Ilyés Gyula: Noua lege a achizițiilor va accelera ritmul de execuție a lucrărilor publice Fotó: www.szatmar.ro

Ilyés Gyula: Noua lege a achizițiilor va accelera ritmul de execuție a lucrărilor publice

„În timp ce actuala lege privind achizițiile publice reglementează prin intermediul unui singur act normativ procedurile de achiziții publice, concesiunile, contractele sectoriale, precum și procedurile de  contestații, noul pachet de legi a achizițiilor publice separă aceste proceduri în patru proiecte de lege individuale, facilitând, astfel, implementarea acestora. Ar fi important ca cele patru acte normative să intre simultan în vigoare, altminteri, odată cu anularea vechii reglementări, se va crea un vid legislativ care pentru o perioadă de timp poate obstrucționa sau întârzia serios, demararea unor achiziții publice”, a afirmat Ilyés Gyula, vicepreședinte executiv pentru administrații publice locale al UDMR, referitor la noul pachet de inițiative legislative a achizițiilor publice. 

În declarația sa de marți, 23 februarie, politicianul UDMR și-a exprimat speranța că prevederile ce urmează a fi cuprinse în normele metodologice din hotărârea de Guvern, vor scurta și simplifica procedura de achiziții publice, accelerând, totodată, și durata de execuție a lucrărilor publice.

Dispozițiile proiectului de lege sunt aplicabile doar în cazul achizițiilor care depășesc un anumit prag valoric, însă achizițiile administrațiilor publice locale, în cea mai mare parte, sunt sub  această valoare.

De fapt, detaliile noului proiect de lege nu sunt semnificative din perspectiva administrațiilor locale, cel mult la nivel de principii, deoarece toate aspectele importante privind procedurile vor fi reglementate, ulterior, printr-o hotărâre de Guvern”, a explicat vicepreședintele executiv UDMR. El a mai adăugat că, în metodologia de aplicare a legii, vor fi reglementate procedurile care urmează a fi apoi aprobate prin HG: mai exact, 80-100 la sută din achizițiile publice ale administrațiilor și instituțiilor publice locale vor fi derulate în conformitate cu metodologia din norme, nu cele din lege, inclusiv cele provenite din finanțări europene, a căror valoare nu depășește 5.186.000 euro, iar acest aspect va putea determina pentru procedurile de achiziții  viitoare mai puțin stabilă și siguranță.

Întrebarea cea mai importantă în cazul administrațiilor publice locale este dacă pot fi reglementate, prin norme metodologice de aplicare a legii, acele situații care, de altfel, nu sunt acoperite de respectiva lege?”, a spus Ilyés Gyula.

Referindu-se la aspectele pozitive ale pachetului de inițiative, vicepreședintele executiv al UDMR a declarat: ”O noutate semnificativă ar putea fi faptul că anumite criterii, precum cel mai bun preț - cea mai bună calitate, vor trebui luate în considerare, în evaluarea ofertelor participante la licitații, deși aceasta nu exclude posibilitatea alegerii, în cele din urmă, a societății comerciale care oferă servicii la cel mai mic preț”. 

De asemenea, proiectul de lege va oferi posibilitatea ca două sau mai multe administrații publice locale să se asocieze în vederea unei achiziții publice comune, include prevederi referitoare la formarea specialiștilor, recunoașterea ca profesie, elimină din categoria achizițiilor publice contractele atribuite instituțiilor publice sau societăților de interes public”, a concluzionat Ilyés Gyula.

pe aceeași temă

Hírlevél