Comunicat

Comunicat

Uniunea Democrată Maghiară din România își exprimă îngrijorarea față de poziția CSM în privința proiecului de autonomie al Ținutului Secuiesc. CSM, în calitatea sa de garant al independenței justiției, și-a depășit atribuțiile constituționale, exprimându-și un punct de vedere politic, într-un subiect politic, cu privire la un proiect de lege apărut în presă. CSM nu are voie să se comporte ca un actor politic.

Poziția CSM încalcă grav libertatea presei și libertatea de exprimare, principiile fundamentale ale statului de drept, și principiile separării puterii. Astfel, în nenumăratele decizii asupra libertăţii de exprimare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că acest drept „acoperă nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate inofensive, dar şi acele care şochează sau deranjează. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei, spiritului deschis, fără de care nu există societate democratică,, (CEDO, Lingens c. Austriei, nr. 9815/82, hotărârea din 08.07.1986).

 

„Libertatea de exprimare este preţioasă pentru orice persoană dar în mod deosebit are un caracter indispensabil pentru persoanele alese în funcţii de demnitate publică, pentru partidele politice şi pentru membrii acestora, deoarece ei reprezintă pe cei care le dau votul, răspund preocupărilor acestora şi le apără interesele“ (Incal v. Turkey par. 46, a se vedea Corneliu Bârsan, Convenţia Europeană a drepturilor omului, comentată şi adnotată, vol. I, pag. 750, pct. 66).

 

„Una din principalele caracteristici ale democraţiei constă în posibilitatea pe care ea o oferă de a rezolva prin dialog, fără a se recurge la violenţă, problemele pe care le are de soluţionat un stat, chiar şi atunci când acestea sunt extrem de dificile sau stânjenitoare, iar democraţia se „hrăneşte” din libertatea de exprimare” (ibidem, pct. 66).

 

Calificarea de către CSM a dezbaterii publice a unui subiect de interes public ca fiind un „potențial de afectare a independenței și prestigiului justiției și o agresiune la principiile statului de drept„ constituie o gravă ingerință și încălcare a dreptului la libertatea de exprimare și a libertății presei.

 

UDMR solicită public prezentarea de către CSM a unui raport (pe anul 2013 și pe cel în curs) în privința aplicării efective a prevederilor constituționale în domeniul utilizării limbii materne în justiție: numărul cazurilor în care s-a utilizat limba maternă – maghiară - (în cazurile civile, administrative și penale), strategia CSM în privința asigurării utilizării limbii materne în justiție, resursele umane și materiale alocate de CSM în acest sens și demersurile realizate de CSM pentru promovarea în rândul comunități minoritare etnice a utilizării limbrii materne în justiție.

 

Kelemen Hunor, candidatul UDMR la alegerile prezidentiale

pe aceeași temă

Hírlevél