Comunicat de presă - Frunda György
Marţi, 4 septembrie a.c., în cadrul reuniunii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care a avut loc la Paris, senatorul Gyorgy Frunda, membru al Delegaţiei române la APCE, a prezentat, împreună cu parlamentarul elveţian Andreas Gross, raportul de monitorizare privind îndeplinirea obligaţiilor şi angajamentelor Federaţiei Ruse faţă de Consiliul Europei.
În urma unei dezbateri animate, care a durat aproximativ 4 ore, având în vedere numărul ridicat de amendamente depuse, membrii comisiei au aprobat cu o largă majoritate – inclusiv a reprezentanţilor delegaţiilor rusă şi georgiană - proiectul de rezoluţie a raportului, forma adoptată în comisie urmând a fi dezbătută şi supusă la vot în data de 4 octombrie a.c., pe parcursul celei de-a 4-a părţi a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 1-5 octombrie a.c.).
Proiectul de rezoluţie adoptat cuprinde concluziile monitorizării Federaţiei Ruse din ultimii 7 ani, demers al APCE, şi implicit al celor doi co-raportori, care poate fi catalogat drept un succes, ţinând cont de schimbările pozitive înregistrate în ultima perioadă în dialogul cu autorităţile de la Moscova, precum amendarea legii privind organizarea şi funcţionarea partidelor politice, a Codului electoral, a legislaţiei penitenciarelor şi reintroducerea alegerii directe a guvernatorilor.
Printre aspectele care încă îngrijorează opinia internaţională se numără: scoaterea în ilegalitate a Partidului Republican în 2007, încălcarea constantă a libertăţii de întrunire prin neautorizarea demonstraţiilor paşnice, refuzul de a înregistra anumite formaţiuni politice, instituirea unor condiţii restrictive pentru exercitarea libertăţii presei, hărţuirea unora dintre reprezentanţii opoziţiei şi nepedepsirea vinovaţilor de moartea jurnalistelor Anna Politkovskaia şi Natalia Estemirova.
Comisia înaintează autorităţilor ruse o listă cu măsurile ce trebuie întreprinse şi propune plenului APCE continuarea procedurii de monitorizare a Federaţiei Ruse până în momentul în care vor exista dovezi substanţiale privind respectarea consecventă a drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept.