Discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor, candidatul Uniunii la Președinție, susținut azi la ARAD, cu prilejul participării la ceremonia de comemorare și depunere de coroane la Statuia Libertății. 

”Fiecare generație are propriul ei rost.

Rostul generației mele nu este acela de a fi neapărat de dreapta sau de stânga. Nu este sarcina noastră de ne alătura vreunei ideologii ce include mereu în sine ideea exclusivității.

Generația mea, generația noastră, are un rol mult mai important, de fapt – de ce să nu formulăm astfel – are o altă responsabilitate, o misiune!

Sarcina noastră este de a soluționa relația dintre majoritate și minoritate, iar aceasta nu poate fi o problemă de ideologie, nu poate fi nici responsabilitatea exclusivă a stângii sau a dreptei. 

Trebuie să înțelegem și să interpretăm corect lumea din jurul nostru și locul nostru în această lume, trebuie să găsim o cale, iar acolo unde nu există încă drumuri bătătorite, este sarcina noastră de a croi un nou drum. Trebuie să ținem unită societatea maghiară din România, deoarece fiecare maghiar contează.

Se împlinesc 25 de ani de când am lăsat în urma noastră dictatura comunistă și 10 ani de când această statuie se află din nou aici, în piața centrală.

Comunismul a încercat nu doar să elimine toate aspectele libertății, ci a vrut să obțină o asimilare totală:  dispariția tuturor valorilor care nu erau românești, eradicarea totală a minorităților naționale. Germanii și evreii au fost vânduți, iar restul minorităților, îndeosebi cele 2 milioane de maghiari, au fost destinați asimilării de către dictatura  ceaușistă.

Comunismul pare, deja, o amintire îndepărtată, azi suntem preocupați de protejarea și întărirea instituțiilor statului de drept, azi suntem membrii celei mai puternice alianțe militare, azi aparținem deja Uniunii Europene și, deși avem unele motive de nemulțumire, trebuie să recunoaștem, totodată, că am atins majoritatea marilor obiective propuse în urmă cu 25 de ani.   

Da, însă există o moștenire gravă a comunismului de care încă nu ne putem elibera. Este vorba de prejudecățile și stereotipurile care își pun amprenta pe relația dintre români și maghiari, pe relația dintre majoritate și minoritate!

Este vorba de modele de gândire provenite din trecut, care nu fac decât să distrugă încrederea - cea mai importantă legătură de la nivelul societății. Sau nici măcar nu permite formarea acesteia.

Voi, dragi prieteni români, alături de care trăim și muncim în această țară, cu care împărțim binele și răul deopotrivă, vă temeți de faptul că maghiarii, adică noi, vrem să vă luăm o parte a acestei țări. Vă temeți, pentru că aceasta vi s-a spus, aceasta aţi învățat în trecut, această idee ați moștenit-o. 

Iar noi credem despre voi că vreți să ne privați de identitatea noastră națională, că scopul vostru este de a ne înstrăina de limba, cultura și credința noastră – echivalentul rostului de a fi  pentru orice națiune.

Dragi prieteni, trebuie să ne așezăm la masa discuțiilor și să vorbim deschis despre această problemă spinoasă. Iar dacă este necesar, atunci trebuie să ne așezăm de mai multe ori la aceeași masă până când vom reuși să desființăm bastioanele prejudecății.

Trebuie să finalizăm această muncă grea, pentru că România va reuși să fie puternică doar dacă va renunța la această moștenire dificilă a comunismului, dacă vom reuși să soluționăm satisfăcător relația dintre majoritate și minoritate. Avem nevoie de un acord interetnic, care să fie un pilon important al încrederii reciproce.

Nu cred că mă înșel spunând că noi toți vrem să trăim într-o țară puternică. Într-o țară care își respectă cetățenii fără a-i considera supușii statului, o țară care garantează creșterea prosperității și îi sprijină pe cei nevoiași, acordându-le o mână de ajutor, o țară care oferă siguranță și un viitor previzibil, servicii de sănătate corecte și educație adecvată pentru formarea unui tineret competitiv. La fel de firesc este și faptul că ne dorim o țară care asigură minorităților naționale garanții instituționale necesare păstrării identității.

Oricine dintre dumneavoastră s-ar putea întreba, de ce aici și acum, când ne-am adunat să comemorăm în vecinătatea statuii libertății, vă vorbesc despre prezent și mai ales, despre viitor.

