Discursul lui Kelemen Hunor rostit la dezvelirea statuii lui Bethlen Gábor, la Târgu Mureș Fotó: Gönczy Tamás

Discursul lui Kelemen Hunor rostit la dezvelirea statuii lui Bethlen Gábor, la Târgu Mureș

Dezvelirea acestei statui mărețe ridicate în memoria Principelui transilvănean,  Bethlen Gabor, are loc în împrejurări atipice. Nu astfel a fost planificat și sunt sigur că, dacă nu ar exista această pandemie de coronavirus, acum la împlinirea a 440 de ani de la nașterea marelui principe transilvănean, am fi avut invitați din toate colțurile Transilvaniei și din regiuni ale bazinului Carpatic. 

Această situație este diferită, însă a fost diferită și în secolul al XVII-lea, când, în timpul domniei Principelui Bethlen Gábor s-a conturat epoca de aur a Transilvaniei.

Ridicarea acestei statui este extraordinară și în contextul actual, pentru că, dacă ar fi să credem tot ce am văzut pe ecranele televizoarelor în ultimele luni și săptămâni, atunci astăzi poate nu am inaugura, mai degrabă am distruge statui.

Ridicarea unei statui nu se referă numai la trecut. Ridicarea unei statui reprezintă  recunoașterea unei moșteniri, recunoașterea unei epoci, dar și un avertisment la faptul că o epocă trebuie întotdeauna plasată într-un context propriu.

Moștenirea lui Bethlen Gábor este variată. Rolul istoric al lui Bethlen Gábor este incontestabil. Observațiile sale din secolul al XVII-lea sunt valabile și astăzi, sunt adevărate, deoarece agilitatea, capacitatea de previziune, dorința de a fi în slujba comunității și experiența l-au determinat pe marele Principe al Transilvaniei să ajungă la concluzia că o un popor mic, o comunitate mică se poate dezvolta, poate construi numai în condiții de pace.

Bethlen Gábor  a considerat important că, în contextul presiunii venite din partea marilor puteri, trebuie găsiți aliați și parteneri de discuții, trebuie  încheiate acorduri, iar acest lucru trebuie să provină întotdeauna dintr-un angajament față de comunitate și să însemne afirmarea intereselor acestuia.

Bethlen Gábor a știut când să demonstreze forță, a știut când să facă compromisuri, a știut când trebuia să avanseze și a știut când a fost momentul să se retragă.

Pentru el, întotdeauna avansarea a extins sfera de acțiune și a face un pas înapoi nu a însemnat niciodată să o renunțare, a oferit doar timp și spațiu pentru regândire, o oportunitate pentru acțiuni ulterioare.

Bethlen Gábor a fost modelul omului de stat, al principelui care a vrut și a putut să facă tot posibilul, în toate circumstanțele. El nu dorea puterea pentru ideea de putere, în sensul propriu al cuvântului, dar, când a dobândit-o, a mers pe principiul că trebuie să facă întotdeauna tot ce este posibil în interesul și pentru binele comunității.

Moștenirea sa pentru noi, aici, în Transilvania, trăind într-o minoritate numerică, marchează și în prezent această direcție. Trebuie întotdeauna făcut tot ce este posibil!

Acesta crez politic, care a fost valabil în secolul al XVII-lea,  a fost valabil și în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, a fost valabil și la începutul secolului XX pentru generația lui Kós Károly, dar și pentru generația lui Sütő András și Domokos Géza, funcționează și astăzi, în primele decenii ale secolului XXI.

Nu avem nicio îndoială a că moștenirea lăsată de Bethlen Gábor, care dăinuit timp de secole, nu va fi valabilă și în deceniile următoare. Așa cum aceste adevăruri ne-au luminat calea, ne-au ghidat și ne-au  încurajat să acționăm, chiar și în momentele cele mai dificile, la fel se va întâmpla și în deceniile următoare.

Pentru că, în spatele omului care acționează în spiritul moștenirii lui Bethlen Gábor, se află omul liber, omul care luptă pentru libertatea sa, dezideratul omului care face posibilă libertatea, dacă este necesar, omul care luptă pentru libertate, dacă este necesar, omul care face compromisuri în  numele libertății, dacă este necesar.

Bethlen Gábor este al nostru, al maghiarilor, al comunității maghiare din Transilvania, personalitatea istorică a națiunii maghiare, dar exemplul său, activitatea sa, atitudinea sa, acțiunile sale, măreția sa de om de stat pot fi, fără îndoială, un exemplu pentru toate popoarele și pentru toate națiunile lumii.

Pentru că cine a reușit să conducă Transilvania în secolul al XVII-lea astfel încât perioada domniei sale să poată fi considerată, dintr-o perspectivă istorică, o epocă de aur, atunci prin moștenirea sa spirituală, Bethlen Gábor poate fi considerat un  exemplu, un model  al omului de stat din bazinul Carpatic și chiar din întreaga lume.

Prin urmare, această statuie de aici, de la Târgu Mureș, ne aparține tuturor, maghiarilor, românilor, romilor, sașilor, fiecărui cetățean din Târgu Mureș.

Bethlen Gábor ne unește și nu ne separă, pentru că, moștenirea sa - așa cum am spus deja mai mulți aici –cuprinde valori umane pe care le considerăm, fără îndoială, ca fiind ale noastre, ale tuturor.

Această zi care marchează cea de-a 440-a aniversare de la nașterea lui Bethlen Gábor, nici nu ar putea fi evocată într-un mod mai demn ca acesta, prezentând un omagiu în fața acestei statui, care este rezultatul efortului comun al multor oameni, timp de foarte mulți ani.

În încheiere, permiteți-mi să adresez  mii de mulțumiri tuturor celor care au contribuit la crearea acestui mare eveniment.

Nu sunt toți astăzi aici, nu pot fi aici din motive obiective.

Este o veche dorință a maghiarilor din Târgu Mureș, o veche dorință a noastră ca o astfel de statuie să fie amplasată aici.

Grupul consilierilor locali ai UDMR a căutat oportunitatea de iniția acest proiect în mandatele anterioare. Organizația municipală a UDMR și grupul consilierilor locali în mandatul anterior au creat această posibilitate, care a fot materializată acum. Au acționat, au făcut tot ce a fost posibil, au făcut compromisuri, au găsit parteneri, aliați pentru acest proiect și iată rezultatul.

De aceea îl rog pe domnul primar, îl rog pe președintele organizației județene a UDMR Mureș și îl rog pe colegul meu Vass Levente, care a fost unul dintre cei care au condus echipa oamenilor de acțiune, ca, în numele Uniunii Democrate Maghiare din România și în numele meu personal să transmită mii de mulțumiri și recunoștința noastră  tuturor celor care au contribuit la succesul acestui proiect.

Să rămână această statuie un simbol al faptului că, deși suntem diferiți, putem fi uniți, să arătăm că putem lupta împreună pentru  moștenirea noastră comună, că întotdeauna alegem să acționăm, în toate circumstanțele, pentru binele comunității noastre.

pe aceeași temă

Hírlevél