Borbély László: Nu trebuie să divizăm reprezentarea politică unitară

Borbély László: Nu trebuie să divizăm reprezentarea politică unitară

Borbély László, vicepreşedintele politic al UDMR a afirmat în discursul său, că nu e deloc întâmplător faptul că cele mai multe aprecieri  în sală le-au primit conducatorii Grupului Școlar Téglás Gábor din Deva, acest fapt fiind un semn că trebuie să se acorde o mai mare atenţie nevoilor, problemelor si posibilitaţilor maghiarilor din diaspora internă.

Nu e întâmplător că cea mai importantă tematică a CRU este politica diasporei interne, deoarece e în interesul întregii maghiarimi ardelene să acorde atenţie problemelor specifice acelor zone ce se desprind de aceasta comunitate, găsind totodată soluţii pentru împiedicarea procesului de asimilare din aceste zone.

Vicepreşedintele politic Borbély László a mai afirmat că, după părerea sa, nu ar fi voie să expunem comunitatea maghiară din Ardeal pericolului fărâmiţării reprezentării politice, deoarece dacă nu suntem în majoritate, atunci, conform unor principii matematice simple, alţii vor lua decizii în locul nostru. ”Să fim atenţi la ce se întâmplă în Târgu Mureş. Nu trebuie să cedăm poziţiile pentru care am luptat. Tocmai de aceea e trist ceea ce s-a întâmplat la Facultatea de Artă Teatrală, unde am avut posibilitatea de a alege pentru următorii 4 ani un rector capabil şi bine pregătit. Din păcate nu s-a întâmplat aşa. Dreptul nostru la autodeterminare este dat în primul rând de faptul că avem posibilitatea să intervenim direct în probleme care ne privesc. Dar pentru asta avem nevoie de unitate și solidaritate”, a spus Borbely.

Tot el a mai atras atenţia şi asupra faptului că şi în 2011, ca în fiecare an, a fost publicat un document care centralizează realizările UDMR în cadrul guvernării. „Aceasta este publicaţia ce reflectă munca noastră, care şi anul acesta conţine foarte multe realizări. Dacă facem o analiză a realizărilor din 2011 şi a celor din anii 2009 şi 2010 vom constata cât de mult a însemnat participarea la guvernare a UDMR, în cât de multe domenii am reușit să obţinem diferite facilităţi pentru comunitatea maghiară. Am convingerea că fără munca asiduă depusă de colegii care muncesc în instituţiile guvernamentale nu am avea o lege a învăţământului avantajoasă pentru maghiarime, nu am avea reţele de apă şi canalizare în nenumărate localităţi maghiare, nu ar fi modernizate cele 12 drumuri naţionale care străbat Ținutul Secuiesc şi multe altele(...)Nu putem face abstracţie de ce se întâmplă în jurul nostru, trebuie să luăm măsuri nepopulare, decizii grele, dar sunt convins că rolul asumat de UDMR la guvernare va cântări pozitiv în balanţa finală”, a concis vicepreședintele politic al UDMR.

Comunicarea politică are două reguli simple: mesaje scurte şi clare şi mesaje repatate – a afirmat Kovács Péter în alocuţiunea sa rostită la CRU. „Tőkés László a făcut tot posibilul să rămână vicepreşedintele Parlamentului European. Tőkés László a fost informat de către delegaţiile PE maghiară, germană şi română că nu este sprijinit în acest demers. Tőkés László nu şi-a asumat o nouă candidatură pentru acest post pentru că a ştiut că nu va trece de vot” –  a rostit Secretarul General al UDMR.

La toate acestea, Kelemen Hunor a mai completat spunând că la momentul respectiv UDMR a sprijinit alegerea lui Tőkés László în funcția de vicepreşedinte al Parlamentului European, iar faptul că de data aceasta nu şi-a mai lansat candidatura este în detrimentul UDMR şi totodată constituie şi un calificativ al muncii lui Tőkés László.

pe aceeași temă

Hírlevél