Astăzi, aici, la Miercurea Ciuc, sărbătorim două lucruri. Nu este ceva neobișnuit: sărbătorile noastre au, de obicei, mai multe însemnătăți, dar cel puțin două. Ce înseamnă sărbătoarea pentru comunitate în ansamblu și, de asemenea, ce înseamnă pentru noi, maghiarii din Transilvania, acum și aici.

Acum, aici, în Miercurea Ciuc, nu sărbătorim doar cea de-a 175-a aniversare a Revoluției de la 1848, care este sărbătoarea maghiarilor de pretutindeni, ci și cea de-a 200-a aniversare a nașterii lui Sándor Petőfi.

Oricum, există oare vreun maghiar pe această lume care să-l poată separa în mintea sa pe poetul și revoluționarul, genialul Sándor Petőfi, de Revoluția de la 1848? Ar fi greu de găsit încă o astfel de persoană, pentru că revoluția și poetul sunt la fel de conectate, precum mierea cu albina.

Astăzi, aici, în Miercurea Ciuc, sărbătorim, de asemenea, cea de-a 400-a aniversare a Cetății Mikó. Probabil că acest lucru nu înseamnă prea mult pentru maghiarii din lume, dar pentru noi, pentru cei din Miercurea Ciuc și, poate fără să exagerez, pot spune că pentru întregul Ținut Secuiesc, Cetatea Mikó este un loc istoric important.

Da, astăzi, aici, la Miercurea Ciuc, în umbra Cetății Mikó, veche de 400 de ani, sărbătorim libertatea, Revoluția din ’48, dar sărbătorim și ceea ce o astfel de cetate a simbolizat întotdeauna: siguranța.

În urmă cu 400 de ani, ca și astăzi, școala era cheia viitorului, dar odinioară siguranța era asigurată de cetăți. Cetatea Mikó a avut succes - pentru că apărătorii ei erau la locul lor. Și sunt puține fortificații în această regiune superbă, pentru noi cea mai superbă din întreaga lume, care să poată pretinde că au putut fi ocupate doar o singură dată în secole.

În calitate de fost ministru al Culturii, sunt deosebit de mândru că am participat la cea mai recentă reabilitare a cetății. Cetatea Mikó este renovată și stă mândră și după patru secole. Și-a pierdut demult semnificația militară, având astăzi o semnificație culturală.

Muzeul Secuiesc al Ciucului, al cărui centru este chiar Cetatea Mikó, este astăzi un punct de reper al vieții culturale nu doar al Depresiunii Ciucului și al Ținutului Secuiesc, ci și al întregii comunități maghiare.

Într-adevăr, doamnelor și domnilor! Lucrurile se transformă de-a lungul secolelor. Nu doar cuvintele capătă semnificații noi, ci și clădirile capătă conținut nou și misiune nouă.

Stimați prieteni iubitori ai libertății!

Există în viața noastră idei, idealuri constante, a căror semnificație și conținut nu se schimbă în mod semnificativ. Ideea de libertate nu este diferită astăzi de cea de acum 175 de ani. Nici dorința de a fi în siguranță nu s-a schimbat de-a lungul generațiilor.

Dacă i-am întreba pe Ferenc Mikó, confidentul lui Gábor Bethlen și constructorul cetății, sau pe proprietarul castelului de mai apoi, Tamás Damokos junior din Cernatul de Jos, sau poate chiar pe Sándor Gál însuși, comandantul castelului și eroul secui al Revoluției, ce înseamnă libertatea și siguranța, sunt convins că am obține răspunsuri foarte asemănătoare.

Atunci când sărbătorim 15 martie oriunde în lume, de la Cârța la Budapesta și până în orașul Kossuth din Wisconsin, ne amintim, în primul rând, de eroii luptei maghiare pentru libertate.  Ei sunt, mai presus de toate, eroii noștri! Eroii maghiarilor!

Libertatea este universală, bineînțeles – nici nu poate fi altfel. Ea aparține tuturor, tuturor popoarelor, tuturor comunităților și tuturor oamenilor.

De aceea spunem că, atâta timp cât există oameni care nu sunt liberi, există comunități care nu sunt libere, nici libertatea celorlalți nu va fi completă și nu va fi fără cusur.

Eu obișnuiesc să le spun și concetățenilor mei români: libertatea nu este ca un bun material, ea poate fi împărțită și totuși nu se termină, nu rămânem cu mai puțin. De fapt, cu cât mai mulți oameni o au, cu atât mai multă libertate va fi. Prin urmare, dacă noi, maghiarii din Transilvania, suntem liberi să ne decidem propriul destin, asta nu înseamnă că românii vor avea mai puțină libertate. Nici subsidiaritatea nu ia, ci dimpotrivă, dă.

La fel e și cu siguranța. Faptul că eu pot să-mi trăiesc viața în siguranță, că sunt liber să decid asupra identității mele, iar aceasta rămâne sigură, nu înseamnă că trebuie să iau poporului român nici libertatea, nici identitatea, nici siguranța.

Sărbătoarea noastră de 15 martie este o sărbătoare atât de simplă și totuși atât de complicată. Toate revoluțiile secolelor trecute au fost evenimente istorice la fel de complicate. Avem datoria sacră de a le comemora, de a păstra vie ideea de libertate și de a lupta pentru ea dacă este necesar.

Doamnelor și domnilor!

Astăzi, în vecinătatea noastră s-a întâmplat ceva la care generația mea, generația noastră nu s-a așteptat. La doar câteva sute de kilometri de noi este război între Ucraina și Rusia. Acest război durează de mai bine de un an, iar noi spunem același lucru încă de la început: războiul este întotdeauna și mai presus de toate o problemă morală.

