Astăzi comemorăm 13 eroi. Evocăm viețile și acțiunile celor 13 eroi care și-au dat viața pentru libertate în războiul de independență din 1848-49.

Dragii mei prieteni, dacă ne gândim bine la ceea ce s-a întâmplat atunci, metaforic vorbind, dar putem spune cu mult curaj că erou nu este un substantiv în sensul propriu, este, de fapt, definirea unei acțiuni în sine.  

Eroul este omul faptelor, acela care este capabil să se sacrifice pentru ceva mult mai presus decât el însuși. Și astfel devine erou prin acțiunile și prin faptele sale.

În percepția posterității, evenimentele Revoluției Pașoptiste au separat, în mod clar, faptele eroice de cele comune. Indiscutabil, martirii de la Arad au fost eroii remarcabili ai istoriei maghiare și universale și, tocmai prin acțiunile lor, prin ideile care au marcat faptele lor, au reușit să supraviețuiască 171 de ani în conștiința colectivă, în conștiința națiunii. Țelul lor poate fi explicat prin faptele, angajamentele și eroismul lor.

Ei și-au asumat în mod conștient și cu demnitate ideile lui Petőfi, de a muri, de a aduce sacrificii „pentru libertatea sacră a lumii”.

Cu prilejul comemorărilor obișnuim să evocăm strămoșii noștri glorioși și să  învățăm din faptele lor eroice, valabile astăzi și întotdeauna.

Am citit undeva că o comunitate care nu își prețuiește eroii și îi uită, nu va rezista în timp. Maghiarii din Transilvania își respectă eroii – iar martirii poate că nu au avut nicăieri un deziderat mai important precum aici, la Arad. Și poate că niciunde  soarta acestui deziderat nu a fost atât de încercată ca aici.

Am luptat și am câștigat dreptul de a ne aminti, de a-i comemora pe cei care au luptat. De asemenea, am luptat și pentru această statuie, care este o amintire demnă a luptei pentru independență și tot datorită acestei statui, am învățat că, indiferent dacă dorim sau nu, lupta devine un act cotidian pentru o comunitate etnică, națională care trăiește într-o minoritate numerică din această țară.

Nu este un act confortabil, dar este necesar!

Nu asta dorim în fiecare dimineață, dar știm că, dacă renunțăm la această luptă, identitatea noastră va fi în pericol.

Sarcina noastră este să împăcăm majoritatea cu ideea că acea comunitate alături de care conviețuiește - maghiarii din Transilvania în cazul nostru - cu o limbă și o cultură diferită, nu reprezintă niciun fel de amenințare pentru majoritate. Nu suntem un pericol, suntem o sursă de bogăție! Nu periclităm nimic, generăm valori!

Cu toate acestea, uneori avem senzația că, deși am reiterat aceste convingeri de sute, de mii de ori, uneori mai voalat, alteori cu voce tare, parcă ne întoarcem uneori în timp, la câte o perioadă din ultimii o sută de ani.

Uneori ne trezim că trebuie să dăm din nou explicații, că suntem aproape nevoiți să ne cerem scuze pentru că existăm, pentru că dorim să ne păstrăm limba maternă, cultura și tradițiile noastre. Uneori ne trezim că suntem supuși, din nou, la câte un test de loialitate.

Eroii Revoluției Pașoptiste au contribuit, simultan, la consolidarea identității națiunii și la reforme, au reprezentat dezvoltarea și modernizarea. Iar cele două  deziderate nu au fost niciodată în contradicție.

La fel cum este o greșeală să spunem astăzi că oricine își susține identitatea etnică, lingvistică, religioasă - este inamicul dezvoltării și modernizării.

Nu, dragii mei prieteni! Cele două aspecte nu se contrazic. Cele două aspecte se completează reciproc. De aceea noi dorim, în același timp, păstrarea identității și dezvoltării noastre lingvistice, etnice și culturale, modernizare și prosperitate. Pentru că numai un copac care are rădăcini adânci și solide poate avea un frunziș bogat și un trunchi puternic.

