde vii, cât de mult ești într-un fel sau în altul, cât de mult semeni cu noi, în ce ne asemănăm și prin ce ne deosebim, dacă gândești sau nu la fel ca noi. Întrebările care contează sunt altele: ce aduci cu tine, în ce ne putem baza unii pe alții și ce putem adăuga împreună viitorului Transilvaniei?
Stimați participanți la sărbătoare!
Poarta deschisă nu leagă doar oameni și comunități. Ea leagă și generații, și epoci. La gala de deschidere din acest an îl evocăm pe Kallós Zoltán, născut în urmă cu o sută de ani. Puține destine și puține opere s-ar putea lega mai firesc de ideea porților deschise.
Kallós Zoltán a fost pe drum întreaga viață. A mers din sat în sat, din casă în casă, prin Câmpia Transilvaniei, Moldova, Ghimeș și Țara Călatei.
Bătea la ușă, intra în casele oamenilor, se așeza lângă ei, întreba, dar, înainte de toate, știa să asculte. Ușile i se deschideau pentru că venea cu o curiozitate sinceră, cu smerenie și cu încredere.
A cules cântece, balade, povești și obiecte, dar, în realitate, a salvat mult mai mult decât atât. A salvat glasuri omenești, memorie, destine, povești și lumi pe cale de dispariție. A păstrat cântecul împreună cu omul care îl cânta și cu acea comunitate din a cărei viață se născuse.
Iar ceea ce a adunat nu a ținut sub cheie. Nu a salvat toate acestea pentru a le ține sub lacăt, ci pentru a le putea da mai departe.
Opera lui ne învață că tradiția trebuie deschisă, arătată și transmisă, astfel încât ceilalți să poată intra în ea, să o cunoască și să o ducă mai departe în propria lor viață.
Kallós Zoltán a deschis porți între lumi. Ne-a arătat că moștenirea nu este un cufăr cu comori închis, ci un dar care poate trece din mână în mână.
În încheiere, doamnelor și domnilor, dați-mi voie să vorbesc despre cei care fac posibil ca, an după an, porțile Zilelor Culturale Maghiare din Cluj să se deschidă în fața noastră, iar cei care le trec pragul să se simtă, cu adevărat, acasă.
Le mulțumesc, așadar, lui Gergely Balázs, întregii echipe a Asociației Clujul Comoară, voluntarilor, susținătorilor, instituțiilor și tuturor celor care, prin munca, timpul, priceperea sau sprijinul lor financiar, au făcut posibil ca Zilele Culturale Maghiare din Cluj să-și deschidă porțile și în acest an, cu sute de programe și la nivelul de calitate cu care ne-au obișnuit.
Sarcina noastră este ca această poartă să nu se închidă odată cu încheierea sărbătorii. Să rămână deschisă pentru cei care vin printre noi, pentru cei care se întorc acasă și pentru cei care încă își caută locul alături de noi.
Vă doresc ca, în zilele următoare, cât mai mulți dintre dumneavoastră să treacă prin porțile deschise ale Clujului. Să vă reîntâlniți cu vechi prieteni, să vă faceți prieteni noi, să luați cu voi amintiri, idei și povești și, mai presus de toate, răbdare și putere pentru zilele obișnuite.
Le mulțumesc organizatorilor că, și într-un an greu, au deschis larg aceste porți pentru noi!
Vă doresc tuturor să vă bucurați din plin de aceste zile!
La mulți ani Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, Clujului și comunității maghiare din Transilvania!