UDMR: Într-o săptămână, s-au strâns peste 291.000 de lei pentru a sprijini Praidul și județul Covasna

UDMR: Într-o săptămână, s-au strâns peste 291.000 de lei pentru a sprijini Praidul și județul Covasna

Într-o săptămână s-au adunat 291.273 de lei prin donațiile și concertele caritabile sprijinite și promovate de UDMR. Fondurile colectate vor fi folosite pentru sprijinirea familiilor din Praid, repornirea turismului local și ajutorarea celor afectați de inundațiile recente din județul Covasna.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, le mulțumește tuturor celor care au contribuit și face un apel la solidaritate continuă: ”Cine are posibilitatea, să continue să ajute!”

”Într-un timp foarte scurt, maghiarii din țară și foarte mulți prieteni români au dat dovadă de o solidaritate exemplară, oameni de cultură – scriitori, muzicieni, actori – și instituții culturale importante sau festivaluri, precum TIFF sau Opera Națională din București, susțin inițiativa Ajută Praidul! Este un sprijin important, pentru că, astfel, mesajul nostru ajunge la cât mai mulți oameni”, a declarat Kelemen Hunor.

Campania continuă cu și mai multă forță, iar Kelemen Hunor îi încurajează pe toți — persoane, instituții, festivaluri — să se alăture în număr cât mai mare. Doar așa putem amplifica rezultatele de până acum și putem oferi sprijinul necesar fiecărei familii afectate, dar și sectorului turistic.

Platforma ajutapraidul.ro a fost lansată de UDMR în urmă cu o săptămână pentru a oferi o modalitate rapidă și simplă de sprijinire a inițiativelor locale de strângere de fonduri.

UDMR participă exclusiv la organizarea campaniei și nu colectează și nu stochează datele donatorilor.

pe aceeași temă

Hírlevél