FAPTE,  NU DOAR VORBE! - La Brașov a fost celebrată, pentru a doua oară, Ziua Diasporei Maghiare Interne

FAPTE, NU DOAR VORBE! - La Brașov a fost celebrată, pentru a doua oară, Ziua Diasporei Maghiare Interne

La 15 noiembrie, ziua de naștere a principelui Bethlen Gábor,  în organizarea  organizației județene UDMR și a Secretariatului General al UDMR a avut loc cea de a doua ediție a Zilei Diasporei Maghiare Interne. Festivitățile de la Brașov au început cu amplasarea unei plăci memoriale pe casa în care s-a născut poetul Áprily Lajos, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nașterea acestuia. În fața casei Áprily Lajos, Președintele Uniunii, Kelemen Hunor, l-a elogiat pe poetul nostru.

„Poet, organizator al vieții literare și personalitate a vieții publice,  Áprily Lajos a continuat cele mai bune tradiții transilvane,  reușind să obțină ca literatura maghiară din Transilvania să își descopere fața europeană. El a reprezentat valorile europene atunci când, între cele două războaie mondiale,  multă lume își pierduse busola. Prin această placă memorială, ne îndeplinim o datorie. Noi, maghiarii acestui început de secol al XXI-lea, nu îngăduim ca spiritualitatea lui Áprily Lajos și amintirea sa să dispară din conștiința publică” – a spus președintele UDMR.

„Trebuie să acționăm!”  Cu aceste cuvinte și-a început Kelemen Hunor, președintele Uniunii, discursul rostit la conferința organizată cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare Interne. Președintele UDMR a făcut cunoscut că Uniunea regândește, aduce la zi, programele ținând de problematica diasporei interne, programe care au fost pornite la începutul anilor 1990.

„În ultimii 23 de ani, UDMR-ul a avut succese, dar și eșecuri. Noi încercăm să consolidăm rezultatele pe care le-am obținut,  iar greșelile încercăm să le îndreptăm. Colegiile înființate în anii ’90,  rețeaua Casa Maghiară,  contribuția la cheltuielile de transport ale pedagogilor maghiari sunt programe care au funcționat cu succes în ultimele două decenii.  Noi trebuie să găsim însă răspunsuri la noile provocări, trebuie să regândim politica Uniunii în domeniul Diasporei Interne. Luând în considerare faptul că autoritățile noastre locale din Secuime s-au întărit,  sunt capabile să aibă grijă de comunitate, trebuie să ne regândim și politica de sprijin, trebuie să sprijinim cu sume mai mari comunitățile noastre din diaspora internă.  Este adevărat și astăzi:  clădind acolo unde ai tăi trăiesc în împrăștiere,  salvezi casa natală” – a subliniat președintele UDMR. El a scos în evidență una din marile realizări ale ultimilor doi ani, programul Secuimea și Diaspora Internă, interconectate,  pe care l-a numit „una dintre poveștile de succes” ale UDMR, pentru că unitatea, solidaritatea maghiarilor din Transilvania se întărește prin legăturile personale.

„Trebuie să pornim noi programe de construcție comunitară, al căror succes să îl asigurăm prin munca noastră comună, prin răspunderea noastră comună și crezând într-un viitor mai bun” -  și-a încheiat alocuțiunea inaugurală Kelemen Hunor.

În salutul său, președintele Organizației Județene Brașov a UDMR, Kovács Attila,  a subliniat următoarele: „Fiecare zi ar trebui să fie Ziua Diasporei Interne, pentru că sărbătorile sunt importante, ele fac mai suportabilă existența maghiarilor din diaspora internă,  dar noi în zilele lucrătoare trebuie să ne ridicăm cu adevărat la înălțimea datoriei noastre de a avea școli maghiare, de a ne putea sprijini Bisericile, organizațiile civice și culturale, comunitatea maghiară.  Zilele maghiarimii din diaspora internă vorbesc despre a rezista, a rămâne în picioare. Pentru a reuși acest lucru, este nevoie de reprezentare politică”. În continuare,  Kovács Attila a subliniat că „pentru diaspora internă, adevăratul recensământ va avea loc pe 9 decembrie. De procentajul prezenței noastre la vot va depinde dacă vom avea sau nu reprezentare în Parlament. Atunci se va dovedi dacă diaspora internă contează sau nu la nivelul reprezentării la nivelul întregii țări”.

Alocuțiunea finală a conferinței a aparținut europarlamentarului Winkler Gyula. El a scos în relief caracterul creator de tradiție al evenimentului, care oferă un prilej de a trage linie pentru a face bilanțul ultimului an și pentru a planifica împreună perioada următoare.

„Suntem cu toții muncitorii unei diaspore interne vii. Vorbim despre viitorul diasporei interne, pentru că noi nu dorim să fim cronicarii unei comunități muribunde,  ci constructorii permanenței comunităților maghiare din diaspora internă” – a spus el.

Programul conferinței s-a încheiat cu un spectacol de gală, la Centrul Cultural REDUT.  

pe aceeași temă

Hírlevél