Molnár Zsolt: Pentru reglementarea furnizării serviciilor sociale este nevoie de o lege cadru
„Pentru a facilita funcționarea organizațiilor implicate în activitatea socială am elaborat două proiecte de modificare legislativă, care au fost înregistrate miercuri în Parlament. În acest domeniu, România are nevoie de o lege cadru, care să armonizeze legile aflate acum în vigoare, respectiv să elimine contradicțiile legislative. Actuala modalitate de permanentă completare și modificare a legilor, respectiv imprevizibilitatea sistemului de finanțare nu garantează siguranță și soluții pe termen lung, paralizând activitatea organizațiilor non-guvernamentale furnizoare de servicii sociale”, a declarat Molnár Zsolt despre proiectele de inițiate de UDMR și elaborate în urma consultărilor cu organizațiilor non-guvernamentale furnizoare de servicii sociale. Propunerile de modificare au fost susținute de grupurile UDMR din Senat și Camera Deputaților.
„În luna februarie a acestui an, UDMR a adoptat o hotărâre în vederea sprijinirii organizațiilor non-guvernamentale furnizoare de servicii sociale, iar, între timp, am efectuat și câțiva pași pentru concretizarea acestui demers. Am propus deja un proiect de lege prin care ne propunem să remediem unele dintre aspectele controversate din jurul centrelor de copii, iar printre propunerile Uniunii de modificare a Codului Fiscal se află și măsuri care ar extinde posibilitățile de finanțare privată a ONG-urilor”, a afirmat deputatul Molnár Zsolt, cu privire la acțiunile de până în prezent ale Uniunii în acest domeniu.
„Una din modificările înregistrate acum vizează obligativitatea Ministerului Muncii de a elabora un raport anual cu privire la situația serviciilor sociale. Scopul raportului este de a oferi o imagine cuprinzătoare, referitoare la diversitatea serviciilor oferite, cât de accesibil este acest sistem de programe și servicii pentru persoanele cu nevoi speciale, respectiv ce indicatori de eficiență au sistemele de servicii sociale publice și private. Aceste rapoarte ar trebui să includă actualizarea standardelor de cost plătite de stat în cazul serviciilor sociale. Există deja o obligație legislativă în acest sens, dar fără să fie menționată vreo dată limită. În consecință, ministerul decide foarte rar rectificarea standardelor de cost”, a arătat deputatul Molnár Zsolt, referitor la aspectele primei propuneri de modificare a legii.
Cea de a doua propunere ar viza îmbunătățirea legii recent modificate a serviciilor sociale. Având în vedere faptul că, din acest an, companiile orientate pe profit se pot declara prestatoare de servicii sociale, în consecință, acestea pot beneficia, conform prevederilor în vigoare, de sprijin de la stat. Problema finanțării întreprinderilor private ca prestatoare de servicii sociale a fost menționată în dezbaterea parlamentară de către deputatul UDMR, Karoly Kerekes.
„UDMR nu este de acord ca întreprinderile private, orientate pe profit, să primească sprijin financiar de la stat și considerăm că finanțarea companiilor private care oferă servicii sociale este discriminatoare față de ONG-urile furnizoare de servicii sociale. Astfel, în propunerea noastră legislativă, cerem ca firmele private să nu beneficieze de sprijin de la stat”, a declarat Molnár.