LUARE DE POZIȚIE

LUARE DE POZIȚIE

Contestațiile depuse de PNL, USR și PMP  la Curtea Constituțională reprezintă o atitudine ostilă la adresa minorităților!

Este de neînțeles schimbarea bruscă de atitudine și inconsecvența formațiunilor politice PNL, USR și PMP: după ce la 11 aprilie deputații acestor partide au susținut în Parlament proiectul de lege privind extinderea drepturilor de folosire a limbii materne în instituțiile medicale și în cele care prestează servicii sociale, ulterior au atacat la Curtea Constituțională inițiativa legislativă.

O astfel de atitudine demonstrează, din nefericire, că aceste partide nu dau dovadă de deschidere și respect  pentru minoritățile naționale, deși se folosesc adesea de acești termeni în retorica pe care o adoptă în aparițiile publice. Mai mult, fostul președinte al PNL, actualul președinte al țării, a numit România un adevărat model de urmat în privința protecției minorităților naționale.

Este regretabil faptul că PNL şi PMP se întorc împotriva aceleiași familii europene din care fac parte, deoarece, printre principiile și valorile Partidului Popular European, protecția minorităților reprezintă o prioritate majoră.

UDMR consideră că, în cazul în care aceste formațiuni politice nu ne pot susține, cel puțin să nu împiedice prin argumente false activitatea, eforturile noastre în domeniul protecției minorității maghiare. În documentul înaintat Curții Constituționale, semnat de 124 de deputați, aceștia afirmă că proiectul de lege inițiat de UDMR nu asigură egalitatea tuturor membrilor societății în fața legii.

Obiecțiile constituționale depuse de PNL, USR și PMP sunt, în mod clar, anti-minoritare!

Kelemen Hunor,

Președinte UDMR

pe aceeași temă

Hírlevél