Guvernarea este pentru oameni, pentru comunitate. Kelemen Hunor s-a întâlnit, la Cozmeni, cu primarii din Secuime Fotó: Foto: Mihály László

Guvernarea este pentru oameni, pentru comunitate. Kelemen Hunor s-a întâlnit, la Cozmeni, cu primarii din Secuime

„Aproape 70 de localități din Ținutul Secuiesc primesc ajutor din partea Guvernului pentru noi investiții sau pentru terminarea lucrărilor începute. Contribuim în mod tangibil la planificarea viitorului și la îmbunătățirea calității vieții. Guvernarea este pentru oameni, pentru comunitate, aceasta este sarcina UDMR”, a spusKelemen Hunor, președintele Uniunii, viceprim-ministru, la Cozmeni, județul Harghita, la reuniunea în cadrul căreia i-a informat pe președinții consiliilor județene Harghita și Covasna și pe primarii din cele două județe în legătură cu noile alocații bugetare pentru dezvoltare.

Localitățile vor primi fonduri pentru modernizarea unor școli, grădinițe, drumuri, rețele de alimentare cu apă și rețele de canalizare, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, coordonat de Guvern, atât pentru începerea de noi lucrări, cât și pentru terminarea unor lucrări în derulare.

 

Kelemen Hunor le-a spus, de asemenea, primarilor că acest ajutor nu reprezintă decât de o parte a fondurilor de dezvoltare locală guvernamentale care vor fi alocate prin buget Ținutului Secuiesc în cursul acestei toamne. După o perioadă dificilă pentru Guvern, la sfârșitul lui septembrie, este așteptată o rectificare bugetară, în cadrul căreia și alte localități vor putea primi fonduri de dezvoltare.

 

„Prin faptul că în localitățile Ținutului Secuiesc continuă munca, planificarea viitorului, am dovedit că acestei regiuni trebuie să i se acorde atenție din partea politicului, trebuie să sprijinim localitățile noastre cu fonduri guvernamentale. Mulțumită acestor investiții, viața noastră va fi mai ușoară, se vor îmbunătăți condițiile în care trăiesc oamenii, familiile”, a declarat Kelemen Hunor în legătură cu semnificația acestor noi fonduri de dezvoltare.

 

La întâlnirea de la Cozmeni a participat și Korodi Attila, ministrul Mediului, care a vorbit despre posibilitățile de finanțare ale unor proiecte de infrastructură, iar Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, și Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna, au prezentat proiectele de modernizare ale localităților care au primit fonduri.

pe aceeași temă

Hírlevél