Este o problemă morală, deoarece este vorba despre viață și nimeni, chiar nimeni, nu are dreptul să atenteze la viața altora, să ucidă populația civilă. Războiul este o problemă morală pentru că implică întotdeauna moartea, este împotriva vieții și provoacă pagube.

Și este o problemă morală și reversul medaliei: pacea. Deoarece pacea înseamnă libertate, pacea înseamnă siguranță și pacea este condiția prealabilă a prosperității.

Ce altceva ne-am putea dori noi, aici, în Transilvania, noi, maghiarii, în umbra unui război vecin, decât pace. Chiar și în secolul al 21-lea, fără pace nu există siguranță, libertate, dispare demnitatea umană.

Noi, maghiarii, ne-am învățat lecția în 1848 și am învățat-o și în 1956. Ambele noastre mari revoluții dovedesc că armata țaristă din 1848 și armata sovietică din 1956 nu au fost vestitoare de libertate. De acolo nu a venit libertate, nici comandantul Castelului Mikó, Sándor Gál, și armata sa de secui, nu au întâmpinat în cazul invadatorilor țariști ruși o armată eliberatoare.

Și tot din istorie am învățat că dacă libertatea este amenințată în vecinătatea noastră, nici noi nu putem sta liniștiți. Opresiunea este ca o epidemie: devine ușor contagioasă.

Pentru că, deși conceptul de libertate este simplu, libertatea în sine este foarte fragilă. Ea trebuie mereu păzită, mereu protejată, deoarece este întotdeauna amenințată de cineva. Maghiarii din Transilvania nu au acceptat nedreptatea și opresiunea nici în cele mai dificile vremuri. Nu a fost altfel nici în ultimii 30 de ani.

Sloganul de odinioară al Revoluției de la 1848 – ”Libertate, Egalitate, Fraternitate” - este relevant și astăzi.

Poate că astăzi fraternitatea înseamnă mai degrabă consens. Iar consensul poate fi consolidat doar prin construirea încrederii reciproce. Trebuie să ne străduim să ajungem la un consens cu privire la viitor. La consens în interiorul comunității noastre, deoarece asta ne dă puterea și avântul necesar tuturor. Apoi trebuie să ne străduim să obținem consensul cu majoritatea românească, pentru că dacă istoria ne-a pus unii lângă alții, atunci acordul în ceea ce privește marile obiective ale viitorului va garanta libertatea.

Egalitatea înseamnă și astăzi că suntem egali în fața legii, că statul nu poate întoarce legea împotriva cetățenilor săi și că statul oferă oportunități egale pentru toți, iar individul are responsabilitatea de a decide cum să le folosească.

Ce ne-am putea dori mai mult astăzi decât libertate, consens și egalitate și, mai presus de toate, pace.

Doamnelor și domnilor!

Chiar și astăzi, antimaghiarismul iese la suprafață uneori. Vedem și în prezent că, la nivel național, sunt persoane cu un discurs antimaghiar, iar prejudecățile și temerile reapar și astăzi. Dar eu cred că, în ciuda tuturor dificultăților, avem, totuși, motive să fim încrezători. Pentru că există consens. Pentru că avem putere.

Din încrederea dată de comunitatea noastră, facem o muncă care dă mereu un scop și un sens luptelor noastre, iar a trăi ca maghiari în România astăzi este mai bine decât era acum 30, 35 sau 40 de ani.

Guvernarea înseamnă nu numai libertatea de a avea un cuvânt de spus, ci mai ales oportunitatea și responsabilitatea de a servi cauza maghiarilor cu mijloacele pe care le avem la dispoziție.

Pot spune cu conștiința împăcată că Uniunea noastră se folosește de această oportunitate și responsabilitate. În ciuda tuturor dificultăților – avem destule, și această generație a primit din plin din ele – am oferit siguranță comunității, am menținut pacea, ceea ce înseamnă libertate, și da, dezvoltăm țara noastră cu mare avânt, dezvoltăm comunitatea.

Am protejat familiile, economia și locurile de muncă și, deși nu putem depăși ceea ce nu am provocat noi – criza economică și inflația, am folosit instrumentele guvernării pentru a combate, sperăm, consecințele lor brutale.

Stimați participanți!

Există un vechi proverb chinezesc care sună așa: să trăiți vremuri interesante. Acestea sunt, într-adevăr, vremuri interesante. Personal, aș fi preferat ca, în 2023, să sărbătorim 15 martie în circumstanțe complet plictisitoare, bucurându-ne de libertate și aducând un omagiu revoluționarilor.

Cu toate acestea spun, totuși, că astăzi, în ciuda tuturor problemelor, avem cel puțin la fel de multe motive să fim plini de speranță pe cât avem multe motive să ne fie teamă.

În întreaga țară, ne amintim cu încredere de revoluționarii maghiari și de marea luptă care a transformat națiunea maghiară într-o națiune modernă.

Această faptă uimitoare să fie astăzi farul nostru, să ne întărească credința că 175 de ani mai târziu putem, încă, să menținem speranța că este posibil și că merită să ne facem planuri, să trăim o viață liberă, bună și împlinită aici, acasă.

Iar Castelul Mikó să ne reamintească de faptul că cetățile trebuie protejate, deoarece ele ne oferă siguranță, în timp ce Sándor Petőfi, născut acum 200 de ani, să ne arate exemplul care a menținut vii spiritul și flacăra luptei pentru libertate.

Trăiască revoluționarii! Trăiască comunitatea noastră mereu luptătoare și iubitoare de libertate!