Cinstim, azi, memoria a 13 generali, care au plătit cu viața pentru rolul asumat în lupta pentru independența maghiară. Evocăm, astfel, o epocă a absolutismului, când o viață de om valora mai puțin decât aroganța puterii și setea  de  dominanță.

Comemorăm dragostea arzătoare pentru libertate, pe care fiecare om și fiecare națiune o simte fără încetare,  ea poate fi suprimată doar o vreme, pe termen scurt, ea fiind asemenea unui pârâu subteran: mai devreme sau mai târziu, cu siguranță izbucnește la suprafață. 

Comemorăm, de asemenea, dragi prieteni, faptul că dragostea de libertate nu are naționalitate, un exemplu perfect în acest sens fiind cel al martirilor din Arad, a căror origine etnică era atât de diversă și totuși a existat ceva care să îi țină uniți: o sete de nestins pentru libertate.

Comemorăm trecutul dar trăim în prezent și planificăm viitorul.  Încercăm să formulăm corect învățămintele evenimentelor din trecut, să înțelegem ce a condus în urmă cu 166 de ani la lupta maghiarilor pentru libertate și de ce a trebuit - acum 165 de ani -  să fie condamnați la moarte prin împușcare și spânzurare, liderii luptei pentru libertate. Și trebuie să înțelegem, totodată, dacă suprimarea luptei pentru libertate a soluționat vreuna din problemele severe ale perioadei, dacă a avut sau nu vreun rost în cele din urmă. 

În acest an, comemorăm nu doar 165 de ani de la moartea martirilor de la Arad, ci și 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial. Trebuie să observăm că orice tentativă de dominare asupra unui popor, a unei națiuni a condus la eșecuri, dezbinări și, de multe ori, la războaie sângeroase. Așa s-a întâmplat în secolul al 19-lea, dar la fel s-a petrecut și în secolul trecut, și la fel se întâmplă și azi. Problemele nerezolvate privitoare la minoritățile naționale, lipsa gestionării relațiilor interetnice a condus, de-a lungul istoriei, la nenumărate sacrificii de vieți omenești.

Incapacitatea marilor puteri, imperii și a conducătorilor acestora,  de a recunoaște forța dorinței de libertate a oamenilor și comunităților, au aruncat milioane de oameni în războaie lipsite de sens.

Majoritatea națiunilor europene au conștientizat faptul că o condiție primordială pentru pace, prosperitate și siguranță este soluționarea relației dintre majoritate și minoritate. Popoarele acestui continent au plătit un preț imens pentru o asemenea învățătură. Au recunoscut și știu că o majoritate este întotdeauna responsabilă pentru soarta minorității cu care trăiește pe același teritoriu. Iar soluțiile găsite, începând cu italienii din Tirolul de Sud și până la Suedia și Finlanda, sunt favorabile minorităților naționale și lingvistice. Trebuie să ne străduim și noi spre același țel! Noi ne-am propus același obiectiv!

Această statuie, această creație artistică, a fost, timp de decenii întregi,  un subiect de teamă pentru unii. Mai întâi am eliberat statuia din prizonieratul aflat în subsolul cetății după care, urmând calea discuțiilor și negocierii, am reușit să o reașezăm aici, în centrul pieței publice. În jurul Hungariei – personajului principal al grupului statuar, se află figurile alegorice ale deșteptării libertății, ale spiritului de luptă și de sacrificiu, dar și a războinicului aflat în pragul morții. În partea opusă a Parcului Reconcilierii se află statuia luptătorilor români pentru libertate.  Deși poate fi interpretată și ca o confruntare, dar nu este, nu o astfel de imagine ne este sugerată, ci mai degrabă un simbol al dialogului – atât de necesar în zilele noastre. Necesitatea acelui dialog sincer și lipsit de tabuuri, care trebuie să conducă la a înceta să mai vedem dușmani ascunși unii în alții, și să ne considerăm reciproc parteneri deschiși și capabili de colaborare, să ne considerăm unii pe alții o comunitate, pe care, deși trecutul de multe ori i-a învrăjbit, suntem totuși capabili de a trage concluziile corecte din evenimentele istoriei, iar din prezent să privim împreună,  planificând un viitor comun.

Amintirea celor 13 martiri să fie binecuvântată, iar mesajul lor să dăinuiască!

Arad, 6 octombrie 2014