UDMR: Am fost prima formațiune care a cerut plafonarea prețurilor la energie. Parlamentul a decis: statul va compensa și va plafona prețurile la energie.
„Încă din iulie am spus că trebuie să protejăm consumatorii de creșterea galopantă a prețurilor la energie, iar cea mai bună modalitate de a face acest lucru este să plafonăm și să compensăm prețurile la energie. În timp ce alții au căutat să se eschiveze de la această problemă, UDMR a venit cu soluții și a perseverat în propunerile sale, care acum au fost adoptate de Parlament. Am spus și repet: nimeni nu trebuie să ajungă în situația în care la iarnă nu își va putea plăti facturile la utilități. Nu vor exista astfel de situații!” - a subliniat președintele UDMR, Kelemen Hunor, după ce plenul Camerei Deputaților a votat, în calitate de for decizional, legea care rezolvă problema creșterii necontrolate a prețurilor la energie, în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.
Președintele Uniunii a subliniat că, astăzi, în sfârșit, a fost luată o decizie prin care oamenii sunt sprijiniți în mod real, fără niciun fel de pretexte. Totodată, în noul act normativ se vorbește și despre sprijinul pentru IMM-uri, care, de asemenea, este propunerea UDMR în proiectul de lege. „Nu putem permite să apară nici acele situații în care o afacere trebuie închisă din cauza creșterii exagerate a prețurilor la energie”, a adăugat președintele Kelemen Hunor.
Bende Sándor, președintele Comisiei pentru Industrie din Camera Deputaților, a detaliat conținutul legii subliniind faptul că ”plafonarea prețului la energie înseamnă stabilirea prin lege a valorii unitare a energiei electrice și a gazelor naturale. Astfel, furnizorii de servicii nu pot furniza energie electrică cu mai mult de 1 leu/kWh, iar în cazul gazelor naturale, prețul a 1000 kWh nu poate depăși 250 de lei, în următoarele 5 luni. Totodată, am introdus și o valoare medie de consum care este mult mai mare decât consumul pentru un apartament cu 3-4 camere. Astfel, dacă într-o gospodărie, consumul nu depășește în 5 luni 1650 kWh în cazul energiei electrice și 1100 metri cubi, în cazul gazelor naturale, consumatorii vor primi compensații suplimentare.
În cazul energiei electrice, prețul kilowatului scade cu 0,29 lei/ kWh, iar în cazul gazelor naturale cu 33%. De exemplu, dacă la un apartament cu 3 camere consumul este de 150 kWh într-o lună, valoarea facturii de energie electrică este de 150 lei, din care scădem compensația de 0,29 lei pe kilowatt, factura se va reduce cu 43,5 lei. Astfel, valoarea finală de achitat va fi de 106,5 lei.
În cazul gazelor naturale, tot pentru un apartament cu 3-4 camere, cei 1,59 MWh (150 metri cubi) consumați lunar vor costa 207,5 lei/MWh la preț unitar cu compensația acordată de stat. Astfel, factura de achitat va fi de 329,25 lei, care în lipsa noilor prevederi legale ar ajunge chiar și până la 500-600 lei.”
Președintele Comisiei pentru Industrie a subliniat că facturile vor include deja valorile compensate, deci consumatorii casnici nu vor fi împovărați cu alte demersuri administrative.
Deputatul UDMR, Bende Sándor, a mai spus că în lege a fost inclus și sprijinul pentru IMM-uri. Potrivit lui Bende Sándor, TVA-ul la energie electrică a fost redus de la 19% la 5%, iar IMM-urile nu trebuie să achite nici taxa pentru tariful certificatelor verzi sau contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență. La fel s-a întâmplat și în cazul gazelor naturale, TVA-ul a fost redus la 5%, dar IMM-urile sunt scutite și în acest caz de la plata altor taxe suplimentare.