Libertatea nu a însemnat niciodată o stare latentă. Nici astăzi nu este așa. Nu este precum o casă pe care, odată ce o construim -  și dacă este bine construită - va fi acolo cu noi, în mod stabil, și cel mult va avea nevoie de reparații minore.

Libertatea nu este o stare de odihnă, zic eu. Pe de o parte, are nevoie de protecție constantă și, pe de altă parte, necesită reconfigurări și reconstrucții constante.

Toate generațiile trebuie să lupte pentru libertate și păstrarea libertății este o provocare majoră pentru toate generațiile. Și cea mai mare sarcină pentru fiecare generație este de a reconstrui, continuu, libertatea, atât în ​​viața individuală, cât și în cea a comunității.

Libertatea este încă amenințată în multe privințe și astăzi. Este supusă multor încercări.

Există, însă, ceva care nu depinde de noi, deși ne schimbă modul de viață și atitudinea noastră față de o altă persoană.

Nu putem opri o pandemie, dar putem avea grijă unii de ceilalți. Nu putem accepta ca o pandemie, în timp ce ne schimbă modul de viață, obiceiurile, să ne afecteze libertatea.

Și sunt lucruri care depind de noi. De exemplu, ce se întâmplă cu noi, dacă vom avea o reprezentare puternică maghiară și dacă aceasta va putea contribui la o stabilitate care va pune capăt incertitudinii din ultimii opt ani.

Eu spun că da, vom fi capabili de toate acestea. Cred în faptul că libertatea noastră, forța noastră, are întotdeauna un efect de echilibru în societatea românească.

Anul trecut, tot aici, am spus, „imaginați-vă că peste un deceniu va exista un monument în piața centrală din Târgu Mureș, care va aminti de Marșul Negru”.

Acum 30 de ani, în decembrie 1989, libertatea a început pentru noi toți, români, maghiari și alte comunități, în același timp. Dar câteva luni mai târziu, în martie 1990, noi, maghiarii, a trebuit să ne confruntăm cu o provocare care ne-a dus înapoi, poate chiar ne-a dat un sentiment de nesiguranță și a provocat temeri cu privire la viața noastră liberă, care începea în acel moment.

Și am mai spus ceva în urmă cu un an, și anume: „Ne putem imagina ca peste câțiva ani să avem o statuie în piața centrală din Târgu Mureș, amintindu-ne de Marșul Negru? Nu sunt sigur că astăzi, dar va veni vremea când vom ridica un monument și pentru asta. ”

Astăzi, un an mai târziu, pot spune că am făcut primul pas. Am repornit timpul în Târgu Mureș, timpul Târgumureșean. Am creat ocazia ca orașul să ne aparțină tuturor, astfel încât să devină un oraș al cooperării și dezvoltării, nu al dezintegrării. Sunt optimist!

Vorba spune că cine vrea să devină politician trebuie să fie și optimist. Să fie  încrezător că poate face ca lucrurile să meargă mai bine. Cine crede în faptul că îți poți reveni. Cine crede că o construcție nu este doar posibilă, este și necesară.

Dacă ne uităm de aici, de la  Statuia Libertății din Arad, la Târgu Mureș, aflat la 350 de kilometri depărtare, avem motive să fim optimiști, avem motive să sperăm! Avem motive să credem că libertatea poate fi redobândită pentru noi, unii pentru alții și niciodată împotriva noastră.

Iar astăzi, când privim spre viitor, dar ne amintim de eroii libertății, avem motive întemeiate să credem nu doar că putem sta pe picioarele noastre, să construim, dar și să oferim un bun exemplu pentru majoritate și să-i convingem că, împreună cu maghiarii, împreună cu maghiarii care trăiesc în siguranță aici, împreună cu puternica comunitate maghiară, această țară va fi și mai prosperă și mai bogată!

Vă mulțumesc!